Întâlnire DECISIVĂ pentru îndeplinirea revendicărilor agricultorilor din R. Moldova. Protestatarii din PMAN vor fi primiți de Maia Sandu
1626
AgroExpert.md Reprezentanții Asociației „Forța Fermierilor”, care protestează a treia zi în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN), vor fi primiți astăzi, la ora 10.00, de președinta Maia Sandu. Fermierii cer autorităților alocarea a încă 700 de milioane de lei pentru compensații la prima grupă de culturi agricole. Discuțiile cu premierul Dorin Recean și vicepremierul Vladimir Bolea nu s-au soldat cu succes, iar acum agricultorii speră să fie găsite soluții în cadrul întrevederii cu șefa statului.
„Astăzi, la ora 10:00, am convenit o întrevedere cu doamna Maia Sandu. Totodată, mai mulți agricultori vin în PMAN. În cazul eșuării negocierilor cu doamna președintă, fermierii vor protesta activ sub formă de marșuri cu tehnica agricolă”, se arată într-un comunicat de presă al Asociației „Forța Fermierilor”.
Agricultorii spun că întrevederea de ieri-seară cu premierul Dorin Recean și cu vicepremierul, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, revenit de la Bruxelles, nu s-a soldat cu niciun rezultat.
„Ieri-seară, membrii Asociației „Forța Fermierilor” au avut o întrevedere cu prim-ministru Recean și ministru Agriculturii Bolea, care s-a întors din Bruxelles. Nu înțelegem de ce nu este posibil de rezolvat problema cu aceste compensații. În cadrul discuțiilor în capitala UE, ministrul Agriculturii a prezentat date concrete privind situația catastrofală în sectorul agrar, care a fost generată de război în Ucraina, scumpirile inputurilor, seceta și prăbușirea prețurilor la cereale și oleaginoase. Calculele noastre privind pierderile la primă grupă au fost confirmate. Domnul ministru a solicitat 50 de milioane de euro de la UE. Întrebarea este de ce această solicitare a fost făcută cu o așa mare întârziere. UE a acceptat ca R. Moldova să fie inclusă în lista țărilor care au suferit enorm în urma războiului și care ar trebui să beneficieze de sprijin financiar suplimentar. Adică, peste ceva timp, UE va oferi un suport R. Moldova pentru depășirea crizelor în agricultură. În aceste condiții, „Forța Fermierilor” propune alocarea urgentă a 700 de milioane de lei din bugetul de stat pentru compensații la prima grupă de culturi agricole, destinate exclusiv agricultorilor mici și mijlocii. Ulterior, aceste sume urmează să fie acoperite din fonduri europene. Fermierii au nevoie urgent de bani în următoarele două luni. Nu pot aștepta. Altfel, până vin banii de la UE, mulți din ei vor falimenta. Așa și nu am înțeles de ce propunerea noastră nu este acceptată. Prin urmare, întâlnirea nu s-a soldat cu niciun rezultat palpabil pentru producători agricoli”, se arată în comunicat.
De partea cealaltă, premierul Dorin Recean a declarat că Guvernul R. Moldova a întreprins deja mai multe soluții imediate pentru a ajuta agricultorii.
„Fondul de subvenționare pentru anul 2023 este de 1,5 miliarde de lei. Iată că în Parlament urmează să se voteze suplimentarea acestui fond cu încă 100 de milioane de lei. Fondul total va fi de 1,6 miliarde și va fi debursat anul acesta mai devreme. Dacă până acum fondul era debursat în decembrie, acum noi îl vom debursa până la finele lunii iulie. Anterior a fost modificată legislația cu privire la TVA și astăzi la dispoziția agricultorilor mai sunt, în afară de cele 1,6 miliarde subvenții, încă 330 de milioane. Ei pot utiliza acești bani, la care anterior nu aveau acces. Asta e tot ce putem întreprinde imediat. Este important să trecem de această criză împreună. Sunt sigur că vom găsi o soluție rațională pentru agricultori. Înțelegem dificultățile din sectorul agricol și întreprindem toate măsurile necesare ca să facem față tuturor solicitărilor”, a punctat ieri prim-ministrul, după ședința Guvernului.
