Stiri
Filat îi LINIȘTEȘTE pe cei din PD și PL: „Unii miniștri PLDM nu se vor regăsi în noul Guvern”
Politică
18.05.2013
09:12
1872
1872
Liderul Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Vlad Filat, susţine că unii miniștri propuși de partidul pe care-l reprezintă, care au activat până acum, nu se vor regăsi în viitorul Guvern condus de Iurie Leancă.
„Cu siguranță că for fi anumite schimbări și la ministerele care au revenit PLDM. Și asta nu din cauză că au administrat prost aceste instituții. Sunt mai degrabă niște mutări tactice”, a declarat Filat în cadrul unei emisiuni de la Jurnal TV.
Acesta a menționat că viitoarea Coaliție proeuropeană nu este ceva asemănător cu fosta Alianță pentru Integrare Europeană. „Nu e vorba de o coaliție clasică, ci una de coabitare, pentru un termen restrâns. Pe 30 mai vom vedea cine vrea cu adevărat binele țării și cine urmărește doar interesele de partid”, a spus liberal-democratul.
Filat le-a atras atenția viitorilor parteneri ai coaliției de coabitare că nu va admite faptul ca Iurie Leancă să înceapă munca „legat de mâini și de picioare”, așa cum a fost în cazul său.
„Instituțiile statului nu trebuie să mai fie în subordinea partidelor. Să nu se întâmple că se află la guvernare, folosesc resursele statului, dar de fapt să se afle în opoziție. Nu vom pune accent cine și ce minister va primi, dar responsabilitățile care le revin. Dacă nu vom reuși să învestim un Guvern care să lucreze în interesul țării, atunci mai bine alegeri anticipate”, a mai adăugat fostul premier.
„Cu siguranță că for fi anumite schimbări și la ministerele care au revenit PLDM. Și asta nu din cauză că au administrat prost aceste instituții. Sunt mai degrabă niște mutări tactice”, a declarat Filat în cadrul unei emisiuni de la Jurnal TV.
Acesta a menționat că viitoarea Coaliție proeuropeană nu este ceva asemănător cu fosta Alianță pentru Integrare Europeană. „Nu e vorba de o coaliție clasică, ci una de coabitare, pentru un termen restrâns. Pe 30 mai vom vedea cine vrea cu adevărat binele țării și cine urmărește doar interesele de partid”, a spus liberal-democratul.
Filat le-a atras atenția viitorilor parteneri ai coaliției de coabitare că nu va admite faptul ca Iurie Leancă să înceapă munca „legat de mâini și de picioare”, așa cum a fost în cazul său.
„Instituțiile statului nu trebuie să mai fie în subordinea partidelor. Să nu se întâmple că se află la guvernare, folosesc resursele statului, dar de fapt să se afle în opoziție. Nu vom pune accent cine și ce minister va primi, dar responsabilitățile care le revin. Dacă nu vom reuși să învestim un Guvern care să lucreze în interesul țării, atunci mai bine alegeri anticipate”, a mai adăugat fostul premier.
Stiri relevante
26.03.2026
11:01
2195
Ședință extraordinară la Guvern. Cabinetul de miniștri se întrunește de URGENȚĂ
30.07.2024
16:28
4472
DOC // Vlad Filat PIERDE un om din conducerea partidului: „Decizia a fost determinată de acțiunile președintelui Filat, care a decis să candideze la prezidențiale, dar și de activitatea pe care o are împotriva referendumului de aderare la UE”
20.05.2024
15:14
4353
Lider PAS, despre STRATEGIA lui Dodon, Filat, Ulianovschi, Chicu, Vlah și oamenii lui Ion Ceban, cu aprobarea concubinei fugarului Platon, de a o da jos pe Maia Sandu: „Ei nu luptă cu corupția, cu Kremlinul, luptă cu propria lor țară”
19.12.2023
15:14
2695
Președintele Turciei încearcă să DESCURAJEZE Ucraina și R. Moldova, după ce Consiliul European a dat undă verde demarării negocierilor de aderare: „Asta nu înseamnă că Ucraina și R. Moldova vor deveni membre ale UE”
02.12.2022
18:13
5502
Chișinăul TAIE din poftele Tiraspolului în privința a două chestiuni PRINCIPIALE. Serebrian: „Vrem ca jurnaliștii, reprezentanții societății civile și politice din R. Moldova să se deplaseze oriunde, oricând, fără niciun fel de îngrădiri”
11.11.2021
14:08
3215
DOC // Premierul Natalia Gavrilița, MULȚUMITĂ de activitatea echipei sale în primele 100 de zile de activitate a Guvernului. Ce spune de eventualele REMANIERI în Cabinet și care e cel mai mare REGRET al său
30.10.2021
