REPORTAJ // Îndrăgostiți de Română
6026
Studiu // Mai mulți tineri din Germania ne învață limba cu mult interes în cadrul unui proiect moldo-german, la Casa Limbii Române din Chișinău
În timp ce o bună parte din cetățenii din R. Moldova vorbesc o română stâlcită, cu calchieri din rusă și împrumuturi din alte limbi, optsprezece tineri din Germania au venit la Chișinău să studieze limba română. Este vorba de o școală de vară, care a ajuns la cea de-a șasea ediție. În prima parte a zilei, tinerii învață română împreună cu profesorii de la Casa Limbii Române. Pentru unii dintre ei, limba română este o limbă nouă, dar foarte frumoasă. Alții însă au mai învățat româna, iar acum studiază mai profund gramatica. Începători sau avansați, nemții vorbesc cu mult drag despre limba noastră, așa cum puțini dintre noi o pot face.
„Miorița”, cuvânt „simpatic”
Primele cuvinte pe care le-a învățat Janka Vogel în limba română au fost „bună dimineața”, „bunica” și „mulțumesc”. Se întâmpla în 2004, la o tabără de tineret din Sighișoara, România. Atunci, Janka a cochetat doar cu limba română, însă doi ani mai târziu, când a venit să facă voluntariat în Dorohoi, s-a pus cu burta pe carte. „În România a fost un mediu extraordinar pentru studiere. Eram profesoară de muzică la o școală primară și am învățat limba română alături de copiii din clasa I. Am început să studiez gramatica de la verbe, conjugându-le. „Eu merg”. Dar tu? El? Nu mi-a fost atât de greu să învăț. Eu nu știu latina sau franceza, iar în școală am învățat engleza și rusa. Totuși, mi-a fost ușor să învăț. Îmi place cum sună româna. După doar jumătate de an, am putut vorbi fluent”, povestește cu mândrie Janka. La Chișinău, învață lucruri noi despre limba română. „Am multe posibilități aici să îmi îmbunătățesc limba pe care o vorbesc. Materialul e mult și bun. Acum am cerut de la profesoară balada „Miorița”, ca să o citesc. Încă nu am reușit, dar cuvântul „Miorița” îmi sună simpatic”, zâmbește Janka.
„Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie?”
După experiența din Dorohoi, tânăra s-a întors în Germania pentru a face studii superioare. Întâmplător sau nu, a ales Facultatea de Litere și Artă din Jena, specialitatea „Studii Sud-Est europene”, specializându-se în „Romanistică”. Janka adoră diminutivele. „Îmi place cum sună în română cuvântul „comoricică”. Așa mi-a spus o prietenă de la București, dezmierdându-mă. Sunt multe cuvinte frumoase, cu vocale. Româna e mai „cu melodie”. Când eram în Dorohoi, am învățat ceva din Eminescu. Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie? / Țara mea de glorii, țara mea de dor…”, recită cu dragoste tânăra din Germania. A avut însă și momente amuzante, când a comis greșeli. „Am spus o dată transpirator în loc de aspirator. Sau, într-un mesaj trimis profesoarei mele, am vrut să îi scriu uite puțin, dar am scris uite, puți”, râde cu poftă Janka. „Mai am un an de masterat, dar după ce termin, pot să urmez doctoratul sau să lucrez undeva. Și în Germania este nevoie de persoane care să știe româna, acum vin mulți români acolo. M-aș vedea un lector sau asistent la ambasadă. Mă gândesc însă și la România sau R. Moldova”, zice tânăra.
Cuvântul preferat – „încălțăminte”
Katherina Braisch, o altă tânără din Germania, spune că a învățat limba română în Sibiu, unde locuiesc rudele ei. Avea 14 ani când a mers în România ca să studieze la școala germană de acolo. „Acum am început să mă ocup de gramatică”, spune fata despre orele de română de la Casa Limbii Române. „E greu, pentru că eu o pot înțelege doar prin exemple. Româna îmi place foarte mult. Chiar dacă e o limbă latină, în gramatica ei se regăsesc reguli din limbile slavone”, spune tânăra care studiază acum slavistica în Germania. „Cuvântul meu preferat în română e „încălțăminte”. Îmi place că sunt multe vocale. Acesta este unul dintre primele cuvinte pe care le-am învățat în română”, explică Katherina. „Limba pe care o vorbește un popor e conectată cu tradițiile și identitatea oamenilor. Poporul trebuie să știe care este limba maternă. Totuși, fiecare are dreptul să își aleagă limba lui, indiferent de țara în care locuiește”, mai spune tânăra.
