FOTO Fermierii au BLOCAT traseele naționale și amenință cu noi PROTESTE
1787
Reprezentanții asociațiilor de fermieri susțin că protestele de astăzi au avut loc pașnic, deși au fost blocate timp de cel mult o oră traseele naționale și preconizează organizarea unei noi acțiuni de acest gen pe 1 mai.
Potrivit președintelui Asociației „Agroinform”, Alexei Ivanov, nu au fost înregistrate incidente, multe dintre traseele naționale fiind blocate cu tehnică pentru cel mult o oră.
Reprezentantul fermierilor susține că mulți dintre protestatari au organizat marșuri cu tehnica agricolă.
„Era estimat faptul că va participa un număr mai mare de fermieri la acțiunile de protest, însă mulți au declarat că sunt ocupați cu lucrările în câmp sau nu aveau tehnică agricolă, sau a intervenit altceva”, a declarat pentru Ziarul NAȚIONAL, Alexei Ivanov.
Mai mulți fermieri din Orhei care nu au dorit să le fie făcute publice numele susțin că au fost telefonați de polițiștii de sector, care i-au îndemnat să nu iasă la protest. Organizatorii acțiunii de protest susțin că, într-o săptămână, vor demara pregătirile pentru o nouă manifestare, care este planificată pe 1 mai, dacă autoritățile nu vor reacționa la revendicările fermierilor.
Agricultorii solicită autorităților majorarea fondului de subvenționare, reducerea TVA, liberalizarea pieței energetice, dobândă mai mică la creditul polonez și stabilirea agriculturii în calitate de domeniu prioritar în strategia de dezvoltare a R. Moldova.
10.11.2023
13:29
28.06.2021
11:45
09.07.2020
16:00
26.06.2020
16:19
05.06.2020
15:57
28.05.2020
19:30
27.05.2020
15:19
26.05.2020
14:00
25.05.2020
09:48
22.05.2020
16:35
20.05.2020
13:45
20.05.2020
09:28
12.11.2026
01:22
11.11.2026
23:21
11.11.2026
23:18
11.11.2026
23:06
11.11.2026
22:42
11.11.2026
22:14
11.11.2026
21:25
11.11.2026
20:48
11.11.2026
20:25
11.11.2026
19:40
11.11.2026
19:26
11.11.2026
19:06
11.11.2026
18:45
11.11.2026
18:39
11.11.2026
18:15
11.11.2026
17:17
11.11.2026
17:02
11.11.2026
16:49
11.11.2026
16:17
11.11.2026
15:38
11.11.2026
15:22
11.11.2026
15:08
11.11.2026
14:50
11.11.2026
14:03
11.11.2026
13:26
11.11.2026
13:23
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Misiunea experților europeni s-a încheiat: Moldova aliniază sănătatea digitală la standardele UE















