Stiri

Rusia va recunoaşte Transnistria: predicţie sau fatalitate?

Opinii 20.11.2013 10:31 Vizualizări2745
Rusia va recunoaşte Transnistria: predicţie sau fatalitate?

Prezentul continuu

Cercetătorul superior de la Institutul Peterson pentru Economie Mondială, Anders Aslund, a făcut deunăzi o predicţie pentru care în timpurile ancestrale i s-ar fi tăiat capul. El afirmă că Rusia ar putea recunoaște Transnistria ca stat independent, așa cum a făcut-o cu teritoriile georgiene Abhazia și Osetia de Sud în 2008.

Omul care a prezis dispariţia blocului sovietic

Supoziţia expertului american nu este nici inedită, nici originală. A făcut-o în câteva rânduri şi subsemnatul. Cum însă nimeni nu este profet în patria sa, iar de departe adesea lucrurile se văd mai bine, se cade să ne aplecăm cu atenţie asupra previziunii avansate de Aslund.

Unde mai pui că acest redutabil om de ştiinţă a demonstrat în repetate rânduri că-i un viitorolog de forţă. Întotdeauna ştie ce spune. În 1989, de exemplu, el a prezis că regimurile comuniste din blocul sovietic vor cădea în scurt timp rând pe rând, prognoza sa, precum bine se ştie, confirmându-se cu brio.

Recent, economistul american a prevestit o scădere dramatică a venitorilor Companiei „Gazprom” şi, totodată, intrarea Federaţiei Ruse într-o fază de stagnare. Pronosticul i s-a adeverit, Moscova confruntându-se de la un timp încoace cu o încetinire abruptă a creşterii economice.

Pe urmă, Aslund este un bun cunoscător al realităţilor din spaţiul post-sovietic. A fost consilier prezidenţial în Kîrgîzstan şi Ucraina. De aceea, părerile şi calculele lui contează.

În cadrul audierilor de joia trecută din Senatul SUA, economistul a avertizat că, în afară de o eventuală recunoaştere a independenţei regiunii separatiste, Kremlinul nu-i exclus să-şi înteţească hărţuirea economică necruţătoare a malului drept al Nistrului pentru a-l falimenta. Arătându-se îngrijorat de presiunile pe care le pune Moscova pe Chişinău, el a îndemnat Casa Albă să creeze un Consiliu de parteneriat strategic cu Republica Moldova asemenea celor din Ucraina și Georgia.

Temerile sale, dar şi ale altor experţi care au participat la audieri, sunt pe deplin justificate. Părerea mea este că astăzi Rusia e mai aproape ca oricând de o posibilă recunoaştere a autoproclamatei republici nistrene. Motivaţiile însă nu sunt de ordin militar-strategic. Privită din acest unghi, valoarea Transnistriei este derizorie.

Anexarea Transnistriei pentru pierderea Ucrainei şi R. Moldova

Totuşi, asocierea Ucrainei şi Republicii Moldova cu UE îi va boţi puternic lui Putin prestigiul de macho pe care l-a cultivat cu migală de-a lungul ultimilor ani. El va risca să se prezinte în faţa publicului intern ca un lider perdant, ca un ghinionist lamentabil care a risipit toate fostele republici sovietice din vestul defunctei URSS.

În aceste condiţii, preşedintele Federaţiei Ruse va dori să compenseze cel puţin parţial pierderile de imagine prin recunoaşterea Transnistriei, adică prin anexarea ei de facto. Iar lipsa hotarelor comune a regiunii rebele cu Rusia nu numai că nu-l va speria, după cum cred unii, ci dimpotrivă, îl va motiva şi mai mult.

Orice eventuală tentativă a autorităţilor moldovene sau ucrainene de a controla sau de a îngrădi relaţia enclavei separatiste recunoscute de Kremlin cu restul lumii va fi speculată de Moscova în cel mai neruşinat mod cu putinţă. Ruşii vor deplânge soarta nefericită a transnistrenilor şi vor trâmbiţa peste tot despre pericolul unei catastrofe umanitare în regiunea secesionistă.

Acest scenariu este posibil, dar nu inevitabil. În cazul în care se va întâmpla ceea ce este mai rău, recunoaşterea rusă a Tiraspolului va aduce nelinişti noi pentru Republica Moldova, dar nu va fi un capăt de ţară. Pur şi simplu, conflictul transnistrean, dintr-o chestiune internă cu implicaţii externe, aşa cum este acum, va deveni o problemă eminamente internaţională.

Autor: Petru Bogatu
Stiri relevante
Top stiri
Horoscopul zilei 30.07.2026 30.07.2026 13:34 567 Horoscopul zilei 30.07.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.09 1 USD 17.65 1 RON 3.84 1 RUB 0.22 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri