Și cu sondajele ce facem?

Antidot

Acum trei-patru ani eram peste 70. În noiembrie trecut, ni s-a spus că am scăzut la 55. Apoi, în primăvară, sondajele ne-au adus „surpriza indicatorului critic” –doar 50% pentru... Care va fi cifra toamnei curente este greu de prezis. Potrivit aceloraşi sondaje, astăzi moldovenii - şi indecişii nu se iau în calcul aici! - oscilează aproape proporţional între Uniunea Europeană şi cea, încă inexistentă, Euro-asiatică: 42 versus 38 la sută. Iar până la Summitul de la Vilnius ne mai aşteaptă Barometrul de Opinie şi, probabil, noi decepţii. Sunt însă oare aceste cifre un motiv de resemnare?

Bineînţeles că, privită din perspectivă strict matematică, această superioritate numerică „la limită” a celor care optează, în continuare, pentru vectorul european al Republicii Moldova e un motiv mai mult de îngrijorare, decât de bucurie. Dar…

Ar fi totuşi câteva „dar”-uri care admit, cel puţin, o ipoteză contrarie. Şi nu este vorba de tradiţionala - pentru că, de fapt, e comodă - justificare că sondajele, fiind comandate, sunt și cumpărate. Pur şi simplu, dacă ar fi să studiem, fie şi aleatoriu, experienţa de integrare europeană a ţărilor care au aderat în ultimul deceniu la Comunitatea Europeană, am descoperi că şi ele au trecut prin căderi similare. Însă au ştiut să se ridice şi să meargă înainte - pentru că a existat voinţă politică.

Există o astfel de voință în Republica Moldova? Dacă e să ne luăm după ultimele sondaje, am zice că nu și că… putem să ne dăm bătuți. Se știe însă: majoritățile fac revoluții, pe când progresul este opera - de foarte multe ori postumă, pentru că se întâmplă cu pași mici și aproape invizibili - a unor temerari ciudați și încăpățânați.

Integrarea europeană e tocmai un astfel de fenomen temerar. De aceea, indiferent cum oscilează cifrele, voința politică este cea care face ca dezideratul de integrare europeană să fie liantul care să asigure europenizarea întregii societăți. Și nu este vorba doar de angajamentul clasei politice, care de multe ori nu se leagă cu… socoteala de acasă. Voința politică înseamnă și efortul zilnic al fiecăruia dintre noi.

Ar fi, bineînțeles, ideal să putem spune că acest drum dificil al europenizării a fost parcurs măcar pe jumătate. Cine poate stabili însă unde e această jumătate? Summitul Parteneriatului Estic de la Vilnius, spre care în ultima jumătate de an au fost canalizate toate energiile instituțiilor implicate, va fi un rubicon, dar mai ales o hârtie de turnesol care ne va arăta câte mai sunt încă de făcut. Și chiar mai sunt multe. Pentru că în zadar schimbi legile, dacă nu reușești să schimbi creierele. Inclusiv creierele decidenților, dacă nu chiar pe ei. E acea schimbare indispensabilă pentru europenizarea unei societăți, pe care poate s-o facă numai societatea însăși, iar astfel - să devină și un factor benefic de presiune asupra clasei politice.

Altminteri… noi într-atât ne-am obișnuit să spunem că „nu e posibil”, că nu vom face față, că nu, nu… încât nici nu vrem să încercăm dacă „e posibil”. Și nu au nicio treabă sondajele - ele și te ajută, și te împiedică exact atât cât le/îți permiți.