Mihai Popșoi i-a conferit ambasadorului turc Uygar Mustafa Sertel medalia „Meritul Diplomatic” la încheierea mandatului în Republica Moldova
2107
28 august 2026, Chișinău – Viceprim-ministrul și ministrul afacerilor externe, Mihai Popșoi, a avut o întrevedere de rămas-bun cu ambasadorul Republicii Turcia în Republica Moldova, Uygar Mustafa Sertel, prilejuită de încheierea mandatului acestuia la Chișinău.
În cadrul discuțiilor, oficialii au trecut în revistă evoluțiile relațiilor bilaterale moldo-turce din ultimii ani. Accentul a fost pus pe extinderea cooperării economice și pe intensificarea schimburilor comerciale, dar și pe proiectele comune din domeniile educației și culturii. Dinamica pozitivă a relațiilor economice este reflectată de volumul comerțului bilateral, care în primele cinci luni ale anului 2026 a depășit 478 de milioane de euro. Totodată, exporturile moldovenești au înregistrat o creștere de aproape 25% față de aceeași perioadă a anului trecut.
Viceprim-ministrul Mihai Popșoi a subliniat contribuția semnificativă a diplomatului turc la aprofundarea dialogului politic bilateral și la intensificarea relațiilor moldo-turce. De asemenea, el a evidențiat rolul ambasadorului în consolidarea Parteneriatului Strategic dintre cele două state. În semn de înaltă apreciere pentru meritele în promovarea și dezvoltarea cooperării moldo-turce, ministrul Mihai Popșoi i-a conferit ambasadorului medalia „Meritul Diplomatic”, clasa II.
Uygar Mustafa Sertel a mulțumit pentru distincția primită și pentru colaborarea strânsă și constructivă avută cu autoritățile Republicii Moldova pe parcursul mandatului său. El a remarcat disponibilitatea continuă de dialog și sprijin din partea instituțiilor de la Chișinău, ceea ce a facilitat implementarea mai multor inițiative comune.
La încheierea întrevederii, șeful diplomației moldovenești i-a urat ambasadorului succes în continuarea activității sale profesionale și realizări importante în noile funcții pe care le va exercita în serviciul diplomatic al țării sale.
17.10.2026
20:00
17.10.2026
19:49
17.10.2026
19:15
17.10.2026
18:45
17.10.2026
17:11
17.10.2026
12:55
17.10.2026
11:03
17.10.2026
11:01
17.10.2026
09:48
17.10.2026
08:57
17.10.2026
07:36
17.10.2026
01:45
17.10.2026
21:14
17.10.2026
20:23
17.10.2026
20:09
17.10.2026
20:00
17.10.2026
19:49
17.10.2026
19:15
17.10.2026
18:45
17.10.2026
17:11
17.10.2026
12:55
17.10.2026
11:03
17.10.2026
11:01
17.10.2026
09:48
17.10.2026
08:57
17.10.2026
07:36
17.10.2026
01:45
17.10.2026
00:36
16.10.2026
23:28
16.10.2026
22:30
16.10.2026
22:28
16.10.2026
21:40
16.10.2026
20:40
16.10.2026
20:21
16.10.2026
20:18
16.10.2026
19:55
16.10.2026
19:33
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia
Igor Grosu, lecție de DEMNITATE pentru Ion Ceban: „A făcut o declarație HALUCINANTĂ, antinațională. Când Rusia ne amenință, Ceban e de acord, iar când Moldova vrea să-și apere securitatea, el face spume la gură”
Trump anunță că Rusia va livra imediat milioane de tone de motorină pentru SUA și piețele mondiale, după discuțiile cu Putin
















