Ghimpu: „Dragii mei „prieteni”, am impresia că unii dintre voi nu înțelegeți nimic în viața aceasta, ori o faceți pe PROȘTII. Și..., Guleai Vanea, ăto tvoia strana”
9696
Liderul Partidului Liberal (PL), Mihai Ghimpu, le răspunde celor care l-au criticat după publicarea opiniei sale privind alegerea lui Igor Dodon în funcția de președinte.
„După ce am publicat materialul „Nu plânge, iubit popor, ce-ai dorit aceea ai!”, mulți mă întreabă de ce mă laud atât de mult, de parcă aș fi făcut o bortă în Ocean. Dragii mei „prieteni”, am impresia că unii dintre voi nu înțelegeți nimic în viața aceasta ori o faceți pe proștii, numai pentru că așa a fost ordinul „șefului”, ori, și mai rău, sunteți „codoșii” Kremlinului, dar în R. Moldova doar cu stomacul”, scrie acesta într-o nouă postare.
Liberalul a explicat încă o dată de ce, pe 20 ianuarie curent, a ales să facă coaliție cu Partidul Democrat, precum și cu transfugii comuniști și liberal-democrați.
„Pe 20 ianuarie, noi, liberalii, în detrimentul imaginii noastre, pentru că știm cât de scurtă este memoria moldovenilor și cât de mare este interesul personal sau de grup, am oprit invazia lăcustelor roșii de a nu deturna cursul european și a prelua puterea în stat. Am apărat Acordul de asociere și libera circulație în țările UE. Dar cel mai important este că n-am permis, așa cum a permis astăzi PAS și Platforma „DA”, să fie călcată în picioare memoria multor generații, care au luptat, dându-și viața pentru demnitatea, libertatea și unitatea neamului românesc împotriva celor care ne-au ocupat și ne-au umilit aproape 200 de ani”.
Acesta spune că alegerile nu au fost câștigate de Igor Dodon, dar au fost pierdute de PAS, Platforma „DA” și PLDM. „Năstase și Sandu n-au dorit nicio clipă să audă sau să înțeleagă că alegerea președintelui de către cetățeni este o capcană a Kremlinului, de a lua republica în mod democratic, după înfrângerea suferită în ianuarie a anului curent, în lupta cu liberalii, cu mine, dacă doriți. Eu și colegii mei de partid am vorbit îndeajuns cine poate veni la putere, în caz de alegeri anticipate și cine poate ajunge președinte în cazul alegerilor directe, dar n-am fost auziți nici în primul caz, nici în al doilea. Slavă Domnului că, în cazul alegerilor anticipate, decizia de a avea sau nu alegeri i-a revenit liberalilor și nu „Platformei PAS”, altfel astăzi toată puterea în stat era în mâinile partidelor proruse și, vorba ceea, guleai Vanea ăto tvoia strana”, a mai adăugat Ghimpu.
Liderul PL este sigur că partidul pe care îl conduce va accede lejer în Parlament la alegerile din 2018. „Vă amintiți de 20 ianuarie când voiau să ia cu asalt Parlamentul ca să nu votăm Guvernul? M-au bătut, pentru că le-am luat din palmă alegerile anticipate, care urmau să fie câștigate de ei (Dodon și Usatîi) și nu Platformă. Și sunt foarte sigur că vom câștiga și-n 2018! Și știți de ce? Pentru că în comparație cu alte partide, alți lideri, lupta liberalilor este una dreaptă și sfântă și Dumnezeu, chiar dacă câte odată nu le vede pe toate, este de partea celor, care luptă cu credință pentru adevăr și dreptate, pentru om, neam și țară”, a conchis sursa citată.
17.04.2020
10:35
05.04.2019
15:14
29.03.2019
12:18
11.03.2019
12:19
15.02.2019
13:00
09.01.2019
09:40
25.12.2018
14:13
25.12.2018
09:25
21.12.2018
11:37
12.12.2018
15:19
11.12.2018
11:19
09.11.2026
11:25
09.11.2026
11:06
09.11.2026
10:55
09.11.2026
10:55
09.11.2026
10:45
09.11.2026
10:23
09.11.2026
10:22
09.11.2026
08:29
09.11.2026
08:17
09.11.2026
07:14
09.11.2026
00:19
08.11.2026
22:38
08.11.2026
22:34
08.11.2026
21:54
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
















