FOTO // Oaie descoperită după şase ani în SĂLBĂTICIE. Cei care au găsit-o au rămas muţi de UIMIRE
5760
O oaie din Australia, care și-a petrecut ultimii ani în sălbăticie, i-a lăsat muți de uimire pe cei care au găsit-o. Departe de foarfeci, mioara a ajuns un ghem uriaș de lână încâlcită.
Cât timp a stat în sălbăticie, animalul a ajuns să care o povară de peste 20 de kilograme. Astfel, fermierul care a găsit-o a aflat că animalul fugise de la o fermă aflată la sute de kilometri distanţă. Oiţa, pe nume Shaun a fost găsită de o familie de fermieri din Tasmania. Fermierul a zărit-o şi făra mare greutate a adus-o acasă la el, potrivit The Guardian, citat de romaniatv.ro.
„Nu vedea foarte bine, din cauza blănii de pe faţă, aşa că m-am furişat în spatele ei şi am apucat-o. Apoi am pus-o în spatele camionetei”, a declarat Peter Hazell.
Fermierul spune că mioara a avut un noroc uriaş să supravieţuiască pe cont propriu timp cei 6 ani. Într-un final animalul a fost tuns, rezultatul fiind unul inedit.


05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
13.11.2026
07:32
13.11.2026
06:32
13.11.2026
06:23
13.11.2026
04:10
13.11.2026
04:02
13.11.2026
03:31
13.11.2026
02:26
13.11.2026
02:23
13.11.2026
00:57
12.11.2026
23:26
12.11.2026
22:57
12.11.2026
22:15
12.11.2026
22:13
12.11.2026
21:57
12.11.2026
20:51
12.11.2026
20:43
12.11.2026
19:54
12.11.2026
19:49
12.11.2026
19:45
12.11.2026
19:38
12.11.2026
18:47
12.11.2026
18:43
12.11.2026
18:31
12.11.2026
18:22
12.11.2026
17:41
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei
Proiectul Legii farmaciei, rescris după consultări: acces la medicamente în fiecare localitate
ANALIZĂ // Cum a zădărnicit Chișinăul „operațiunea politică specială” a Kremlinului în cazul Krasnoselskii
Igor Dodon anunță în LIMBA RUSĂ că socialiștii BOICOTEAZĂ ședința Parlamentului cu participarea Martei Kos: „Nu vrem să fim figurație”
FOTO // Generația Aldea-Teodorovici merge mai departe. Doinița îi seamănă bucățică ruptă lui Cristofor
















