Defetismul, ploaia și bucuria piticului

Antidot

De vreo câteva săptămâni încoace, un bun și vechi prieten - aciuat de ceva vreme, cu mici dar necesare intermitențe, la Chișinău - mă tot sfătuiește-tachinează să scriu despre defetismul moldovenesc. Despre faptul că noi, cei care locuim astăzi în Republica Moldova, nu știm să credem, să sperăm și, mai ales, să vedem și să apreciem fațeta frumoasă a vieții din jurul nostru, respectiv ne complăcem în acest termen oferit cu generozitate limbii române de către frățeasca întru latinie franceză.

Pentru a mă convinge că are dreptate, bunul și vechiul meu prieten recurge la un adevărat, nu mimat, precum fac alții, as din mânecă - o listă de exemple ajustată la zi: de la drumuri reparate până la libertatea de expresie. „De ce continuați să fiți nemulțumiți și nu vedeți fie și puținul bine care se face?”, e întrebarea tradițională care, din fericire, vine în paralel cu un pahar de vin ce pune toate punctele pe i…

Eu știu că bunul meu prieten are dreptate, dar nu pot fi total de acord cu el. Și nu doar pentru primul (cel mai idiot posibil, recunosc) motiv care îmi trece prin minte atunci când mi se aduc asemenea acuzații, și anume faptul că el, spre deosebire de mine și de majoritatea dintre noi, își poate face oricând bagajele. Zic că este idiot motivul, deoarece, la o adică, nu ne împiedică nici pe noi nimic - sau aproape nimic - să punem mâna pe valize, iar faptul că el are o destinație concretă spre care poate pleca și unde chiar e așteptat este o chestiune de pură întâmplare geografică.

Eu nu sunt de acord cu el, deoarece consider că omul este făcut să aibă așteptări. Și chiar e în drept să le aibă, mai ales dacă a atins acel nivel de dezvoltare care îi permite să se considere societate. Iar moldovenii de prea mult timp așteaptă. Așteaptă Prosperitate, Europă, Libertate, Schimbare până la capăt… E adevărat că foarte mulți așteaptă și atât, fără să ofere în schimb nici creieri de gândit, nici brațe de muncit. Nici acestora nu le poți retrage însă dreptul la lumină, aer sau apă.

Apropo de apă, azi m-am simțit răzbunată. Pentru că azi, de dimineață, a plouat la Chișinău și, ca de obicei, orașul nostru s-a transformat într-o… baltă pe care s-o numești „Veneție” e prea mare onoarea. Iar bunul și vechiul meu prieten optimist a devenit, brusc, un defetist sadea. Din simplul motiv că, fiind încălțat în pantofi cu talpă subțire, nu putea să traverseze o stradă din centrul centrului. Cât este de jenant, dar mai ales deranjant și… umed acest lucru nu cred că trebuie de explicat, chiar dacă am admite că nu avem pretenția de a fi o mândră capitală europeană.

Au contraire, azi optimistă am fost eu. Pentru că mi-am pus, de dimineață, „bucuria piticului” - adică pantofi pe platformă. Suficient cât să schimbi atitudinea unui om pe timp de ploaie, dar… Din păcate, nu poți încălța în platforme un oraș sau o întreagă țară. Din care cauză, schimbarea până la capăt rămâne în așteptare…

P.S. Potrivit atoateștiutorului DEX, defetism înseamnă „opinie sau atitudine a celui ce nu are încredere în reușita unei acțiuni; dar și infracțiune ce constă în lansarea, răspândirea sau publicarea, în timp de război, de zvonuri sau informații false, exagerate și tendențioase, relative la situația economică, politică și socială a țării”.