Drăguțanu ÎI CONTRAZICE pe experți! „Suma de 17 de miliarde de lei a fost UMFLATĂ”
1958
Guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei (BNM), Dorin Drăguțanu, susține că tranzacțiile ilicite în valoare de zeci de miliarde de lei la cele trei bănci supuse administrării speciale nu au nicio legătură cu devalorizarea leului. Și asta după ce experții au afirmat contrariul.
Potrivit lui Dorin Drăguțanu, faptul că, prin intermediul tranzacțiilor suspecte de la Banca de Economii, Banca Socială și „Unibank”, a fost scoasă din R. Moldova o sumă mare de bani nu are nicio legătură cu prăbușirea leului. Guvernatorul BNM susține că deprecierea pronunțată are loc în ultimele două luni, iar „după instituirea administrării speciale la cele trei bănci nu au mai avut loc tranzacții ilicite”.
„Nu pot spune că situația de la cele trei bănci nu afectează piața bancară și cea valutară. În momentul în care cetățenii noștri devin puțin mai nervoși, iau deciziile pe care le iau și, prin urmare, oferta de valută devine mai mică”, a argumentat Drăguțanu.
El s-a mai referit și la suma vehiculată în cazul tranzacțiilor suspecte de la Banca de Economii, „Unibank” și Banca Socială, declarând că presa vorbește despre sume „care de care mai bombastice”.
„Vorbiți despre 27 de miliarde de lei despre care să înțeleg că este suma dintre depozitul de 10 miliarde de lei deținut de Banca de Economii la Banca Socială și de o creanță de 17 miliarde de lei față de un agent economic străin. Totuși, cele zece miliarde au fost deja incluse în cele 17 miliarde de lei care vizează Banca Socială. Și această sumă de 17 miliarde a fost supusă unor artificii contabile. Suma a fost umflată artificial în bilanțul contabil”, a precizat Dorin Drăguțanu.
De asemenea, el a negat că instituția pe care o reprezintă ar fi principala responsabilă de deprecierea leului și a declarat că principala cauză sunt șocurile externe și reducerea remiterilor bănești.
Menționăm că mai mulți experți au declarat că situația de la cele trei bănci a influențat evoluția leului, iar BNM este principala instituție care trebuia să prevină și să soluționeze această problemă.
„A avut loc marea „afacere” la Banca de Economii și Banca Socială, când din bănci au fost adunate vreo 17 miliarde de lei, cumpărată pe această sumă valută, care a fost scoasă peste hotare (cam un miliard de euro). Această operațiune a constituit un șoc enorm pentru economia noastră”, a precizat expertul economic Natan Garștea.
„Anterior, la noi în economie era o anumită cantitate de lei. Şi era, în medie, o anumită cantitate de valută. Valuta permanent intra şi ieşea din ţară - (intra din exporturi, remitenţe, asistenţă primită de la donatorii străini și ieşea, în special, la achitarea importurilor). Fluxul de valută şi cantitatea care era în ţară mai varia, evident, dar variaţiile erau nesemnificative şi lente. Şi, brusc, o parte semnificativă din valuta pe care o aveam a fost scoasă din ţară. Deşi importurile au rămas cam la acelaşi nivel, cantitatea de valută la care pot avea acces importatorii este mult mai mică. Evident, după legea cererii şi ofertei, dacă un bun (în cazul nostru, valută) este puţin, preţul lui (cursul faţă de leu) creşte. Cu aceeaşi cantitate de lei se încerca să se cumpere un bun care a devenit mult mai rar - valută, de aceasta preţul în lei al valutei creşte. În noua situaţie, preţul de echilibru al dolarului faţă de leu nu mai este de 14,5 lei pentru un dolar, ci mult-mult mai mare”, a scris expertul economic Natan Garștea.
Menționăm că euro și dolarul au atins astăzi noi maxime istorice la panourile de schimb valutar ale băncilor comerciale.
10.11.2023
13:29
28.06.2021
11:45
09.07.2020
16:00
26.06.2020
16:19
05.06.2020
15:57
28.05.2020
19:30
27.05.2020
15:19
26.05.2020
14:00
25.05.2020
09:48
22.05.2020
16:35
20.05.2020
13:45
20.05.2020
09:28
12.11.2026
03:24
12.11.2026
03:21
12.11.2026
01:22
11.11.2026
23:21
11.11.2026
23:18
11.11.2026
23:06
11.11.2026
22:42
11.11.2026
22:14
11.11.2026
21:25
11.11.2026
20:48
11.11.2026
20:25
11.11.2026
19:40
11.11.2026
19:26
11.11.2026
19:06
11.11.2026
18:45
11.11.2026
18:39
11.11.2026
18:15
11.11.2026
17:17
11.11.2026
17:02
11.11.2026
16:49
11.11.2026
16:17
11.11.2026
15:38
11.11.2026
15:22
11.11.2026
15:08
11.11.2026
14:50
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei
















