DEZAVANTAJ // Creditul oferit de ruși, un CAL TROIAN pentru R. Moldova. Expert economic: „Profitul și beneficiile vor fi culese de niște companii controlate politic din Federația Rusă și R. Moldova”
4209
IPN
Împrumutul oferit de către Federația Rusă Republicii Moldova nu trebuie aprobat în forma semnată, atenționează expertul economic Dumitru Budianschi.
Economistul a analizat Acordul semnat la Moscova privind împrumutul de 200 de milioane de euro de către Ambasadorul Andrei Neguță și spune că acesta „este total în dezavantajul Republicii Moldova, mai exact chiar dăunător pentru Republica Moldova”.
Deși Moscova împrumută banii, tot ea va decide ce proiecte și cine le va implementa în R. Moldova: „Adică banii sunt plătiți de cetățenii R. Moldova, dar profitul și beneficiile vor fi culese de niște companii controlate politic din Federația Rusă și R. Moldova”.
Acordul arată că Federația Rusă acordă un credit pentru suport bugetar, însă noțiunea de bază la care trebuie de atras atenția este „proiecte comune”.
„Acest termen înseamnă că decizia asupra căror proiecte vor fi implementate va aparține ambelor părți. Aceasta de fapt înseamnă - înainte de a transfera banii, Federația Rusă și R. Moldova vor aproba o listă de proiecte. Consecințele acestei prevederi sunt cele mai periculoase și cu riscuri enorme pentru Republica Moldova. Cu mare probabilitate se poate întâmpla să fie implementate proiecte de care în realitate R. Moldova nici nu are nevoie, dar are nevoie Federația Rusă și/sau companiile afiliate unor interese de grup”, explică Dumitru Budianschi pe Facebook.
Și prevederea de la punctul 2 din Art. 7 merită „o atenție deosebită”, spune expertul, deoarece se referă la consolidarea tuturor datoriilor părții moldovenești.
„Această prevedere, fără publicarea situației la zi cu toate obligațiile active ale R. Moldova, este una destul de riscantă. Astfel de obligații nu pot fi acceptate fără alăturarea expresă a listei obligațiilor existente. Totodată, stipularea privind invitarea companiilor rusești (art. 3 p. 3) în realizarea contractelor, chiar dacă ea conține prevederea tratamentului egal, în realitate va conduce la implicarea companiilor agreate politic de ambele părți. Adică banii sunt plătiți de cetățenii R. Moldova, dar profitul și beneficiile vor fi culese de niște companii controlate politic din Federația Rusă și R. Moldova”, concluzionează expertul economic.





20.02.2023
19:18
09.02.2023
12:58
28.04.2020
09:37
23.04.2020
09:10
18.10.2018
08:01
19.05.2018
15:45
16.05.2018
17:16
08.11.2017
12:17
09.07.2017
10:30
23.07.2015
11:15
22.07.2015
09:49
15.09.2026
22:45
15.09.2026
21:17
15.09.2026
21:11
15.09.2026
20:35
15.09.2026
20:03
15.09.2026
20:02
15.09.2026
20:00
15.09.2026
19:38
15.09.2026
19:18
15.09.2026
19:09
15.09.2026
19:07
15.09.2026
19:00
15.09.2026
18:59
15.09.2026
18:51
15.09.2026
18:37
15.09.2026
18:30
15.09.2026
18:27
15.09.2026
18:20
15.09.2026
17:46
15.09.2026
17:43
15.09.2026
17:31
15.09.2026
17:29
15.09.2026
16:56
15.09.2026
16:49
15.09.2026
16:29
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!
Horoscopul zilei 08.09.2026

















