Putin spune că există șanse pentru un acord de pace cu Ucraina și pledează pentru negocieri directe
1060
Președintele rus Vladimir Putin a declarat, joi, 3 septembrie, că „există șanse” pentru soluționarea războiului din Ucraina. Declarația a fost făcută în cadrul sesiunii plenare a Forumului Economic de Est.
Rusia și Ucraina sunt cele care trebuie să ajungă la un acord, în timp ce celelalte țări pot doar să le sprijine și să le ajute în acest proces, a afirmat Vladimir Putin, referindu-se la eventuale întâlniri și negocieri de pace directe între cele două state.
„În primul rând, Rusia și Ucraina trebuie să ajungă la un acord între ele. Iar toate celelalte țări sunt pregătite să sprijine și să ajute. Nu doar Statele Unite, ci și țările prezente aici”, a spus Vladimir Putin.
„Există șanse (n.r. de soluționare a conflictului)? Din punctul meu de vedere, da, există”, a adăugat liderul de la Kremlin.
Putin a precizat că între Rusia și Ucraina există contacte, iar acestea continuă, în principal prin intermediul serviciilor speciale. „În ce măsură acestea duc către un acord de pace, îmi este greu să spun acum, ținând cont de declarațiile pe care le-am auzit în ultima vreme din partea primilor oficiali ai Ucrainei. Dar contactele există într-adevăr, ele continuă în regim curent, în primul rând și prin intermediul serviciilor speciale”, a mai spus Putin.
Liderul rus a vorbit, tot joi, și despre sistemele de apărare antiaeriană din țară. El a spus că acestea trebuie consolidate pentru a preveni atacurile asupra obiectivelor rusești.
„Atât timp cât se desfășoară operațiunea militară specială, există un singur răspuns: consolidarea sistemului de apărare antiaeriană”, a punctat Putin.
Zeci de zboruri au fost anulate pe aeroporturile din Moscova în noaptea de marți, 1 septembrie, spre miercuri, 2 septembrie, după avertismentul lui Zelenski privind securitatea spațiului aerian rus.
Vladimir Putin a abordat și subiectul mobilizării în Rusia, afirmând că „nu există astăzi un asemenea scenariu care să necesite mobilizarea”. Potrivit lui Putin, informațiile despre o presupusă mobilizare reprezintă un atac informațional al adversarului, menit să influențeze rezultatele alegerilor pentru Duma de Stat. Alegerile pentru camera inferioară a Parlamentului Federației Ruse sunt programate în perioada 18-20 septembrie.
În luna iulie, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că „a primit informaţii clare” de la serviciile de informaţii. El a spus că Rusia pregăteşte „pentru toamnă un nou val de mobilizare”.
Putin a mai afirmat că rușii semnează voluntar contracte și participă la operațiunea militară specială. În opinia sa, situația este diferită în Ucraina, unde oamenii ar fi obligați să meargă pe front.
Moscova a lansat o „mobilizare parţială” a circa 300.000 de rezervişti în septembrie 2022, pentru a face faţă contraofensivelor ucrainene victorioase. Măsura a fost luată la câteva luni de la începutul ofensivei de mare amploare a Moscovei în Ucraina, declanşată în februarie.
Mobilizarea a dus la un exod al ruşilor în străinătate. De atunci, autorităţile au evitat orice măsură similară, în pofida pierderilor foarte importante de pe front.
Forţele ruse nu au probleme cu recrutarea, a mai spus Vladimir Putin. La peste patru ani de la începutul ofensivei, armata rusă atrage noi militari prin salarii atractive şi avantaje sociale.
În 2025, armata rusă a semnat 422.000 de contracte „de servicii militare”, ceea ce reprezintă o scădere de 6% față de anul 2024, potrivit unor date prezentate de secretarul adjunct al Consiliului de securitate, Dmitri Medvedev.
În luna iulie, au existat estimări potrivit cărora Rusia pare „să pregătească terenul pentru o eventuală mobilizare”.
Avansul forţelor ruse a încetinit considerabil în acest an, cu preţul a numeroase pierderi. În prezent, Moscova ocupă puţin mai mult de 19% din teritoriul Ucrainei. Dintre aceste teritorii, 7% erau controlate de Rusia înainte de 2022, inclusiv Crimeea anexată în 2014 şi zonele din bazinul industrial Donbas controlate de separatiştii proruşi.
Forumul Economic de Est se desfășoară în perioada 1-4 septembrie 2026, la Vladivostok, în campusul Universității Federale din Extremul Orient. Tema principală a ediției din 2026 este „Orientul Îndepărtat - dezvoltare în beneficiul oamenilor”.
La forum participă reprezentanți din peste 70 de țări. Cele mai numeroase delegații sunt din China, India, Mongolia, Japonia și Coreea de Sud.
06.11.2026
17:46
06.11.2026
17:41
06.11.2026
17:22
06.11.2026
17:18
06.11.2026
16:56
06.11.2026
16:27
06.11.2026
15:51
06.11.2026
15:23
06.11.2026
15:17
06.11.2026
15:01
06.11.2026
14:39
06.11.2026
14:29
06.11.2026
16:56
06.11.2026
16:27
06.11.2026
15:51
06.11.2026
15:23
06.11.2026
15:17
06.11.2026
15:01
06.11.2026
14:39
06.11.2026
14:29
06.11.2026
14:02
06.11.2026
13:57
06.11.2026
13:46
06.11.2026
13:43
06.11.2026
13:13
06.11.2026
12:51
06.11.2026
12:47
06.11.2026
12:20
06.11.2026
12:11
06.11.2026
11:12
06.11.2026
11:06
06.11.2026
10:54
06.11.2026
09:26
06.11.2026
08:24
06.11.2026
08:20
06.11.2026
07:20
06.11.2026
03:53
06.11.2026
02:31
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
VIDEO // Află cum îți poți RECUPERA banii de la stat! TRUCUL fiscal legal prin care moldovenii pot economisi MII DE LEI pentru studiile copiilor















