Ghimpu: „Alianța PD-PCRM-PSRM înseamnă MAIDAN”
1987
Liderul PL, Mihai Ghimpu, afirmă că tot blocajul privind formarea unei alianțe de guvernare este cauzat de refuzul democraților de a ceda funcția de procuror general.
„Ceea ce ține de învinuirile aduse PL, precum că ar vrea funcția de ministru al Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, este un balon de săpun, așa cum au fost și cele că am vrea funcția de președinte al republicii. Cea mai mare problemă ține de funcția de procuror general. Ei au falsificat până și documentul prezentat de PPE și mai devreme sau mai târziu vă veți convinge de acest lucru”, a declarat Ghimpu după ședința de astăzi a Parlamentului.
Liderul liberalilor a confirmat că, în schimbul funcției de ministru al Transporturilor, democrații le-au propus funcția de ministru al Muncii, Protecției Sociale și Familiei.
„Ce să facem cu acest minister, dacă nu îl avem pe cel al Economiei? De unde să le dăm oamenilor locuri de muncă?”, se întreabă el.
Mihai Ghimpu a dezvăluit jurnaliștilor că acum nici nu se mai pune problema unor cedări din partea liberalilor, pentru că chiar dacă PL ar ceda totul, PD oricum ar găsi un pretext pentru a nu face coaliție cu ei.
„Ei vor coaliție cu comuniștii. Acum, viitorul european este în mâinile PLDM. Pentru că, dacă PD va face coaliție cu comuniștii și socialiștii, aceasta înseamnă deja schimbarea cursului de dezvoltare a R. Moldova, ar însemna Maidan”, afirmă Ghimpu.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
11.11.2026
23:21
11.11.2026
23:18
11.11.2026
23:06
11.11.2026
22:42
11.11.2026
22:14
11.11.2026
21:25
11.11.2026
20:48
11.11.2026
20:25
11.11.2026
19:40
11.11.2026
19:26
11.11.2026
19:06
11.11.2026
18:45
11.11.2026
18:39
11.11.2026
18:15
11.11.2026
17:17
11.11.2026
17:02
11.11.2026
16:49
11.11.2026
16:17
11.11.2026
15:38
11.11.2026
15:22
11.11.2026
15:08
11.11.2026
14:50
11.11.2026
14:03
11.11.2026
13:26
11.11.2026
13:23
11.11.2026
13:09
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Misiunea experților europeni s-a încheiat: Moldova aliniază sănătatea digitală la standardele UE

















