04:50:55 07.04.2026
Stiri

Liberalii lui Hadârcă vor patru ministere în Guvernul Leancă

Politică 15.05.2013 11:06 Vizualizări1024
Liberalii lui Hadârcă vor patru ministere în Guvernul Leancă
Deputații liberali care fac parte din grupul reformatorilor sunt gata să voteze guvernul Leancă doar că vor solicita păstrarea funcțiilor care au revenit liberalilor în Guvernul Filat 2.

Este vorba despre funcțiile de ministru al Apărării, ministru al Mediului, ministru al Tineretului și Sporturilor și ministru al Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor. Ultimul minister fusese cedat democraților în cadrul negocierilor pentru formarea Guvernului Filat 3, care nu a mai ajuns să fie votat.

De asemenea, liberalii vor solicita și funcția de vicepremier pe care a deținut-o până acum Mihai Moldovanu.

„Păstrarea funcțiilor nu înseamnă că vom păstra și aceiași miniștri. O parte dintre ei vor fi înlocuiți. Vom alege candidaturile din rândul celor care au susținut grupul reformatorilor din PL”, ne-a anunțat liberala Ana Guțu.

Din grupul reformatorilor din PL nu fac parte actualul ministru al Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, Anatol Șalaru, vicepremierul Mihai Moldovanu, dar și ministrul Tineretului și Sporturilor, Octavian Țâcu. Potrivit unor surse, ultimul ar putea fi totuși păstrat în funcție.

Vă anunțăm că, anterior, Partidul Liberal Democrat a anunțat că nu va purta negocieri pentru crearea noului Guvern cu deputații liberali din grupul lui Mihai Ghimpu.
Autor: Mariana Rață
Stiri relevante
Top stiri
06.04.2026 08:29 680 Horoscopul zilei 06.04.2026
05.04.2026 07:55 1138 Horoscopul zilei 05.04.2026
04.04.2026 08:15 1316 Horoscopul zilei 04.04.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.25 1 USD 17.53 1 RON 3.97 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte