Recidivist din Ungheni, condamnat la 20 de ani de închisoare pentru omor cu deosebită cruzime asupra unei femei în propria locuință
2216
Procuratura Ungheni anunță condamnarea unui bărbat de 45 de ani pentru comiterea infracțiunii de omor intenționat, săvârșit cu deosebită cruzime. Instanța i-a stabilit o pedeapsă de 20 de ani de închisoare, cu executare într-un penitenciar de tip închis.
Conform sentinței, în noaptea de 2 martie 2026, inculpatul se afla la domiciliul său din municipiul Ungheni împreună cu victima. Cei doi ar fi consumat băuturi alcoolice. Ulterior, din motive încă necunoscute, inculpatul i-ar fi aplicat victimei multiple lovituri în diferite regiuni ale corpului, inclusiv în zona capului. Apoi, bărbatul ar fi sugrumat-o, provocându-i decesul.
După producerea faptelor, inculpatul nu a sesizat imediat organele de drept. Doar la data de 3 martie 2026, după ce mama sa a revenit acasă, el i-ar fi spus acesteia că în locuință se află o persoană fără semne de viață. Femeia a mers împreună cu el în anexa casei, unde a găsit victima. Ulterior, speriată, a mers la o vecină și a solicitat intervenția serviciului 112.
La fața locului au ajuns echipajul medical și angajații poliției, care au constatat decesul femeii. În cadrul ședințelor de judecată, inculpatul nu și-a recunoscut vina. El a susținut că nu el ar fi comis fapta și a declarat că ar fi găsit victima deja fără semne de viață în locuința sa, afirmând că ar fi fost omorâtă de o altă persoană.
Cu toate acestea, organul de urmărire penală și procurorii au reușit să probeze, în primă instanță, comiterea faptei de către inculpat. Totodată, acesta beneficiază de prezumția de nevinovăție până la devenirea definitivă a sentinței de condamnare.
Inculpatul nu se află la prima condamnare. Anterior, el a fost condamnat pentru mai multe infracțiuni. În anul 2004 a fost condamnat pentru jaf, huliganism și vătămarea intenționată gravă a integrității corporale. Iar în anul 2008 a fost condamnat pentru evadare din locurile de detenție și refuzul de a face declarații.
De asemenea, bărbatul a fost sancționat contravențional pentru injurie, vătămarea integrității corporale, huliganism nu prea grav, precum și pentru consumul de băuturi alcoolice în locuri publice și apariția în astfel de locuri în stare de ebrietate produsă de alcool. In paralel, pe rolul instanțelor se mai află în prezent două cauze penale în privința acestuia, inițiate pentru fapte de violență în familie și viol.
Sentința instanței de judecată nu este definitivă și poate fi contestată conform prevederilor legale.
03.11.2026
13:38
03.11.2026
13:30
03.11.2026
13:11
03.11.2026
12:32
03.11.2026
12:23
03.11.2026
12:17
03.11.2026
11:58
03.11.2026
11:51
03.11.2026
10:45
03.11.2026
10:44
03.11.2026
10:42
03.11.2026
10:29
03.11.2026
13:31
03.11.2026
13:30
03.11.2026
13:11
03.11.2026
12:32
03.11.2026
12:23
03.11.2026
12:17
03.11.2026
11:58
03.11.2026
11:51
03.11.2026
10:45
03.11.2026
10:44
03.11.2026
10:42
03.11.2026
10:29
03.11.2026
10:10
03.11.2026
10:02
03.11.2026
09:54
03.11.2026
06:42
03.11.2026
06:21
03.11.2026
06:20
03.11.2026
04:03
03.11.2026
03:39
03.11.2026
03:34
03.11.2026
03:22
03.11.2026
03:01
03.11.2026
00:59
03.11.2026
00:58
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți
















