GALERIE FOTO //VIDEO // Un cuplu imposibil: De ce s-a terminat rapid AVENTURA lui Michael Jackson cu Madonna
4704
sursa: eva.ro Regele şi Regina muzicii pop au avut o scurtă aventură în anii '90, dar aceasta s-a terminat înainte de a începe, dintr-un motiv neaşteptat.
Ar fi putut fi ceva senzaţional între Michael şi Madonna, dar trebuie să fim realişti - ar fi fost imposibil să rămână mult timp împreună. Aventura celor două staruri ale muzicii pop s-a încheiat subit, când abia înmugurise, şi tot timpul s-au făcut speculaţii despre motivul despărţirii lor subite.
Adevărul e că relaţia dintre Michael Jackson şi Madonna s-a terminat pentru că ea l-a criticat într-un interviu televizat, a dezvăluit Flo Anthony, un vechi prieten al megastarului. „Motivul pentru care relaţia n-a mers a fost că într-un interviu TV ea a spus că ar vrea să-i creeze lui un nou look şi să-l facă să renunţe la cârlionţi. S-a albit când a văzut cum îl critica la televiziune”, a spus acesta pentru NY Daily News.
În plus, între cei doi artişti mai erau şi alte nepotriviri - de pildă Madonna i-a spus clar că nu va dormi la reşedinţa lui Michael, Neverland, şi nici nu va pune piciorul la Disneyland, locul preferat al acestuia.
„Nu sunt sigur, dar nu cred că şi-au mai vorbit de atunci. Era supărat ca naiba!”, a povestit Flo Anthony.
Invitată la emisiunea „The Late show”, cântăreaţa în vârstă de 58 de ani a vorbit în stilul caracteristic despre scurta relaţie cu Michael, mărturisind că ea a făcut primul pas, fiindcă el era cam timid, aşa că i-a oferit un sărut franţuzesc. „Dar era şi un bun complice. L-am convins cu un pahar de Chardonnay. A mers de minune!”, a dezvăluit Madonna.
Madonna a vorbit în cadrul emisiunii "Carpool Karaoke", a lui James Corden, despre relaţia cu Michael. Într-un trailer pentru următoarea ediţie a emisiunii în care vedetele cântă alături de Corden, aflat la volan, James a întrebat-o pe Madonna care a fost relaţia sa cu Jackson. Cântăreaţa a răspuns: „Vrei să-ţi dezvălui ce s-a întâmplat, nu?”.
De asemenea, în trailerul pentru călătoria cu maşina prin New York, Madonna şi-a demonstrat talentul său la „twerking” (dans lasciv în poziţie aplecată, realizat prin ondularea exagerată a bazinului, n.r.). Vedeta poate fi văzută dansând pe scaunul din dreapta şoferului, în timp ce James Corden pune muzică în boxe.
Dincolo de mini-aventura lor, relaţia dintre Michael Jackson şi Madonna a fost aproape mereu tensionată. În '89, megastarul s-a enervat când echipa Madonei a plătit o reclamă în care fusese numită „artista deceniului”. Michael înregistrase vânzări-record cu albumul Thriller (40 de milioane de exemplare vândute).
La ediţia din 1991 a premiilor Oscar, Madonna trebuia să cânte melodia „Sooner or later” („I always get my man”) din filmul „Dick Tracy”. Madonna îşi dorea o apariţie memorabilă, aşa că s-a gândit la Michael Jackson, care semnase un contract-record, în valoare de un miliard de dolari, cu casa de discuri Sony.
Cum managerul ei de atunci, Freddy DeMann, lucrase în trecut pentru Michael, s-a stabilit o întâlnire între cele două vedete.
Întrevederea s-a produs la un restaurant şi a fost furtunoasă. Michael purta ochelari de soare, iar la un moment dat Madonna i-a scos ochelarii şi i-a aruncat pe jos. „Urăsc să nu pot vedea ochii unui om”, şi-a motivat ea gestul ieşit din comun. Apoi, cântăreaţa l-a surprins pe regele pop că se uita în decolteul ei, aşa că i-a luat mâna şi i-a pus-o pe sâni. În plus, la petrecerea organizată după decernarea Oscarurilor, Madonna l-a ignorat pe Michael şi a flirtat cu Warren Beaty.
Michael Jackson a suferit un stop cardiac în după-amiaza zilei de 25 iunie 2009, la vârsta de 50 de ani. Artistul a fost găsit cu pulsul scăzut de medicul personal Conrad Murray, în casa închiriată din Holmby Hills, Los Angeles, însă încercarea de a-l resuscita a eşuat.
Funeraliile au avut loc pe 7 iulie 2009 în Los Angeles, familia lui participând la o ceremonie privată organizată în cimitirul Forest Lawn, iar la Staples Center a avut loc omagiul public. Sicriul a fost prezent în acest loc pe tot parcursul ceremoniei ce a fost urmărită de peste 2.5 miliarde de oameni din întreaga lume, însă nu se cunoaşte încă locul exact al înmormântării.





Sursa: eva.ro
31.01.2019
18:02
30.01.2019
15:40
24.12.2018
20:04
20.11.2018
20:03
20.11.2018
19:03
23.10.2018
20:05
04.10.2018
19:30
27.09.2018
20:02
21.09.2018
20:02
14.09.2018
15:39
03.09.2018
20:01
21.08.2018
19:01
14.08.2026
02:28
14.08.2026
02:19
14.08.2026
01:57
14.08.2026
01:29
14.08.2026
00:50
14.08.2026
00:16
14.08.2026
00:08
13.08.2026
23:39
13.08.2026
23:16
13.08.2026
22:37
13.08.2026
22:29
13.08.2026
22:13
13.08.2026
22:01
13.08.2026
20:32
13.08.2026
19:31
13.08.2026
19:14
13.08.2026
19:13
13.08.2026
18:50
13.08.2026
18:19
13.08.2026
18:15
13.08.2026
18:14
13.08.2026
17:48
13.08.2026
17:29
13.08.2026
17:18
13.08.2026
17:05
Mii de angajați SpaceX devin milionari după listarea record pe bursă: inginerul care își vinde treptat acțiunile de 23 de milioane de dolari
Trump, confruntare tensionată la Camp David cu şeful Pentagonului pe tema stocurilor critice de rachete şi penuriei de muniţie
Ce au descoperit cercetătorii după ce o rachetă SpaceX s-a prăbușit pe Lună
Lanț de incidente la giganții tehnologici: cum au scăpat modelele de inteligență artificială de sub control în mediile de testare
Rusia susține că a doborât 605 drone ucrainene în 20 de regiuni și Crimeea, atac masiv asupra unui centru Wildberries și în Iaroslavl
















