FMI, avertisment urgent despre NOUA CRIZĂ din sistemul bancar
1669
realitatea.net FMI cere măsuri în problema băncilor din Italia, notând în raportul anual referitor la economia ţării că nivelul foarte ridicat al creditelor neperformante şi procesele judiciare lente exercită presiuni asupra bilanţurilor instituţiilor financiare, transmite Bloomberg.
Băncile italiene au în portofolii credite neperformante de 360 de miliarde de euro, iar Banca Centrală Europeană (BCE) le presează să îşi cureţe bilanţurile, pentru a putea relansa creditarea.
„Reformele din sectorul financiar sunt esenţiale pentru asigurarea stabilităţii financiare şi susţinerea redresării”, se arată într-un comunicat al Fondului.
Creditele neperformante din portofoliile băncilor italiene par să se stabilizeze la aproximativ 18% din total.
„Problemele legate de susţinerea investitorilor de retail ar trebui să fie tratate corespunzător”, potrivit analizei.
Discuţiile dintre guvernul italian şi reprezentanţii Comisiei Europene pentru recapitalizarea Banca Monte dei Paschi di Siena şi a altor bănci sunt blocate în problema impunerii sau nu a unor pierderi investitorilor în obligaţiuni ale acestora, în cazul în care statul va contribui la suplimentarea capitalului, potrivit unor surse apropiate discuţiilor.
În acest an au intrat în vigoare reglementări europene care stipulează că deţinătorii de obligaţiuni şi acţionarii trebuie să absoarbă pierderi, în cazul în care o bancă trebuie salvată, scrie News.ro.
Autorităţile italiene preferă o recapitalizare preventivă în cadrul regulilor UE care prevăd că guvernele pot susţine băncile dacă testele de stres arată că acestea au deficit de capital, au precizat sursele.
FMI mai cere măsuri precum folosirea mai intensă a mecanismelor de restructurare a datoriilor în afara justiţiei, întărirea supravegherii şi o evaluare sistemică a calităţii activelor în cazul băncilor care nu sunt deja evaluate de BCE.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
08.09.2026
12:55
08.09.2026
12:38
08.09.2026
12:30
08.09.2026
12:03
08.09.2026
12:02
08.09.2026
11:40
08.09.2026
11:36
08.09.2026
11:36
08.09.2026
11:26
08.09.2026
11:17
08.09.2026
11:07
08.09.2026
10:58
08.09.2026
10:57
08.09.2026
10:41
08.09.2026
10:39
08.09.2026
10:27
08.09.2026
10:07
08.09.2026
09:01
08.09.2026
06:35
08.09.2026
06:28
08.09.2026
02:22
08.09.2026
00:57
08.09.2026
00:12
07.09.2026
23:54
07.09.2026
23:38
ALARMANT // Statul nu știe exact câte companii deține: Parlamentul a prelungit ancheta în regim de urgență: „323 de întreprinderi sunt fără IDNO, iar salariile s-au majorat, în unele instituții, cu 80% fără nicio explicație!”
ONU renunță treptat la harta Mercator: Africa va fi reprezentată mai fidel. SUA s-au opus, iar Moldova s-a abținut
OPINIE // Se încheie era Sandu-Dodon! Cine va fi noua „locomotivă” a Moldovei și de ce nu mai funcționează simplul slogan despre UE?
CNAS pregătește un nou contract-cadru pentru medicii de familie: bilete de trimitere digitale și mai puțină birocrație
VIDEO, FOTO // Retrospectivă de excepție la Zilele Filmului Românesc: Marele Florin Piersic, OMAGIAT la Chișinău la împlinirea a 90 de ani
















