Ex-guvernatorul BNM Drăguțanu, ARGUMENTE NECLARE în fața Comisiei parlamentare de anchetă: „Că nu a putut, că nu a știu nimic, dar s-au scos 13,5 miliarde de lei”
3757
Președintele Comisiei de anchetă pentru elucidarea tuturor circumstanțelor devalizării sistemului bancar din R. Moldova și investigării fraudei bancare, Alexandru Slusari, spune că a rămas dezamăgit de explicațiile fostului guvernator al Băncii Naționale a Moldovei (BNM), Dorin Drăguțanu, privind furtul din sistemul bancar. Fostul guvernator nu a putut explica astăzi în fața Comisiei parlamentare nici de ce BNM nu a impus administrare specială la Banca de Economii a Moldovei (BEM), imediat după ce Guvernul a aprobat acordarea garanțiilor de stat.
„Din punctul meu de vedere, domnul Drăguțanu a încercat să paseze responsabilitatea. Adică, BNM a făcut tot ce a putut și nu a dispus de instrumente necesare pentru a gestiona criza din 2013-2014. Întrebarea firească a fost cine i-a încurcat să ceară modificarea legislației în domeniu? A spus că a făcut demersuri, însă nu este clar, nu au fost propuneri pentru gestionarea crizei. Dacă cineva v-a blocat, atunci spuneți cine. Argumentul și justificarea sa: nu a fost voință politică, fără a da nume. Asemenea justificări, variante, nu mai merg. De ce în 2012 au fost blocate, iar peste trei săptămâni deblocate acțiunile grupului Platon în BEM? În acea perioadă a început toată creditarea neperformantă. Dânsul ne spune că, probabil, au fost argumente juridice, că nu ține minte”, a declarat astăzi Slusari, după audierea lui Drăguțanu.
Fostul guvernator a fost întrebat care a fost poziția sa față de emisia suplimentară, care a dus la pierderea pachetului de control al BEM de către stat.
„Vă spun sincer că mi s-a creat impresia că dânsul a avut propria părere, dar nu era de acord cu ea. Parcă exista părerea domnului Drăduțanu și părerea BNM. Că dânsul a insistat, că nu a sprijinit emisia suplimentară, că mai întâi opta pentru capitalizarea BEM, după care să fie scoasă la privatizare. I-am adus documentul oficial de la BNM din 11 iunie 2013, unde BNM propune această emisie suplimentară. A spus da, probabil la nivel instituțional așa a fost… Că BNM nici nu a sprijinit, dar nici nu s-a opus emisiei suplimentare și că în general nu e treaba BNM, că sunt acționari, este ceva incredibil… BNM este principalul regulator și el să iasă și să spună așa ceva? Dacă atunci BNM spunea că nu e cea mai bună soluție, eu cred că situația putea fi gestionată altfel”.
Totuși, Slusari a fost uimit cel mai mult de faptul cum Dorin Drăguțanu a argumentat că nu a cerut administrarea specială la BEM după acordarea garanțiilor de stat. „Am întrebat de ce, la 7 noiembrie, când a fost luată decizia de a acorda garanții de stat, nu s-a instituit administrare specială la BNM. Apoi, pe 25-26 noiembrie, au fost scoase 13,5 miliarde de lei. Administrarea specială a fost abia la 27 noiembrie, când banca a fost deja întoarsă ciuruită, fără bani. A spus că noi nu am știut, nu am putut. Poziția lui nu poate fi privită ca a unui guvernator. Tot ce a făcut el este bine, dar nu este clar de ce s-a ajuns la furtul miliardului”, a precizat sursa citată.
Audierile în comisie vor continua joi, când în fața membrilor urmează să se prezinte fostul ministru al Finanțelor, Anatol Arapu, ex-ministrul Economiei, Andrian Candu, și ex-premierul Iurie Leancă.
„Probabil cu acești oameni vom încheia audierile. Poate vor fi audiate persoane care se află actualmente în detenție”, a conchis Slusari, referindu-se la Vlad Filat și Veaceslav Platon.
29.01.2025
09:53
28.01.2025
09:33
18.10.2023
11:42
26.05.2023
12:06
14.04.2023
14:47
22.12.2022
14:21
21.12.2022
11:09
30.04.2022
16:15
10.01.2022
10:29
25.11.2021
11:24
02.11.2026
15:36
02.11.2026
14:42
02.11.2026
13:52
02.11.2026
13:48
02.11.2026
12:43
02.11.2026
12:41
02.11.2026
12:36
02.11.2026
12:19
02.11.2026
12:13
02.11.2026
11:50
02.11.2026
11:38
02.11.2026
11:24
02.11.2026
11:23
02.11.2026
11:11
02.11.2026
11:01
02.11.2026
10:46
02.11.2026
09:26
02.11.2026
08:44
02.11.2026
07:37
02.11.2026
07:28
02.11.2026
07:03
02.11.2026
02:50
02.11.2026
02:23
01.11.2026
23:06
01.11.2026
23:03
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți


















