Indiferenţa înseamnă lipsa iubirii

Nu putem interveni întotdeauna în anumite situaţii dificile prin care trec apropiaţii noştri sau prietenii. Suntem tentaţi să aşteptăm că poate lucrurile se rezolvă de la sine şi că poate intervenţia noastră ar putea face mai mult rău.

Este adevărat că, de multe ori, chiar aşa şi este. În unele situaţii, însă, această atitudine de indiferenţă sau de inacţiune agravează lucrurile sau destramă relaţii.

Cine deţine soluţia problemei?

Pornind de la ideea că fiecare are liber arbitru, care îi permite să acţioneze când şi cum vrea, putem înţelege clar că o persoană se află într-o anumită situaţie ca urmare a unor acţiuni făcute cândva sau pentru că ea le-a atras, pur şi simplu.

Fenomenul de atracţie a unei situaţii dificile, nedorite, se manifestă în două cazuri: fie îi este frică de situaţia respectivă, dar s-a gândit insistent la ea, fie se află pe acelaşi nivel de vibraţie.

O terţă persoană care ar interveni pentru a o ajuta are şi ea liber arbitru care îi permite să intervină dacă vrea sau să stea deoparte.

Decizia îi aparţine, însă, cu certitudine, cheia problemei se află întotdeauna la persoana care se găseşte în situaţia dificilă, de unde nu poate lua o decizie şi care are nevoie de ajutor. Oricare ar fi situaţia, căutând în interior, va găsi o portiţă de ieşire, pentru că din interiorul ei a fost generată.

Lipsa iubirii ne face inactivi şi indiferenţi

Când este animat de sentimente puternice de iubire, un om are dorinţa de a fi generos, de a ajuta, de a face bine, de a schimba lumea. El deţine o forţă incredibilă dată de sentimentele lui şi nimic nu îl poate reţine. Când, însă, nu are sentimente de iubire, nu mai are aceeaşi forţă care să-l pună în mişcare.

Este un fel de inerţie care îl reţine şi care îl împiedică să ducă lucrurile la bun sfârşit sau, de cele mai multe ori, persoana în cauză nu îşi mai vede rostul în lume.

Din aceste motive, când cineva manifestă indiferenţă faţă de noi, nu o face pentru că ar fi o persoană lipsită de suflet, cum ne-am obişnuit să spunem, ci doar nu are impulsul de a face ceva şi nici de a ajuta pe alţii, pur si simplu, nu simte nevoia să actioneze.

Cultivarea iubirii, alături de compasiune, este una din practicile esenţiale pe calea evoluţiei. Întreg Universul se bazează pe iubire şi noi nu am putea trăi dacă nu am avea această capacitate. Toate persoanele lipsite de puterea de a iubi sfârşesc, de regulă, prin a fi bolnave de depresie, psihoze, stări de nervozitate, tristeţe.

Un om care iubeşte nu poate fi trist şi nici depresiv, iar unul indiferent la nevoia celorlalţi nu poate cunoaşte fericirea.

Aşa a fost clădită lumea şi noi facem parte din ea. Fie că luptăm, fie că ne lăsăm purtaţi de val, suntem părţi ale aceluiaşi întreg, menit să trăiască până la împlinirea legilor.

Sursa: secretele.com