Ghid de maniere la birou: 10 obiceiuri proaste pe care le au oamenii la locul de muncă și pe care trebuie să le evite
1832
Folosirea telefonului în timp ce poartă o discuţie cu un coleg, încercările de a se lăuda cu salariul lor, limbajul necorespunzător sau vorbitul peste celelalte persoane sunt doar câteva dintre greşelile frecvente pe care le fac oamenii la locul de muncă, scrie Telegraph.
Conform unui studiu realizat de jurnalistul Rhymer Rigby, 49% dintre persoanele chestionate au spus că şefii lor îşi verifică telefoanele în timp ce vorbesc cu ei. „Nimeni nu se gândeşte că poate avea asemenea comportament la locul de muncă şi de obicei, oamenii îşi controlează telefonul din reflex, nu din neglijență”.
1. Nepăsarea
Cea mai întâlnită formă de nepăsare o găsim la persoanele care aduc mâncare cu miros persistent la muncă, folosesc parfum în exces, îşi taie unghiile la birou sau nu trag apa la toaletă. Conducătorul studiului declară că „eticheta pe care ne-o formăm la locul de muncă este influenţată de obiceiurile noastre”.
2. Limbajul necorespunzător
Multe persoane obişnuiesc să înjure şi să folosească cuvinte agresive de faţă cu colegii lor. Acest comportament poate dăuna şi schimba părerea şefului despre cel care înjură şi are un comportament agresiv.
3. Zgârcenia
Atunci când iese la cafea cu colegii, o persoană care nu plăteşte niciodată consumaţia nu este văzută bine de către grupul respectiv. „Codul bunelor maniere spune că este frumos ca după ce ţi-a plătit cineva băutura, data viitoare să faci tu cinste, dar majoritatea oamenilor se mulţumesc cu ce primesc de la ceilalţi şi nu oferă nimic în schimb”.
4. Verificarea telefonului în timp ce vorbeşti cu colegii
Verificarea e-mail-ului pe telefon sau intrarea pe reţelele de socializare în timp ce vorbeşti cu cineva sunt semne care arată nepăsarea pe care le-o arăţi celor din jurul tău. „Mulţi şefi se plâng de faptul că angajaţii nu îi iau în serios, dar ei nu se gândesc că nu le-au acordat importanţa cuvenită în timp ce discutau cu aceştia”.
5. Lauda cu salariul
Chiar dacă meriţi fiecare bănuţ din salariu nu e bine să te lauzi cu asta. Studiile arată că e mai bine să te abţii de la comentarii legate de veniturile tale pentru că „dacă se dovedeşte că cineva câştigă mai mult decât tine, o să cazi în capcana aroganţei”.
6. Să nu le acorzi meritele celor din jurul tău pentru ideile pe care le au
„Dacă un coleg are o idee bună, trebuie să îi lauzi iniţiativa, nu e recomandat să te faci că nu ai auzit ce a spus sau să îţi asumi tu creditele pentru a obţine aprecierea celorlalţi”, a spus Rhymer Rigby. „Rişti să devii un plagiator”.
7. Superioritatea
Mulţi oameni încearcă să le fie superiori colegilor lor şi astfel îşi „câştigă” eticheta de persoană arogantă.
8. Comportamentul pasiv agresiv
Trimiterea de e-mail-uri unui coleg care stă lângă tine, durata mare de răspuns la un task şi omiterea transmiterii unui mesaj mai departe sunt câteva dintre comportamentele care nu te ajută la locul de muncă.
9. Întreruperea unor persoane
Vorbitul în paralel cu ceilalţi colegi sau întreruperea nejustificată a acestora o să ducă la excluderea ta din grup, în schimb, dacă îi laşi să termine de vorbit şi asculţi politicos ce au de spus, ei te vor aprecia şi vor vedea în tine o persoană pe care o vor ajuta atunci când le vei cere asta, scrie Telegraph.
10. Folosirea greşită a e-mail-ului
Oamenii încă folosesc e-mail-ul cu scopul de a trimite glume proaste sau de a trimite acelaşi mesaj de mai multe ori la un număr cât mai mare de persoane. „Când o discuţie virtuală trece de 4 e-mail-uri, e cazul să sunăm persoana respectivă, nimănui nu îi place să primească un flux continuu de mesaje”, spune Rhymer Rigby.