10:15
5944
Prima CONCESIE făcută de R. Moldova pentru a avea un CONTRACT cu „Gazprom”: „Nu exclud că unele concesii s-au făcut cu implicarea Berlinului. Așteptăm să ni se spună ce preț vom plăti pentru gazele rusești, ce preț POLITIC, în primul rând”
23.10.2021
00:01
18257
Scurgeri de informații de la NEGOCIERILE dintre reprezentanții „Gazprom” și Andrei Spînu. Oferta făcută de ruși Chișinăului, care NU ar fi fost acceptată de ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale
02.08.2021
09:59
4748
Partidul fondat de Vlad Filat are un nou PREȘEDINTE interimar. De ce a DEMISIONAT Alexandru Bujorean
14.07.2021
10:11
3938
Sugestia unui fost PREMIER pentru primarul general Ion Ceban: Să-și rupă de la gât PIATRA cu numele Dodon. Aceasta e cea mai mare problemă a lui Ceban
26.03.2026
11:01
30.07.2024
16:28
20.05.2024
15:14
19.12.2023
15:14
02.12.2022
18:13
11.11.2021
14:08
30.10.2021
10:15
23.10.2021
00:01
02.08.2021
09:59
14.07.2021
10:11
Top stiri
13.11.2026
00:57
246
Nebius planifică investiții de până la 45 de miliarde de dolari în 2027, pe fondul întârzierilor
12.11.2026
23:26
313
Patru militari au murit după prăbușirea unui elicopter S-70 în Turcia
12.11.2026
22:57
382
Pană la Outlook: utilizatori din întreaga lume, afectați
12.11.2026
22:15
371
Prognoza pentru 13–19 noiembrie: răcire bruscă, apoi vreme mai blândă
12.11.2026
22:13
371
Mark Rutte: Este foarte greu de spus dacă pacea în Ucraina este mai aproape
12.11.2026
21:57
382
Maia Sandu, discuții cu liderii europeni la Dublin despre securitate și aderarea la UE
12.11.2026
20:51
416
Opt morți după prăbușirea unui bloc la New York; 250 de pompieri caută supraviețuitori
12.11.2026
20:43
434
Alexei Buzu a prezentat la Interreg 2026 prioritățile Republicii Moldova
12.11.2026
19:54
540
Putin își menține cererile și propune o misiune umanitară la Kostiantînivka
12.11.2026
19:49
470
Jensen Huang demisionează de la conducerea Nvidia; Colette Kress asigură interimatul
12.11.2026
19:45
527
Jensen Huang, vizionarul Nvidia, doborât de propriile decizii și de viața personală
12.11.2026
19:38
479
Zelenski cere Europei un rol direct în negocierile de pace privind Ucraina
12.11.2026
18:47
591
Datoria publică mondială: Moldova are 9 miliarde de dolari și ocupă locul 136
12.11.2026
18:43
465
Comisia paritară reia discuțiile despre reforma administrației locale și finanțarea investițiilor
12.11.2026
18:31
489
Moldova, pe locul 77 în clasamentul democrației: doar 16% dintre țări au democrații depline
12.11.2026
18:22
503
Opt morți și 17 răniți după prăbușirea unui bloc de trei etaje la New York
12.11.2026
17:41
494
Programul de reformă a administrației publice pentru 2027–2030, discutat într-un atelier
12.11.2026
17:34
596
De la vedeta AI la demisie: Jensen Huang, în centrul dezvăluirilor despre două relații
12.11.2026
17:30
498
Mai multe persoane, împușcate într-o sală de sport din apropierea Casei Albe
12.11.2026
17:13
490
Claudiu Năsui și ambasadorul SUA la Chișinău au discutat despre cooperarea economică
12.11.2026
16:56
624
Macron cere o viziune clară înaintea negocierilor cu Rusia; Merz spune că prioritar este ca Putin să ajungă la masa discuțiilor
12.11.2026
16:50
559
Moldova își pregătește aplicarea normelor UE privind libera circulație a mărfurilor
12.11.2026
16:34
563
Meta dezactivează conturile de socializare ale lui Russell Brand
12.11.2026
15:54
471
Reguli noi pentru echipajele navelor sub pavilionul Republicii Moldova
12.11.2026
15:32
472
Claudiu Năsui a discutat cu ambasadorul SUA despre aprofundarea relațiilor economice
13.11.2026
00:57
12.11.2026
23:26
12.11.2026
22:57
12.11.2026
22:15
12.11.2026
22:13
12.11.2026
21:57
12.11.2026
20:51
12.11.2026
20:43
12.11.2026
19:54
12.11.2026
19:49
12.11.2026
19:45
12.11.2026
19:38
12.11.2026
18:47
12.11.2026
18:43
12.11.2026
18:31
12.11.2026
18:22
12.11.2026
17:41
12.11.2026
17:34
12.11.2026
17:30
12.11.2026
17:13
12.11.2026
16:56
12.11.2026
16:50
12.11.2026
16:34
12.11.2026
15:54
12.11.2026
15:32
Actualitate
Parteneri
Stiri
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
Sondaj
Prietenii noștri


















