Stiri

Erau specializați în descoperirea CRIMELOR GRAVE, dar se ocupau cu extorcarea banilor de la cetățeni: 4 000 de lei ar putea să-i coste ani grei de închisoare

Anticorupție 28.04.2018 13:30 Vizualizări2876
Erau specializați în descoperirea CRIMELOR GRAVE, dar se ocupau cu extorcarea banilor de la cetățeni: 4 000 de lei ar putea să-i coste ani grei de închisoare

Doi ofițeri superiori de investigații din cadrul Biroului Crime Grave al Inspectoratului de Poliție Bălți au fost reținuți pentru 72 de ore, după ce au fost prinși în flagrant delict de procurorii anticorupție și angajații Serviciului de Informații și Securitate atunci când primeau 4 000 de lei de la un denunțător.

Oamenii legii au primit o sesizare potrivit căreia ofițerii din cadrul Biroului Crime Grave ar percepe în mod abuziv, prin constrângere, sume de bani de la unele persoane. De asemenea, un cetățean a depus un denunț în privința celor doi ofițeri, care i-au solicitat 4 000 de lei ca să nu documenteze un pretins caz de păstrare a substanțelor narcotice.

Cei 4 000 de lei au fost transmiși sub controlul procurorilor, iar polițiștii au fost arestați.

Totodată, în cadrul perchezițiilor efectuate atât în birourile de serviciu, cât și mijloacele de transport ale ofițerilor de investigație vizați au fost depistate și ridicate pachete din polietilenă cu masă vegetală uscată, mărunțită de culoare verde, fără inscripții de identificare, asupra cărora există o bănuială rezonabilă că este substanță narcotică, urmând a fi supusă expertizei chimice.

Au mai fost depistate și ridicate mai multe documente de identitate (buletine de identitate, permise de conducere, certificate de înmatriculare a mijloacelor de transport, acte de identitate eliberate de alte state), proveniența și scopul aflării actelor asupra ofițerilor de investigație urmează a fi stabilită.

Polițiștii riscă acum închisoare de la 5 la 10 ani și amendă de până la 400 de mii de lei.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
Horoscopul zilei 24.10.2026 24.10.2026 12:58 831 Horoscopul zilei 24.10.2026

Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.20 1 USD 18.01 1 RON 3.78 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40 Curs BNM din 25.10.2026
Sondaj
Cum comentați proiectul Guvernului privind trecerea de la 32 de raioane la 3 regiuni mari (Nord, Centru, Sud)
Prietenii noștri