Străinii, elevi sârguincioși
La Casa Limbii Române au studiat de-a lungul anilor mai mulți diplomați și angajați ai diferitelor ambasade din R. Moldova. Violeta Crudu, Rodica Cerga-Pâslari și Alexei Acsan, profesorii care le-au descoperit străinilor tainele limbii române, spun că aceștia sunt niște cursanți foarte conștiincioși. „Să lucrezi cu străinii este o plăcere. Sunt foarte sârguincioși, perseverenți și receptivi. Ei știu cum se învață și pentru ce se învață o limbă străină. Pentru străini, sunt neobișnuite cuvintele care conțin diftongi, ca „soare” sau „ploaie”, iar astea sunt și cel mai dificil de pronunțat. Am avut anul trecut un student care mi-a spus că îi place cuvântul șmecher”, explică Violeta Crudu, profesoară de română. „Ne doare faptul că ai noștri o vorbesc atât de pocit”, concluzionează profesoara, vorbind despre miile de români din Basarabia care au introdus în vocabularul lor expresii și cuvinte ca mă rastroiesc, mă raslaghesc, pivă și morojnă.
Cursanții Dirk Schuebel și Pirkka Tapiola
„Europenilor le este mai ușor să studieze româna, pentru că ei o compară cu alte limbi pe care le cunosc. Nemții își cunosc foarte bine limba maternă, dar știu și italiana, franceza, spaniola, portugheza, engleza și rusa. Au cultura învățării limbilor”, explică profesorul Alexei Acsan. „Dirk Schuebel a studiat aici limba română. I-am predat și reprezentatului special al Uniunii Europene în R. Moldova, Kálmán Mizsei. Am început cursurile și cu domnul Pirkka Tapiola. Este un student care cunoaște mai multe limbi. Spre deosebire de alți cursanți străini, care se interesează mai întâi de gramatică, pentru domnul Tapiola în primul rând este comunicarea. Prin comunicare, el înțelege și gramatica”, povestește profesorul.
Alexandru Bantoș, director al Casei Limbii Române:
„Inițial, am avut ca obiectiv predarea limbii române cetățenilor noștri, care aveau dificultăți în exprimare și scriere. Apoi, am început să organizăm cursuri pentru alogeni. Anual, circa 250 de străini învață limba română. Zece grupe sunt finanțate de primărie, iar alte cinci-șase grupe sunt contra plată. Numărul celor interesați de limba română rămâne constant, iar asta ne bucură. Încercăm să sprijinim interesul celor care vor să cunoască limba română, pentru că a cunoaște o limbă înseamnă a cunoaște cultura și a te integra în societate”.
11.03.2024
16:31
2510
„Limba ROMÂNĂ, unica stăpână” în R. Moldova. Curtea Constituțională a declarat inadmisibilă sesizarea semnată de Voronin, Greceanîi și Batrîncea
30.03.2023
13:20
5553
UPDATE, DOC // REZOLVAT - LIMBA ROMÂNĂ în Constituție! Răsturnare de situație, după votul ISTORIC privind înlocuirea limbii „moldovenești”. Tănase: În Constituție a fost păstrată sintagma SCANDALOASĂ „limba moldovenească”, dar exclusă „grafia latină”
16.03.2023
10:15
2303
Cazul GOOGLE: Schimbarea sintagmei „limba moldovenească” din legislația R. Moldova cu cea de „limba ROMÂNĂ” va aduce o mulțime de AVANTAJE. „Eliminăm o ABERAȚIE, iar în loc oferim inclusiv o oportunitate economică pentru cetățenii noștri”
06.03.2023
14:21
3731
VIDEO // Socialiștii și comuniștii și-au scos ortacii la un PROTEST în apărarea „limbii moldovenești”. „Eu doar limba RUSĂ o știu, dar vreau „limba moldovenească”, nu limba statului vecin. Ну шы́ всё”. Replica GUVERNĂRII
01.03.2023
12:14
4052
„Limba moldovenească” pleacă în istorie. Sintagma „limba ROMÂNĂ” va figura în Constituția R. Moldova: „Prezenta inițiativă legislativă nu constituie o inițiativă ordinară de modificare a Constituției, ci una tehnică”
27.02.2023
18:52
12090
DOC // Gata cu „limba moldovenească”, „limba de stat”, „limba maternă” sau „limba noastră”. În Constituția R. Moldova, dar și în toată legislația va figura „LIMBA ROMÂNĂ”
31.08.2020
08:30
8972
INTERVIU de Ziua Limbii Române // Profesorul Alexei Axan: „Unii prieteni îmi spun că acum aud mai puțină română pe străzile Chișinăului. E un adevăr ce doare, la fel cum ne doare și faptul că mulți dintre ai noștri au plecat la munci peste hotare”
31.08.2018
09:00
6622
INTERVIU // Iraida Condrea: „La 31 august 1989 a fost o mare victorie în bătălia pentru limba română și alfabetul latin”
08.08.2018
20:04
4986
Care sunt limbile cele mai greu de învățat de pe mapamond? Cât de ușor poate fi învățată LIMBA ROMÂNĂ, de către un străin?