Sursa: zf.ro
06.05.2026
08:17
234
Horoscopul zilei 06.05.2026
06.05.2026
04:09
384
SAP bagă 1,16 miliarde de dolari în Prior Labs și deschide porțile pentru agenții NemoClaw în ecosistemul său AI
06.05.2026
01:23
443
a16z crypto lansează un nou fond de 2,2 miliarde de dolari în plină răcire a pieței cripto
06.05.2026
00:53
447
Șeful ASML, despre dominația în tehnologia AI: „Nimeni nu ne poate ajunge din urmă în următoarele decenii”
06.05.2026
00:08
469
ASML, monopolul care alimentează revoluția AI: noul CEO Christophe Fouquet explică de ce concurența încă nu îl îngrijorează
05.05.2026
23:42
449
Volkswagen detronează Amazon și devine principalul acționar al Rivian, după un parteneriat de miliarde în zona vehiculelor electrice
05.05.2026
22:04
428
Pennsylvania dă în judecată Character.AI după ce un chatbot s-a prezentat drept psihiatru licențiat
05.05.2026
20:38
466
OpenAI introduce GPT-5.5 Instant, noul model implicit ChatGPT, cu mai puține erori și memorie contextuală extinsă
05.05.2026
20:22
535
Vreme senină și vânt mai activ în Republica Moldova, miercuri 06.05.2026
05.05.2026
19:52
536
Kaspersky descoperă un backdoor în Daemon Tools, atribuit unor hackeri chinezi, într-un atac pe scară largă asupra utilizatorilor Windows
06.05.2026
08:17
88
Horoscopul zilei 06.05.2026
06.05.2026
04:09
366
SAP bagă 1,16 miliarde de dolari în Prior Labs și deschide porțile pentru agenții NemoClaw în ecosistemul său AI
06.05.2026
01:23
431
a16z crypto lansează un nou fond de 2,2 miliarde de dolari în plină răcire a pieței cripto
06.05.2026
00:53
435
Șeful ASML, despre dominația în tehnologia AI: „Nimeni nu ne poate ajunge din urmă în următoarele decenii”
06.05.2026
00:08
458
ASML, monopolul care alimentează revoluția AI: noul CEO Christophe Fouquet explică de ce concurența încă nu îl îngrijorează
05.05.2026
23:42
441
Volkswagen detronează Amazon și devine principalul acționar al Rivian, după un parteneriat de miliarde în zona vehiculelor electrice
05.05.2026
22:04
422
Pennsylvania dă în judecată Character.AI după ce un chatbot s-a prezentat drept psihiatru licențiat
05.05.2026
20:38
460
OpenAI introduce GPT-5.5 Instant, noul model implicit ChatGPT, cu mai puține erori și memorie contextuală extinsă
05.05.2026
20:22
521
Vreme senină și vânt mai activ în Republica Moldova, miercuri 06.05.2026
05.05.2026
19:52
528
Kaspersky descoperă un backdoor în Daemon Tools, atribuit unor hackeri chinezi, într-un atac pe scară largă asupra utilizatorilor Windows
05.05.2026
19:11
493
Gigantul Instructure, lovit de un atac cibernetic: hackeri fură datele a milioane de studenți din aproape 9 000 de școli
05.05.2026
19:10
459
Meta introduce AI care analizează înălțimea și structura oaselor pentru a depista și șterge conturile copiilor sub 13 ani de pe Facebook și Instagram
05.05.2026
18:26
474
ElevenLabs atrage BlackRock și vedete de la Hollywood într-o rundă de finanțare de 500 de milioane de dolari și ajunge la o evaluare de 11 miliarde
539
Chișinăul uniformizează treptat regimul fiscal și de mediu pentru agenții economici din regiunea transnistreană
05.05.2026
17:11
457
Coinbase concediază 700 de angajați și pariază pe inteligența artificială într-o restructurare amplă
05.05.2026
15:47
645
Sentință la Chișinău într-un dosar de abuz de serviciu și delapidare: 14 ani de închisoare pentru un inculpat, prescrierea pedepsei pentru altul și internare psihiatrică pentru al treilea
05.05.2026
14:27
714
ULTIMA ORĂ, VIDEO // Guvernul Bolojan a fost DEMIS cu 281 de voturi! Ultimele cuvinte ale premierului demis înainte de vot
05.05.2026
12:41
685
Ex-executor judecătoresc și doi complici, pedepse cu închisoarea și interdicții pentru licitații trucate și vânzarea la preț derizoriu a unui apartament
05.05.2026
12:18
613
Republica Moldova găzduiește pentru prima dată seria de evenimente „Study in Europe”, pentru integrarea în Spațiul European al Învățământului Superior
05.05.2026
10:51
611
FOTO // Ediția 2 Romanian Property Investments Day: investitorii revin în București pentru noi proiecte
05.05.2026
10:45
620
Bărbat din Chișinău, condamnat la 4 ani de închisoare pentru hărțuirea sexuală a unei colege cu dizabilități de auz și vorbire
05.05.2026
10:27
657
Dorin Junghietu, discuții la Bruxelles cu UE și SUA despre securitatea energetică și proiectele strategice ale Republicii Moldova
05.05.2026
10:20
648
Cerșetoare din Chișinău, condamnată la 6 ani de închisoare pentru jaf într-un apartament din sectorul Botanica
05.05.2026
08:43
605
Horoscopul zilei 05.05.2026
05.05.2026
07:30
658
Șeful Nvidia, Jensen Huang, susține că inteligența artificială nu va distruge locurile de muncă, ci va crea milioane de joburi noi în SUA
Horoscopul zilei 06.05.2026
SAP bagă 1,16 miliarde de dolari în Prior Labs și deschide porțile pentru agenții NemoClaw în ecosistemul său AI
a16z crypto lansează un nou fond de 2,2 miliarde de dolari în plină răcire a pieței cripto
Șeful ASML, despre dominația în tehnologia AI: „Nimeni nu ne poate ajunge din urmă în următoarele decenii”
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.26
1 RON
3.86
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39


Inapoi














