Cum îți dai seama că ai întâlnit un sociopat SAU un narcisist
4167
Sursa: secretele.com Fostul tău era un nebun? Atunci probabil că acum recunoști un narcisist și un sociopat.
O femeie recent divorțată își descrie partenerul ca fiind un sociopat, narcisist.
Majoritatea oamenilor trec prin schimbări emoționale, atunci când hotărăsc să divorțeze. Se comportă ca și cum nu și-ar mai putea găsi drumul, sunt debusolați și pare că viața lor a luat sfârșit.
Aceste lucruri se pot datora și faptului că ai avut lângă tine un sociopat, care ți-a indus starea de nesiguranță.
Cum îți dai seama dacă ai avut lângă tine un sociopat?
Poate că a mințit cu privire la locul de muncă, la salariu sau familie.
Sociopatului nu îi pasă de sentimentele celor din jur, deoarece se dedică strict intereselor personale. Principalul lui scop este acela de a obține ceea ce și-a propus. La început probabil că a fost șarmant și carismatic. De ce? Pentru că avea un plan cu tine.
A știut cum să facă pe victima și niciodată nu era vina lui, atunci când aveați probleme. Minte, minte și iar minte.
Probabil că acum îți dai seama de aceste lucruri și te întrebi cum de ai stat lângă o astfel de persoană.
Totuși, dacă nu se potrivește profilului unui sociopat, poate fi narcisist?
Dacă este narcisist, atunci îți poți da seama cu ușurință. Narcisiștii sunt foarte egoiști. Au nevoie ca toți cei din jur să îi placă și să nu îi critice niciodată.
Narcisistul este și mai și decât sociopatul. El nu are milă, nu are conștiință și calcă pe cadavre.
Narcisistul caută o metodă pentru a-i pedepsi pe cei care nu fac ceea ce le spune el.
Cum narcisistul are nevoie de resurse constante, poate deveni disperat în timpul unui divorț. Doar îi dispare sursa de energie, nu? Este capabil chiar să încalce legi, pentru a te aduce înapoi.
Deci, care este diferența dintre cei doi? Narcisistul are nevoie de confirmare, sociopatul nu. Sociopatul îi va exploata pe cei din jur, iar narcisistul îi va trata asemeni unei prade.
Dacă ai în viața ta un sociopat, ieși imediat! Încetează să mai acționezi asemeni unui pion, asta nu va duce niciunde, mai ales pentru tine.
Dacă treci printr-un divorț, fie că este vorba sau nu de un sociopat sau un narcisist, înarmează-te cu putere și depășește momentul. Ți se vor deschide noi uși, vei vedea!
Sursa: secretele.com
13.09.2018
20:05
12.05.2018
17:02
25.09.2017
19:30
28.04.2017
13:30
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
02.11.2026
15:36
02.11.2026
14:42
02.11.2026
13:52
02.11.2026
13:48
02.11.2026
12:43
02.11.2026
12:41
02.11.2026
12:36
02.11.2026
12:19
02.11.2026
12:13
02.11.2026
11:50
02.11.2026
11:38
02.11.2026
11:24
02.11.2026
11:23
02.11.2026
11:11
02.11.2026
11:01
02.11.2026
10:46
02.11.2026
09:26
02.11.2026
08:44
02.11.2026
07:37
02.11.2026
07:28
02.11.2026
07:03
02.11.2026
02:50
02.11.2026
02:23
01.11.2026
23:06
01.11.2026
23:03
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți


















