FOTO // Postul vamal „Sculeni” va fi MODERNIZAT. Acesta va avea 16 piste, iar timpul de așteptare se va diminua
2056
Post vamal „Sculeni”, care urmează a fi reconstruit în cadrul unui proiect finanțat de UE și co-finanțat de Guvernul R. Moldova, va fi extins cu încă 1,3 hectare și se va întinde pe o suprafață totală de 3,6 hectare. Acesta va avea mai multe piste de control, iar timpul de așteptare va fi mai mic, informează Serviciul Vamal.
Potrivit sursei citate, noul punct vamal va avea 16 piste, comparativ cu opt, câte sunt în prezent. Atât pe sensul de ieșire din țară, cât și pe cel de intrare vor fi câte trei artere pentru autoturisme, câte una pentru autocare și câte una rezervată corpului diplomatic. Pentru autocamioane sunt prevăzute câte trei benzi, dintre care două vor fi destinate deținătorilor statutului AEO.
Noua construcție va include și o clădire administrativă modernă, cu birouri pentru angajații agențiilor de control din post, spații pentru controlul bagajelor călătorilor, precum și încăperi pentru persoanele reținute sau solicitanții de azil. Totodată, clădirea va fi dotată cu rampe de acces și alte utilități necesare pentru persoanele cu dizabilități.
Spații de control vor fi construite și pe teritoriul postului. Acestea vor dispune de toate dotările necesare efectuării unui control vamal calitativ.
Postul va rămâne funcțional pe toată perioada lucrărilor de reabilitare. Astfel, la prima etapă, toate formalitățile de control vor fi concentrate în zona unde se află pistele de pe sensul de intrare în țară și cele pentru autocamioane, urmând a fi construite încă două piste suplimentare. Totodată, instituția va diminua din inconveniențele create de lucrările de reconstrucție, prin darea în exploatare, în luna mai curent, anoii zone de control vamal (ZCV), construită din surse proprii.Aceasta se va afla la circa 200 m distanță de post, fiind prevăzută pentru controlul autocamioanelor.
Postul de frontieră „Sculeni” reprezintă al doilea cel mai traversat punct vamal din republica noastră, înregistrând constant unele dintre cele mai mari valori de trafic, în special, în perioada estivală și a Sărbătorilor Pascale și de iarnă. Potrivit datelor, în asemenea perioade, acesta este traversat zilnic de peste 2.000 de unități de transport, dintre care până la 250 sunt autocamioane.
Postul vamal „Sculeni” urmează a fi extins și modernizat în cadrul proiectului de reabilitare a posturilor de frontieră „Sculeni-Sculeni”, „Leușeni-Albița” și „Giurgiulești-Galați”. Proiectul este implementat în cadrul Programului Operațional Comun România – R. Moldova 2014-2020, finanțat de UE (64,28%) și co-finanțat de Guvernele celor două state (35,72%). Bugetul acestuia este de 10 milioane de euro, dintre care 5 milioane de euro sunt destinate R. Moldova.
10.11.2023
13:29
28.06.2021
11:45
09.07.2020
16:00
26.06.2020
16:19
05.06.2020
15:57
28.05.2020
19:30
27.05.2020
15:19
26.05.2020
14:00
25.05.2020
09:48
22.05.2020
16:35
20.05.2020
13:45
20.05.2020
09:28
04.09.2026
08:15
04.09.2026
03:52
04.09.2026
03:01
04.09.2026
01:36
04.09.2026
00:43
03.09.2026
23:55
03.09.2026
23:43
03.09.2026
23:21
03.09.2026
22:49
03.09.2026
22:12
03.09.2026
22:08
03.09.2026
21:12
03.09.2026
20:53
03.09.2026
20:31
03.09.2026
19:57
03.09.2026
19:49
03.09.2026
19:39
03.09.2026
19:31
03.09.2026
19:28
03.09.2026
18:56
03.09.2026
18:27
03.09.2026
18:17
03.09.2026
18:12
03.09.2026
17:50
03.09.2026
17:37
Corina Călugăru și reprezentanta UNFPA la Chișinău stabilesc noile priorități ale parteneriatului pentru reziliență demografică și egalitate de gen în Moldova
Guvernul pornește reforma prin care medicina din penitenciare va fi integrată în sistemul public de sănătate
Mihai Popșoi, discuție de rămas-bun cu ambasadorul Poloniei, Tomasz Kobzdej: cooperare strategică și sprijin pentru parcursul european al Moldovei
Mihai Popșoi i-a conferit ambasadorului turc Uygar Mustafa Sertel medalia „Meritul Diplomatic” la încheierea mandatului în Republica Moldova
Expoziția „Produs Autohton” adună la Chișinău peste 300 de producători și pune în valoare tradițiile moldovenești
