22.08.2025
16:28
1680
Moldovenii REFUZĂ să iasă la protestele lui Șor, chiar dacă li se promite câte 3 000 de dolari pe lună. Oamenii oligarhului recurg la AMENINȚĂRI și constrângeri, pentru ca lumea să vină sâmbătă la protest: „Ilan Mironovici așteaptă”
24.09.2024
13:09
4249
MAIA solicită sprijinul UE, SUA, Canadei, Japoniei și Norvegiei pentru crearea unui Fond de Dezvoltare și Solidaritate pentru agricultori. Vladimir Bolea: „Acest fond ar reprezenta un gest de solidaritate și parteneriat între UE și R. Moldova”
27.02.2024
14:45
2614
„Fum ALB” la negocierile dintre autorități și FERMIERII protestatari: Agricultorii vor primi credite de URGENȚĂ de până 2 000 000 de lei. „Astfel de discuții constructive cu autoritățile nu au fost de când mă știu eu”
20.02.2024
10:17
1994
Epopeea motorinei DONATE de România încă în 2020 continuă. Aceasta va fi repartizată fermierilor din R. Moldova „în câteva săptămâni”. Recean: „Nu este vorba că aduci o CANĂ de motorină”. Fermierii au reluat protestele, fără a bloca drumurile
16.02.2024
17:16
2495
Guvernul propune un nou mecanism de sprijin pentru producătorii de cereale: Fermierii vor putea contracta credite în valoare de 500 de mii de lei, cu o garanție de 90% din partea statului, pentru a putea începe sezonul agricol
16.02.2024
15:27
2391
VIDEO // Premierul Recean, întrevedere cu FERMIERII: „Blocarea drumurilor și vămilor nu va aduce mai multe subvenții sau alocări din partea Guvernului. Noi am ajutat producătorii de cereale și vom încerca să identificăm mai multe resurse”
15.02.2024
11:58
3332
Membrul consiliului unei BĂNCI din R. Moldova, despre PROTESTUL și revendicările fermierilor exportatori de cereale: „Subvenționând creșterea de cereale, statul R. Moldova subvenționează PÂINEA pusă pe masă de irakieni, turci, greci sau elvețieni”
15.02.2024
09:25
1616
Atenție, șoferi! Vama Leușeni - Albița urmează să fie BLOCATĂ de fermierii protestatari. Serviciul Vamal recomandă călătorilor și transportatorilor să opteze din timp pentru alte puncte de trecere a frontierei
14.02.2024
14:48
2416
VIDEO // „Nu vine nicio SCATINĂ aici”. Fermierii și șoferii de TIR-uri, la un pas de BĂTAIE. Agricultorii au fost luați la rost pentru că au BLOCAT drumul la Leușeni. „Ce vină are statul pentru faptul că nu îți poți gestiona afacerea în agricultură?”
