Stiri

Iulie 2019 a fost cea mai CĂLDUROASĂ lună din istorie

Știri 23.08.2019 19:59 Vizualizări2921
Iulie 2019 a fost cea mai CĂLDUROASĂ lună din istorie
Poză simbol

Temperaturile înregistrate la nivel global în iulie au fost cele mai mari de la începerea măsurătorilor, în timp ce datele din satelit arată că gheaţa polară s-a redus la cel mai mic nivel, potrivit unui anunţ făcut de Administraţia Naţională Oceanică şi Atmosferică (NOAA).

Potrivit NOAA, media temperaturii globale pentru luna trecută a fost cu 0,95 grade Celsius peste media secolului XX, de 15,8 grade Celsius, ceea ce face iulie 2019 cea mai caldă lună de la începerea măsurătorilor meteorologice în 1880.

„O mare parte a planetei s-a sufocat într-o căldură fără precedent în iulie, deoarece temperaturile au atins noi culmi în cea mai călduroasă lună înregistrată vreodată. Căldura record a topit gheaţa mării din Arctica şi Antarctica până la valori minime istorice”, a anunţat agenţia americană care monitorizează clima, potrivit Phys.

Analiza făcută de NOAA confirmă datele anunţate, în 5 august, de Serviciul Copernicus al UE pentru Schimbări Climatice, deşi marja noii înregistrări comparativ cu recordul stabilit anterior, din iulie 2016, a fost mai mare, potrivit datelor SUA.

Noul maxim de temperatură este cu atât mai notabil, deoarece precedentul a venit după un El Nino puternic, care creşte temperaturile medii globale, dincolo de impactul încălzirii globale.

El Nino sunt evenimente meteorologice (secete, furtuni şi inundaţii) declanşate, în mod natural, de încălzirea periodică, la fiecare trei până la şapte ani, în estul Oceanului Pacific.

Nouă dintre primele zece cele mai calde luni iulie au avut loc după 2005, ultimii cinci ani stabilind prima jumătate a clasamentului.

Potrivit NOAA, media gheţii marine arctice a stabilit un record negativ în iulie, la 1,9 milioane de kilometri pătraţi, cu 19,8% sub medie şi a depăşit nivelul istoric minim anterior înregistrat în iulie 2012.

Totodată, calota glaciară din Antarctica a ajuns luna trecută la 675.000 de kilometri pătraţi, cu 4,3 procente sub media perioadei 1981 - 2010, ceea ce reprezintă cea mai mică valoare pentru iulie în 41 de ani.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
Horoscopul zilei 25.09.2026 25.09.2026 13:15 539 Horoscopul zilei 25.09.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.21 1 USD 17.77 1 RON 3.83 1 RUB 0.21 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri