Matematicianul român care a descoperit o FORMULĂ cu care POATE CÂŞTIGA LA LOTO. A ridicat de 14 ori marele premiu
2592
Şansele unei persoane de a câştiga la loto sunt de una la 14 milioane. Matematicianul Ștefan Mandel a găsit formula pentru a învinge statistica.
Mandel a câştigat de 14 ori marele premiu, încasând peste 30 de milioane de dolari.
Ștefan Mandel s-a născut în România şi trăieşte acum în Australia, fiind de profesie matematician. El a creat o formulă aproape perfectă pentru a învinge loterie, scrie businessmagazin.ro.
Mandel a câştigat marele premiu în România, după care a emigrat alături de familie în Australia. Sistemul era diferit la Antipozi, aşa că matematicianul a avut nevoie de câteva luni pentru a adapta formula.
Sistemul gândit de Mandel presupune cumpărarea unui număr uriaş de bilete, aşa că a fost nevoit să găsească investitori; a câştigat ulterior marele premiu de 12 ori, iar autorităţile au început să îl cerceteze.
Deşi oficialii nu au descoperit nimic ilegal în formula sa de joc, s-a considerat că ceea ce făcea Mandel încălca „spiritul jocului”. Prin urmare, autorităţile au emis o serie de legi pentru a-l bloca.
Ștefan Mandel a reuşit să mai câştige o dată marele premiu, la loteria din Virginia, Statele Unite. El a câştigat peste 30 de milioane de dolari în total.
28.04.2026
13:06
182
Guvernul extinde rețeaua de creșe: 99 de proiecte aprobate pentru sprijinirea familiilor și părinților angajați
28.04.2026
12:36
212
Parlamentul evaluează progresele Moldovei la Capitolul 30 „Relații externe” în cursa de aderare la UE
28.04.2026
11:42
314
Republica Moldova marchează 20 de ani în Procesul de la Bologna și se pregătește să găzduiască, alături de România, Conferința Ministerială EHEA 2027
323
Poliția avertizează: escroci se dau drept bancheri și polițiști ca să vă lase fără bani
28.04.2026
11:01
466
Maia Sandu l-a numit pe Ion Mocanu consilier prezidențial pentru relațiile cu cultele religioase
28.04.2026
10:51
356
Moldova își consolidează instituțiile pentru armonizarea legislației serviciilor cu standardele UE
28.04.2026
10:45
434
Chişinăuiancă de 29 de ani, amendată cu 31.500 de lei pentru fals în declarații la obținerea permisului auto în Moldova și Germania
28.04.2026
09:31
369
Două decenii de Proces Bologna: Republica Moldova marchează 20 de ani de integrare în Spațiul European al Învățământului Superior și se pregătește să găzduiască Conferința Ministerială EHEA 2027
28.04.2026
08:14
359
Horoscopul zilei 28.04.2026
27.04.2026
21:45
682
Microsoft și OpenAI își rescriu parteneriatul: dispar riscurile juridice din afacerea de 50 de miliarde cu Amazon, dar alianța Azure rămâne în picioare
28.04.2026
13:06
181
Guvernul extinde rețeaua de creșe: 99 de proiecte aprobate pentru sprijinirea familiilor și părinților angajați
28.04.2026
12:36
210
Parlamentul evaluează progresele Moldovei la Capitolul 30 „Relații externe” în cursa de aderare la UE
28.04.2026
11:42
313
Republica Moldova marchează 20 de ani în Procesul de la Bologna și se pregătește să găzduiască, alături de România, Conferința Ministerială EHEA 2027
321
Poliția avertizează: escroci se dau drept bancheri și polițiști ca să vă lase fără bani
28.04.2026
11:01
464
Maia Sandu l-a numit pe Ion Mocanu consilier prezidențial pentru relațiile cu cultele religioase
28.04.2026
10:51
356
Moldova își consolidează instituțiile pentru armonizarea legislației serviciilor cu standardele UE
