FOTO // Americanii cer în stradă destituirea lui Donald Trump
2056
Sursa: ziare.com
Mii de persoane au participat, duminică, la marşuri şi mitinguri convocate în 46 de oraşe din Statele Unite pentru a cere Congresului să înceapă procedura de destituire a preşedintelui Donald Trump.
La aceste marşuri, convocate de activişti pentru drepturile omului, participanţii au protestat şi faţă de măsurile luate de Trump în sfera imigraţiei, faţă de afacerile preşedintelui american în străinătate, posibilul amestec al Rusiei în alegerile prezidenţiale din 2016 şi presupusa obstrucţionare a anchetei în acest caz, informează EFE.
„Obstrucţionarea justiţiei şi faptul că a încălcat «clauza remuneraţiilor străine» sunt ambele motive constituţionale pentru ca actualul Congres să-l ancheteze şi să-l destituie pe preşedinte”, a declarat pentru EFE Tudor Popescu, din partea grupului Indivisible CA D-39, principalul organizator al manifestaţiei din Los Angeles, oraş californian unde a avut loc cel mai mare protest la adresa lui Trump, care - după spusele organizatorilor - a reunit aproape 10.000 de participanţi.
Potrivit Xinhua, protestatarii din Los Angeles purtau pancarte pe care se putea citi „CEL MAI RĂU PREŞEDINTE DIN CÂŢI AU EXISTAT VREODATĂ” şi au scandat „Jos, jos, jos cu Trump, sus, sus, sus poporul”.
Tot la Los Angeles a avut loc şi o contramanifestaţie în faţa sediului poliţiei locale. Mike Tokes, unul dintre promotorii acestui miting, a declarat presei locale că prezenţa sa se datorează nevoii de „a contracara acţiunile stângii liberale” şi i-a invitat pe susţinătorii lui Trump să-l sprijine pe preşedinte, fie în mod public, fie pe reţelele de social media.
Susţinătorii lui Trump fluturau drapele americane şi purtau pancarte cu sloganul lui Trump din timpul campaniei electorale: „Să redăm măreţia Americii”.
Totuşi, participarea la cele 46 de marşuri a fost destul de redusă, notează EFE. Unul dintre proteste s-a desfăşurat la New York, unde s-au adunat doar câteva zeci de persoane în faţa Trump Internaţional Hotel, unde a participat şi un grup de oameni care şi-au manifestat sprijinul pentru Trump. Cele două marşuri s-au desfăşurat fără incidente.
„Mâini foarte mici nu pot construi zidul de la graniţa cu Mexicul”, au strigat protestatarii din New York, unde un bărbat deghizat în preşedintele rus Vladimir Putin era aşezat pe umerii unei alte persoane deghizate în Donald Trump şi purta o pancartă pe care se putea citi „Nu există legături cu Rusia. Credeţi-mă”.
Un alt marş anti-Trump a avut loc în Palm Beach, statul Florida, la clubul Mar-a-Lago, proprietate a preşedintelui american.
„Astăzi mărşăluim în solidaritate cu alte oraşe din SUA pentru a declara că dorim legiuitori care să acorde prioritate persoanelor şi, pe baza dovezilor, să voteze destituirea” preşedintelui, a declarat pentru EFE Sharyn Richardson, organizatoarea marşului din Austin, statul Texas.
În Atlanta, statul Georgia, câţiva manifestanţi au cerut destituirea preşedintelui american pe motiv că „regimul lui Trump şi a lui Pence (vicepreşedintele Mike Pence - n.red.) trebuie să se care de la Casa Albă”.
Nici la Chicago şi la New Orleans numărul participanţilor la mitinguri nu a fost foarte mare, organizatorii informând că prezenţa a fost de 100, respectiv 300 de persoane.
Sursa: ziare.com
30.09.2025
11:00
06.03.2023
19:30
12.10.2022
12:52
19.07.2022
19:20
24.05.2022
11:16
16.02.2022
12:59
30.11.2020
11:07
21.08.2020
18:17
20.08.2020
12:40
11.06.2020
12:34
06.09.2026
13:47
06.09.2026
12:48
06.09.2026
12:34
06.09.2026
10:52
06.09.2026
10:34
06.09.2026
09:46
06.09.2026
07:13
06.09.2026
06:30
06.09.2026
04:44
06.09.2026
00:08
06.09.2026
00:05
05.09.2026
23:40
05.09.2026
23:23
05.09.2026
23:05
05.09.2026
23:03
05.09.2026
22:24
05.09.2026
22:15
05.09.2026
21:25
05.09.2026
20:57
05.09.2026
19:56
05.09.2026
19:46
05.09.2026
19:45
05.09.2026
19:41
05.09.2026
19:27
05.09.2026
19:21
ALARMANT // Statul nu știe exact câte companii deține: Parlamentul a prelungit ancheta în regim de urgență: „323 de întreprinderi sunt fără IDNO, iar salariile s-au majorat, în unele instituții, cu 80% fără nicio explicație!”
Cum arată topul celor mai întinse țări din lume după suprafața de uscat și unde se plasează Moldova în context global
Creștinismul, religia majoritară în 123 de țări: Moldova, printre statele cu cea mai mare pondere de credincioși la nivel mondial
Horoscopul zilei 30.08.2026
Kremlinul pune condiții drastice pentru summitul Trump - Putin - Zelenski, după vizita secretă a șefului CIA la Moscova


