14.02.2024
11:32
2031
VIDEO // Vicepremierul Bolea a fost delegat să discute cu fermierii PROTESTATARI, însă ultimii vor să fie primiți de Maia Sandu, Igor Grosu și Dorin Recean. „Vladimir Bolea nu este factor de decizie, dar factor de manipulare grosolană”
17.06.2026
20:40
0
Vreme mai răcoroasă și mai stabilă în Republica Moldova, joi 18.06.2026
17.06.2026
16:40
300
Guvernul accelerează îndeplinirea criteriilor economice de la Copenhaga pentru aderarea Republicii Moldova la UE
17.06.2026
15:47
307
Moldova marchează Ziua Mondială pentru Combaterea Deșertificării și a Secetei: investiții și măsuri pentru protejarea solului și a apei
17.06.2026
14:22
394
MEC dă startul înscrierilor la repartizarea 2026: tinerii profesori pot depune dosarele între 1 și 15 iulie și primi indemnizații de până la 375 de mii de lei
17.06.2026
13:41
437
Chișinău deschide calea zborurilor directe spre Regatul Arabiei Saudite: Guvernul dă start negocierilor pentru un nou acord aerian
17.06.2026
13:24
393
Guvernul aliniază la normele UE regulile pentru punerea pe piață a recipientelor simple sub presiune
17.06.2026
13:22
455
Guvernul taie birocrația pentru instalarea sistemelor de stocare a energiei electrice și stimularea investițiilor în energie regenerabilă
17.06.2026
13:12
517
Moldova își formează nucleul de experți în proiectarea Caselor Pasive: 20 de specialiști instruiți, 15 certificați internațional pentru clădiri ultra-eficiente energetic
17.06.2026
12:37
467
Maia Sandu merge la Bruxelles pentru summitul Republica Moldova – Uniunea Europeană privind aderarea la UE
17.06.2026
12:29
368
USM formează practicieni în industriile creative: 107 studenți au absolvit „Multimedia Production Bootcamp” susținut de MEC
17.06.2026
12:03
483
Republica Moldova pornește primul inventar forestier național: imagine clară asupra pădurilor și gestionării lor durabile
17.06.2026
11:57
430
Guvernul extinde atribuțiile mediatorilor comunitari pentru romi și lansează formarea profesională continuă
17.06.2026
11:18
585
Guvernul întărește lupta împotriva spălării banilor: instrucție unică și rol extins pentru SPCSB în supravegherea sistemului financiar
17.06.2026
09:39
498
Falsă clarvăzătoare din Chișinău, condamnată la 9 ani de închisoare după ce a înșelat două femei prin „ritualuri și farmece”: prejudiciu de peste jumătate de milion de lei
522
Guvernul lansează consultări publice pentru pachetul legislativ care impulsionează economia digitală și comerțul electronic în Republica Moldova
17.06.2026
08:13
479
Horoscopul zilei 17.06.2026
16.06.2026
21:27
667
Ziua Antreprenorului 2026: bilanțul proiectului „UE pentru IMM-uri” – 377 de afaceri sprijinite, peste 5 600 de locuri de muncă și noi instrumente de finanțare pentru antreprenorii din Moldova
16.06.2026
20:51
627
Miercuri, 17 iunie 2026: vreme mai caldă și instabilă în Republica Moldova
16.06.2026
17:05
794
MEC pregătește directorii de școli și grădinițe pentru management performant în educația multilingvă prin Școala de vară
16.06.2026
14:32
864
Bazinul de înot al USM, modernizat cu sprijinul Ministerului Educației, redeschis pentru studenți și publicul larg în centrul Chișinăului
16.06.2026
09:51
951
Ministerul Energiei prezintă rezultatele record ale Moldelectrica în 2025: profit, investiții majore și fiabilitate ridicată a sistemului energetic
16.06.2026
09:26
936
Tânăr de 23 de ani din Chișinău, condamnat la 16 ani de închisoare pentru omorul mamei sale profesoare
16.06.2026
08:14
865
Horoscopul zilei 16.06.2026
16.06.2026
00:12
1265
Maia Sandu: Republica Moldova deschide la Luxemburg negocierile UE pe capitolele-cheie ale „Valorilor fundamentale”
15.06.2026
20:49
1222
Vreme mai caldă și mai senină marți, 16.06.2026, în Republica Moldova
Vreme mai răcoroasă și mai stabilă în Republica Moldova, joi 18.06.2026
Guvernul accelerează îndeplinirea criteriilor economice de la Copenhaga pentru aderarea Republicii Moldova la UE
Moldova marchează Ziua Mondială pentru Combaterea Deșertificării și a Secetei: investiții și măsuri pentru protejarea solului și a apei
MEC dă startul înscrierilor la repartizarea 2026: tinerii profesori pot depune dosarele între 1 și 15 iulie și primi indemnizații de până la 375 de mii de lei
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.37
1 RON
3.85
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39



Inapoi