28.04.2026
10:45
433
Chişinăuiancă de 29 de ani, amendată cu 31.500 de lei pentru fals în declarații la obținerea permisului auto în Moldova și Germania
28.04.2026
09:31
369
Două decenii de Proces Bologna: Republica Moldova marchează 20 de ani de integrare în Spațiul European al Învățământului Superior și se pregătește să găzduiască Conferința Ministerială EHEA 2027
28.04.2026
08:14
359
Horoscopul zilei 28.04.2026
27.04.2026
21:45
682
Microsoft și OpenAI își rescriu parteneriatul: dispar riscurile juridice din afacerea de 50 de miliarde cu Amazon, dar alianța Azure rămâne în picioare
27.04.2026
21:17
661
David Silver, fost star DeepMind, strânge 1,1 miliarde de dolari pentru un „superlearner” AI care învață fără date umane
27.04.2026
21:12
674
Mâine, 28 aprilie 2026, mai cald și cu cer tot mai acoperit în toată Republica Moldova
27.04.2026
20:44
743
Hackerul chinez acuzat de atacuri cibernetice împotriva SUA, extrădat și încarcerat la Houston
27.04.2026
19:53
943
ULTIMA ORĂ // Incertitudine în cel mai răsunător dosar de corupție: Cauza lui Igor Dodon, din nou la faza repartizării
27.04.2026
19:32
729
Centralele pe gaz pentru centrele de date, tot mai scumpe: costurile de construcție au urcat cu 66% în doar doi ani
27.04.2026
18:25
845
Europa își taie dependența de giganții tech americani și mizează pe „tehnologie suverană” și soluții open source
27.04.2026
17:52
902
China blochează preluarea de 2 miliarde de dolari a startup‑ului Manus de către Meta, zguduind planurile americane în cursa pentru agenți AI
27.04.2026
17:12
762
Gigantul american Itron, furnizor de infrastructură energetică, recunoaște un atac cibernetic asupra rețelei interne
27.04.2026
16:38
815
MEC a înmânat 330 de drapele liceelor din țară, de Ziua Drapelului, în Piața Marii Adunări Naționale
27.04.2026
16:35
596
OpenAI pregătește un smartphone cu agenți AI care ar putea înlocui aplicațiile clasice
27.04.2026
14:29
834
Percheziții la „Moldelectrica” într-un dosar de gestionare ilegală a deșeurilor periculoase și licitație trucată: contracte de peste 4 milioane și 4 rețineri
27.04.2026
13:31
658
Peste 77 de milioane de lei în subvenții, autorizate pentru agricultură și zootehnie în doar patru zile
27.04.2026
13:23
699
Meta pariază pe energie solară din spațiu: sateliți care trimit noaptea lumină infraroșie către parcurile fotovoltaice pentru centrele sale de date
27.04.2026
12:19
937
Judecătoria Chișinău a dispus arest preventiv pentru 30 de zile pe numele lui Ilan Șor în dosarul de finanțare ilegală a partidelor politice
27.04.2026
11:52
707
Sute de elevi din nordul țării, la Bălți, în căutarea unei meserii prin învățământul dual
„Kuliokul” sau Președinția. Dodon, în fața JUDECĂTORILOR la ora când Maia Sandu l-a chemat la consultări vizavi de REFERENDUMUL pentru integrarea europeană a R. Moldova
Un nou protest anunțat de Ilan Șor în fața Procuraturii Generale: „Degrabă, va fi imposibil de reparat situația”. Acțiunea urmează să aibă loc luni, 28 noiembrie
Prima reacție a Partidului „ȘOR”, după ce poliția a DEMONTAT corturile instalate pe bulevardul Ștefan cel Mare: „Noul simbol al PAS este, de astăzi, bâta și cagula”
Un nou protest de amploare în fața Președinției. Partidul „ȘOR" afirmă că la manifestația împotriva guvernării ar participa „peste 45 de mii” de oameni
1 MDL
1 EUR
20.29
1 USD
17.27
1 RON
3.98
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39


Inapoi














