De ce este IMPORTANT să consumi legume de calitate
2471
sursa: csid.ro Legumele ar trebui să fie baza alimentaţiei oricărei persoane sănătoase, iar despre avantajele lor am vorbit şi scris în nenumărate rânduri. În primul rând sunt surse preţioase de vitamine, minerale şi fibre, cu un conţinut redus de calorii. De aceea, nu prea există limite în privinţa consumului de legume proaspete, excepţie făcând cartoful şi leguminoasele.
Astăzi, avem acces la legume proaspete cam tot timpul anului, însă nu întotdeauna acestea sunt de cea mai bună calitate. Ar trebui să ne întrebăm serios de unde provin, cu ce au fost crescute, mai ales că majoritatea sunt şi lipsite de gust. În sezonul cald, însă, avem şanse să consumăm legume sănătoase, iar condiţia este să respectăm pe cât posibil câteva reguli simple! Iată câteva dintre acestea!
1.Cumpăraţi legume din piaţă, de la producători locali. Asta nu garantează faptul că legumele sunt super curate, însă puteţi apela la un test simplu: dacă legumele rezistă zile în şir fără să se înmoaie sau să se veştejească, atunci schimbaţi taraba. Dacă aţi găsit o sursă bună, de încredere, care nu pune pesticide cu sacul, încercaţi să consumaţi legumele cât mai repede după ce au fost culese ca să beneficiaţi de cât mai multă vitamina C, al cărei conţinut din legume scade la jumătate la 48 de ore de la recoltare. Dacă aveţi acces la legume de calitate şi luaţi cantităţi mari, congelaţi-le, deshidrataţi-le sau transformaţi-le în paste, mult mai bune decât surorile lor proaspete, dar fără gust!
2.Căutaţi pe internet magazine on line care vând legume bio. Legumele bio sunt mai scumpe, dar unele chiar merită toţi banii pentru că sunt gustoase şi chiar veţi observa diferenţa faţă de legumele clasice din piaţă. Iar pentru unele legume care nu sunt încă coapte, există variante congelate sau conservate din sezoanele trecute. Mai bine gătiţi cu pastă de roşii coapte natural, la soare, decât cu roşiile proaspete, dar fără gust. Aveţi grijă să depozitaţi legumele în spaţii întunecoase, pentru a păstra cât mai intact conţinutul de vitamina C!
3.Nu gătiţi în exces legumele. Adică nu le faceţi terci în apă, ci pregătiţi-le la abur, cât să-şi păstreze gustul şi textura, dacă vă doriţi o garnitură caldă, dar nu un semi-piure. Iar pentru a păstra conţinutul optim de vitamina C, puneţi direct legumele în apă clocotită. Fiecare minut de fierbere distruge 20 la sută din conţinutul de vitamina C, dar acest fenomen nu mai are loc la 100 de grade.
4.Încercaţi să mâncaţi legume de toate culorile. Albul este pentru ceapă, ridiche şi rădăcinoase, galbenul pentru ardei şi roşii, verde pentru brocolli, pătrunjel, salată, roşul pentru ardei, tomate şi sfeclă, portocaliul pentru morcov şi roşii. Nu vă temeţi de sfeclă, dar preparaţi-o la cuptor. Şi nu abuzaţi de varză şi crucifere pentru că pot creşte riscul de hipotiroidie şi pot încetini metabolismul.
5.Combinaţi legumele cu anumite substanţe naturale care cresc absorbţia nutrienţilor! Nici nu e greu, doar să nu uitaţi să stoarceţi o lămâie în salată (alegeţi variantele bio din Grecia) sau să puneţi, la final, în mâncare sau în salate, uleiuri presate la rece pentru a vă bucura de maximum de vitamine şi antioxidanţi precum licopenul şi betacarotenul!
Sursa: csid.ro
16.01.2019
17:40
2446
Cinci legume pe care le poți crește în interior, indiferent de vreme
20.12.2018
17:40
2125
Cum să folosești cojile legumelor și fructelor în cosmetică!
09.10.2018
09:02
2892
Proaspăt, congelat SAU la conservă?
