Legea Magnitsky, aprobată de Parlamentul R. Moldova? Candu: „Noi suntem parte a unor sancțiuni impuse de UE sau ONU”
2458
Majoritatea parlamentară nu a discutat deocamdată despre proiectul de lege numit „Legea Magnitsky”, înregistrat în Parlament la finele lunii iulie curent de către liberal-democrați și popular-europeni, susține spicherul Andrian Candu.
Totuși, afirmă democratul, „noi suntem parte a unor sancțiuni impuse (unor cetățeni și companii din Federația Rusă - n.r.) pe dimensiunea ori a UE, ori a ONU”.
„Noi urmărim și respectăm, legislativ și sistemic, sancțiunile care sunt impuse de SUA în privința unor persoane sau companii. Cert este faptul că, dacă o asemenea lege va fi aprobată de Parlament, bineînțeles că acele persoane și companii care sunt în acea listă vor avea restricții și pe teritoriul R. Moldova, inclusiv la nivel de circulație, transferuri bancare. Oricum, de fapt, băncile noastre, cu supravegherea Băncii Naționale a Moldovei, nu pot încasa bani de la astfel de persoane, deoarece deja sunt anumite liste de restricții și sancțiuni ale trezorăriei SUA, ale UE etc. Sistemul nostru bancar este interconectat la cel internațional”, a declarat astăzi Candu în timpul unei conferințe de presă în cadrul căreia a făcut bilanțul sesiunii de primăvară a Parlamentului.
CITIȚI și INTERVIU // Igor Munteanu: „Adoptarea unei legi Magnitsky ar ajuta la aplicarea unor restricții celor care au fost implicați în fraude bancare şi spălare de bani, la blocarea proprietăților furate și la o reală LUSTRAȚIE a sistemului politic”
Menționăm că proiectul înregistrat în Parlament prevede modificarea a două legi: cea privind prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului și Legea cu privire la regimul străinilor în Republica Moldova.
Legea Magnitsky a fost adoptată în SUA în 2014, o legislație care identifică și sancționează cazurile de violare a drepturilor omului și escrocheriile financiare, inclusiv spălările de bani, extinzând-o ulterior, în 2016, pe plan global, prin legea „Magnitsky Global Act”, care impune sancțiuni unor oficiali străini, reprezentanți ai unor instituții și guverne străine pentru comitarea de grave abuzuri. Până acum, mai multe țări din Europa au adoptat legi după modelul „legii Magnitsky” din SUA - Canada, Marea Britanie, Estonia, Lituania, Letonia și Republica Dominicană.
„Republica Moldova nu poate să nu se alinieze țărilor care au adoptat Legea Magnitsky. Scopul proiectului de lege este de a crea instrumente legale atât pentru protejarea sistemului financiar-bancar de abuzuri, cât și pentru a impune restricții contra persoanelor care comit acte de corupție și violare a drepturilor omului. Sperăm că nu va exista nicio fracțiune parlamentară din R. Moldova care să se opună măsurilor de prevenire a corupției și tragerii la răspundere a persoanelor implicate în aceste acte de corupție și spălare de bani sau încălcări sistematice ale drepturilor omului”, a declarat unul dintre autorii proiectului de lege, liberal-democratul Tudor Deliu.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
07.11.2026
06:59
07.11.2026
06:48
07.11.2026
06:36
07.11.2026
03:38
07.11.2026
01:46
07.11.2026
00:29
07.11.2026
00:22
06.11.2026
22:35
06.11.2026
21:48
06.11.2026
20:17
06.11.2026
19:56
06.11.2026
19:23
06.11.2026
18:39
06.11.2026
18:30
06.11.2026
18:26
06.11.2026
18:10
06.11.2026
17:46
06.11.2026
17:41
06.11.2026
17:22
06.11.2026
17:18
06.11.2026
16:56
06.11.2026
16:27
06.11.2026
15:51
06.11.2026
15:23
06.11.2026
15:17
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”


















