FOTO // Inventatorul care a creat o ISTERIE MONDIALĂ cu invenţia lui
1123
Wayne Fromm este un inventator canadian care se consideră creatorul „selfie stick-ului”.
Când spune asta, el nu se bazează pe faptul că a fost primul care a făcut asta, ci primul care şi-a imaginat aplicarea, dezvoltarea unui astfel de device. Primul om care a creat un selfie stick a fost Hiroshi Ueda în anii '80, pe vremea când era inginer la Minolta. Dar aparatul lui era limitat, funcţiona doar cu camere foto Minolta.
„Selfie stick-ului meu se putea ataşa orice cameră sau smartphone. Iniţial, selfie stick-ul era mai complex şi mult mai rezistent. Am trecut peste selfie stick cu un tractor şi nu a păţit nimic”, povesteşte Fromm. Selfie stick-ul original era menit să ţină camere de până la 12 kg.
Wayne Fromm a patentat selfie stick-ul încă din 2005, sub denumirea „Apparatus for supporting a camera and method for using the apparatus”. Versiunea lui Fromm a intrat pe piaţă în 2006 cunoscut publicului ca „Quik Pod”.
Curând acesta s-a confruntat cu problema falsurilor. Când îşi căuta produsul pe Alibaba (Amazonul Chinei), Fromm găsea produse contrafăcute, iar după ce selfie stick-ul a devenit la modă, aceste produse au început să apară şi în Statele Unite. A văzut produse care chiar aveau poze promoţionale cu fiica lui.
Fromm şi-a dat seama că nu are cum să oprească apariţia falsurilor. Nu avea cum să-şi atribuie creaţia conceptului. Inventase Quik Pod, dar nu inventase ideea de a ataşa camera pe băţ.
Canadianul, în schimb, a mizat pe calitate pentru piaţa high-end şi a abordat compania GoPro cu care a reuşit să facă un parteneriat.
Wayne Fromm a reuşit să vândă peste un milion de unităţi de Quik Pod până acum, scrie businessmagazin.ro.
„Vânzările au fost bune în această industrie. Quick Pod se află în 42 de ţări”, a spus Fromm.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
13.11.2026
07:32
13.11.2026
06:32
13.11.2026
06:23
13.11.2026
04:10
13.11.2026
04:02
13.11.2026
03:31
13.11.2026
02:26
13.11.2026
02:23
13.11.2026
00:57
12.11.2026
23:26
12.11.2026
22:57
12.11.2026
22:15
12.11.2026
22:13
12.11.2026
21:57
12.11.2026
20:51
12.11.2026
20:43
12.11.2026
19:54
12.11.2026
19:49
12.11.2026
19:45
12.11.2026
19:38
12.11.2026
18:47
12.11.2026
18:43
12.11.2026
18:31
12.11.2026
18:22
12.11.2026
17:41
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei
Proiectul Legii farmaciei, rescris după consultări: acces la medicamente în fiecare localitate
ANALIZĂ // Cum a zădărnicit Chișinăul „operațiunea politică specială” a Kremlinului în cazul Krasnoselskii
Igor Dodon anunță în LIMBA RUSĂ că socialiștii BOICOTEAZĂ ședința Parlamentului cu participarea Martei Kos: „Nu vrem să fim figurație”
FOTO // Generația Aldea-Teodorovici merge mai departe. Doinița îi seamănă bucățică ruptă lui Cristofor
