21.03.2018
14:20
4207
Lupu, tot mai IZOLAT în rândurile PD? Diacov consideră că în Constituție demult trebuia să fie LIMBA ROMÂNĂ și pus PUNCT acestei probleme
24.01.2018
12:03
3175
Trei studenţi au mers la restaurant şi au mâncat. Când au primit nota, au chemat poliţia - motivul
12.01.2018
11:04
3351
O școală nouă românească a fost INAUGURATĂ la Cernăuți
16.06.2026
00:12
349
Maia Sandu: Republica Moldova deschide la Luxemburg negocierile UE pe capitolele-cheie ale „Valorilor fundamentale”
15.06.2026
20:49
456
Vreme mai caldă și mai senină marți, 16.06.2026, în Republica Moldova
486
Premierul Alexandru Munteanu obține reconfirmarea sprijinului BEI pentru proiectele de modernizare și parcursul european al Republicii Moldova
499
Regatul Unit interzice accesul copiilor sub 16 ani la rețelele de socializare, în cadrul unui plan amplu de protejare a minorilor online
15.06.2026
17:54
541
Moldova își fixează pe 10 ani direcțiile de investiții în drumuri, apă, canalizare și dezvoltare regională
15.06.2026
17:40
516
Procuratura Generală explică la Strasbourg măsurile luate de Republica Moldova pentru combaterea violenței domestice și executarea hotărârilor CtEDO
15.06.2026
16:20
552
Moldova învață de la Croația cum să accelereze transformarea digitală a școlilor
15.06.2026
15:37
535
Republica Moldova intră în rețeaua europeană a mobilității verzi: Memorandum de cooperare cu EIT Urban Mobility Innovation Hub East pentru energie curată și transport sustenabil
15.06.2026
14:50
583
Platforma e-Zilier digitalizează munca sezonieră: zilierii vor avea zilele lucrate înregistrate pentru pensie în Republica Moldova
15.06.2026
14:49
581
Liban, lider mondial la refugiați pe cap de locuitor: țările mici de la granița conflictelor duc cea mai mare povară
15.06.2026
13:31
558
Republica Moldova își modernizează Codul transporturilor rutiere după regulile Uniunii Europene
581
Procurorii din Republica Moldova au donat sânge de Ziua Mondială a Donatorului, susținând campania „Donează o picătură de umanitate. Salvează vieți!”
15.06.2026
10:58
594
Program național 2027–2030 pentru incluziunea romilor: educație, sănătate și combaterea discriminării
15.06.2026
08:44
588
Horoscopul zilei 15.06.2026
15.06.2026
00:51
938
Regatul Unit pregătește interzicerea rețelelor sociale pentru copiii sub 16 ani, după modelul Australiei
14.06.2026
18:22
908
Vreme caldă și în mare parte stabilă în Republica Moldova, 15–21 iunie 2026
14.06.2026
08:40
1090
Horoscopul zilei 14.06.2026
13.06.2026
21:01
1475
14 iunie 2026 aduce căldură de vară și averse de ploaie în Republica Moldova
13.06.2026
13:24
2848
Adevăratul motiv al războiului dintre Nicușor Dan și Ilie Bolojan nu ar avea legătură cu alegerile: Planul secret pentru UNIREA României cu Republica Moldova
13.06.2026
08:30
1648
Horoscopul zilei 13.06.2026
12.06.2026
21:54
2199
Maia Sandu discută cu António Costa despre deschiderea capitolelor de aderare și Summitul UE–Moldova din 22 iunie
12.06.2026
20:51
2049
Vreme mai stabilă și cer senin în Republica Moldova, sâmbătă, 13.06.2026
2148
Chișinăul găzduiește reuniunea Comitetului de Monitorizare Interreg NEXT și lansează discuțiile pentru viitorul Program Bazinul Mării Negre 2028–2034
2610
Peste 790 de primării intră în amalgamare voluntară pentru servicii mai bune și investiții mai mari în sate
12.06.2026
13:34
2297
Maia Sandu, la 85 de ani de la deportările staliniste: memoria victimelor și datoria de a apăra viitorul democratic
12.06.2026
11:32
2065
Alertă meteo cod galben, 12.06.2026, ora 9–21
Maia Sandu: Republica Moldova deschide la Luxemburg negocierile UE pe capitolele-cheie ale „Valorilor fundamentale”
Vreme mai caldă și mai senină marți, 16.06.2026, în Republica Moldova
1 MDL
1 EUR
20.16
1 USD
17.36
1 RON
3.85
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39

Inapoi














