De ce a părăsit-o William pe Kate, acum 10 ani: „Relaţia nu mai avea...”
3520
sursa: one.ro Până să se căsătorească şi să facă trei copii, Prinţul William şi Kate Middleton au avut parte de o relaţie tumultuoasă, marcată de despărţiri şi împăcări.
În anul 2007, pe când Prinţul William avea 24 de ani, acesta a hotărât să se despartă de Kate Middleton pentru că simţea că dispăruse toată „distracţia” din relaţia lor, după cum a dezvăluit publicaţia The Mail.
Aşadar, la un sfârşit de spătămână, prinţul i-a dat întâlnire iubitei şi i-a spus în faţă că este cazul ca ei doi să se despartă.
„S-a aşezat lângă ea şi i-a spus direct, nu a luat-o pe ocolite”, preciza un apropiat al lui William la acea vreme.
După aceea, prinţul a mărturisit unui prieten: „Sunt prea tânăr pentru toate astea. Îmi place să-mi trăiesc viaţa ca un bărbat de 24 de ani. Nu am nevoie să mă aşez la casa mea. Toată distracţia a dispărut din relaţie”.
Kate Middleton, care este renumită pentru faptul că ţinea în dormitor o fotografie a prinţului William înainte de a-l cunoaşte personal, a primit vestea cu „tristeţe şi disperare”, pentru că ea îşi imagina căsătoria drept următorul pas.
Din fericire, visul i s-a împlinit, iar acum este soţia lui William şi mama a trei copii regali.
Povestea lor de iubire a ajuns subiect de film şi sursă pentru parodii muzicale sau glume cu umor britanic. Iată însă şi varianta originală a poveştii de dragoste a celui mai adorat cuplu britanic, după prinţul Charles şi prinţesa Diana, la acea vreme.
Cum s-au cunoscut Kate şi William
Dacă pentru prinţul William a fost dragoste la prima vedere, în cazul lui Kate, unii inovocă misterioasa mână a destinului, lucru care explică, de altfel, de ce povestea lor aduce izbitor de mult cu basmul Cenuşăresei.
Întâlnirea lor a fost întâmplătoare, iar farmecul ei a fost de-a dreptul deconcertant care l-a cucerit pe loc pe prinţ.
Ceea ce nu se ştia atunci este că cea care avea să îi devină soţie era o admiratoare secretă a sa, care visa cu ochii deschişi la posterul de pe perete cu Prinţul, probabil ca multe alte tinere visătoare.
Îndrăgostită până peste cap de William încă din timpul liceului, Kate a fost poreclită de colegi „prinţesa în aşteptare” (Princess-in-Waiting).
Cum l-a cucerit Kate pe prinţul din poster
Tot soarta a făcut ca în 2001, Kate să devină colegă cu William la Universitatea St. Andrews, unde studiau istoria artei. În martie 2002, ea a reuşit să îi sucească minţile definitiv pe William cu o rochie transparentă pe care a purtat-o la o prezentare de modă în scop caritabil.
Prinţul şi relaţia sa tumultoasă...
William a fost vrăjit de ea, iar cei doi au început o relaţie. Dar cum problemele se întâmplă şi la case mai mari, relaţia celor doi a fost încercată de suişuri şi coborâşuri, astfel că în perioada 2002-2007, Will şi Kate s-au despărţit de multe ori.
Deşi William a cunoscut şi alte femei, potrivit presei, se pare că cei doi au fost sortiţi unul altuia. Cei doi s-au împăcat, iar în 2005, povestea lor de iubire a ajuns în presă, după ce au fost surprinşi de fotografi într-o staţiune de ski din Elveţia.
Împăcarea, ultimatumul şi căsătoria
De data asta Kate nu a vrut să mai rişte, aşa că i-a dat prinţului un ultimatum. Aceasta i-a propus lui William două variante - ori ne căsătorim, ori ne despărţim -, conform spuselor unui apropiat al celor doi şi se pare că Will a ales să nu o piardă pe Kate...
După opt ani de relaţie, în octombrie 2010, când cei doi se aflau într-o vacanţă în Kenya, Will a făcut pasul cel mare şi i-a oferit lui Kate inelul de logodnă care a aparţinut prinţesei Diana - un inel din aur de 18 karate cu un safir oval înconjurat de diamante.
Prinţul William a mărturisit că a umblat trei săptămâni cu inelul în buzunar, aşteptând momentul potrivit ca să pună marea întrebare.
Sursa: one.ro; unica.ro
31.01.2019
18:02
24.12.2018
20:04
05.12.2018
09:02
20.11.2018
20:03
20.11.2018
19:03
23.10.2018
20:05
04.10.2018
19:30
27.09.2018
20:02
21.09.2018
20:02
03.09.2018
20:01
13.08.2018
20:01
28.10.2026
13:07
28.10.2026
12:58
28.10.2026
12:53
28.10.2026
12:46
28.10.2026
12:45
28.10.2026
12:41
28.10.2026
12:22
28.10.2026
11:43
28.10.2026
11:42
28.10.2026
11:02
28.10.2026
10:18
28.10.2026
09:58
28.10.2026
09:33
28.10.2026
09:20
28.10.2026
08:37
28.10.2026
08:19
28.10.2026
04:43
28.10.2026
04:02
28.10.2026
02:37
27.10.2026
23:52
27.10.2026
22:32
27.10.2026
22:08
27.10.2026
21:45
27.10.2026
20:48
27.10.2026
20:21
INVESTIGAȚIE // Centrul secret al GRU de la Tiraspol: Oamenii, canalele de Telegram și propaganda din spatele protestului anti-Chișinău
FOTO // Omul de afaceri, Anatolie Golea, anunță că PORT MALL se extinde
Bănuit că a cerut 7.500 de euro pentru influențarea unui dosar de conducere în stare de ebrietate: percheziții la Chișinău
Premierul Vasile Tofan a avut o convorbire telefonică cu omologul său român, Luca Niculescu. Noul prim-ministru al României, invitat la Chișinău
O nouă scenă pentru tinerii din Costești: Centrul Cultural își redeschide porțile cu ajutorul României

