31.07.2018
09:03
2225
UTIL // Nu arunca legumele moi din frigier! Le poţi SALVA foarte simplu!
19.04.2018
07:30
2942
Gătite sau crude? Cum să mănânci legumele și fructele ca să aibă mai multe vitamine
07.04.2018
17:00
3318
Vrei să trăiești 100 de ani? Respectă aceste trei reguli
13.01.2018
19:02
2063
Cea mai importantă CALITATE la un partener, conform STUDIILOR
05.12.2017
08:30
5989
STUDII // Ce se întâmplă în corp dacă nu mai consumi carne
12.11.2017
16:30
4531
STUDII // Ce se întâmplă dacă NU mănânci fructe și legume? De fapt, cu ce te ajută ele
16.09.2017
15:30
1982
UTIL // Cum să alegi doar mâncare de CALITATE! Sigur nu ştiai aceste trucuri!
25.07.2017
09:00
2833
LEGĂTURA dintre dietă şi cancer. Ce rol joacă sarea, zahărul şi cafeaua
11.04.2026
00:53
260
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
10.04.2026
23:41
305
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
10.04.2026
21:06
427
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
10.04.2026
20:54
442
Femeie din California dă în judecată OpenAI: acuză că ChatGPT i-a alimentat urmăritorul și că firma a ignorat avertismentele de pericol
10.04.2026
19:02
563
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
10.04.2026
18:51
433
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
10.04.2026
18:32
412
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
10.04.2026
16:13
560
Blocul „Alternativa” se DEZINTEGREAZĂ. După ce i-a readus în Parlament pe Tkaciuk și Stoianoglo, primarul Ion Ceban se „DISOCIAZĂ” de colegii care au încercat să arunce în aer REFERENDUMUL privind integrarea în UE a R. Moldova
10.04.2026
16:01
499
Guvernul prezintă raportul intermediar privind gestionarea stării de urgență în sectorul energetic
10.04.2026
15:18
457
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
10.04.2026
13:35
749
Ex-deputată condamnată pentru îmbogățire ilicită: amendă uriașă, confiscări și interdicție 10 ani în funcții publice
10.04.2026
13:03
570
Nereguli grave de gestionare la Grădina Botanică Națională „Alexandru Ciubotaru”: auditul MEC indică pierderi potențiale de 10 milioane de lei și sesizează CNA
10.04.2026
11:56
668
VIDEO // Schema „Insolvabilitatea”: Membri unei familii, bănuiți de spălare de bani și evaziune fiscală de peste 7 000 000 de lei în domeniul agricol. Cum funcționa SCHEMA
10.04.2026
09:22
687
Proiectul „EU4REFORMS – DNA” modernizează infrastructura genetică a Poliției și extinde cooperarea cu statele UE
10.04.2026
09:19
672
Lider informal al organizației criminale „Kitaeț”, trimis în judecată: bunuri de peste 6 milioane de lei, puse sub sechestru
10.04.2026
08:16
653
Horoscopul zilei 10.04.2026
10.04.2026
01:39
864
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
10.04.2026
01:23
865
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
10.04.2026
00:55
816
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
09.04.2026
23:31
713
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
09.04.2026
23:04
660
Anthropic limitează lansarea modelului Mythos: protecție pentru internet sau pentru propriul profit?
09.04.2026
20:47
770
Vineri, 10 aprilie 2026: cer mai senin și ploi în retragere în toată Republica Moldova
09.04.2026
18:19
829
Șeful Amazon, Andy Jassy, își înțeapă rivalilor Nvidia, Intel și Starlink în scrisoarea anuală către acționari
09.04.2026
17:55
880
Parlamentul a aprobat legea lanțurilor scurte de aprovizionare: un singur intermediar între producător și consumator
780
Instagram extinde la nivel internațional restricțiile de conținut inspirate de ratingurile pentru filme destinate adolescenților
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
Femeie din California dă în judecată OpenAI: acuză că ChatGPT i-a alimentat urmăritorul și că firma a ignorat avertismentele de pericol
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.24
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40



Inapoi














