Minciuni pe care le spun NARCISIȘTII pentru a te manipula
4253
sursa: eva.ro Ai auzit probabil de povestea conform căreia Narcis, un bărbat atât de îndrăgostit de propria reflexie, s-a înecat în încercarea de a-și atinge imaginea oglindită în apă.
Narcisismul este o afecțiune psihologică, o afecțiune mentală care face o persoană să se considere o ființă superioară față de cei din jurul său. Un conducător al lumii. Un adevărat zeu. Un narcisist va ști întotdeauna cum să-și manipuleze victimele. Narcisiștii sunt ușor recunoscuți datorită carismei, bunătății false și cuvintelor frumoase care se transformă până la urmă în cele mai manipulative minciuni după ce reușesc să își asigure locul în viața ta. Pentru a te proteja și, de asemenea, evita viața alături de narcisiști, iată câteva dintre cele mai comune minciuni pe care ți le spun narcisiștii, pentru a te ține ostatic.
Ce minciuni spun narcisiștii pentru a te controla?
Poate că la începutul unei relații nu iei în serios toate vorbele care ți se adresează, gândindu-te că sigur ai interpretat tu prost. Însă pe măsură ce trece timpul, narcisiștii ajung să te manipuleze. Iată câteva expresii care te ajută să recunoști un narcisist!
1. Crede-mă, m-am schimbat. (Mă voi schimba, promit.)
2. Oprește-te! Tu auzi ce zici? Exagerezi, cu siguranță.
3. Jur, sunt un partener fidel. (Nu te-am înșelat niciodată.)
4. Te comporți ca un adevărat nebun. Și mă enervezi și pe mine.
5. Ai fi singur și trist dacă nu aș exista eu în viața ta. Ai mare noroc că sunt alături de tine.
6. Totul este din vina ta. Uite ce ai făcut! Dacă nu m-ai mai enerva, nu aș mai face asta.
7. Doar fă ce ți-am zis să faci și nu o să existe nicio problemă!
8. Dacă ai stat toată ziua acasă, de ce nu ai făcut ce ți-am zis? Ce ai făcut toată ziua? Am zis că aveam nevoie să faci ce te-am rugat până vin acasă.
9. Eu ți-am oferit totul. Și tu ce ai făcut pentru mine? Nimic.
10. Tot ce aud de la tine este „vreau, vreau, vreau”.
11. De ce faci asta? Nu mă iubești?
12. Ești o persoană leneșă, iresponsabilă, care nu știe să aprecieze nimic. Dacă nu aș fi eu să fac lucrurile așa cum trebuie, nu ai rezista nici măcar o zi.
13. Nu ai idee cât de norocos ești să mă ai în viața ta. Ești un nimeni fără mine. Ține bine minte asta!
14. Poate că nu vezi asta acum, dar este pentru binele tău.
15. Ești o persoană slabă și nesigură. Crede-mă pe cuvânt, ai nevoie de mine.
16. Nici măcar nu trebuie să mergi la muncă. Fac oricum mai mulți bani decât tine.
17 Te uiți vreodată în oglindă? Cred că ar trebui să începi o dietă. Și ar trebui să o începi cât mai curând.
18. Nu te mai plânge atât. Ai o viață minunată aici cu mine. Ce vrei mai mult?
19. Orice altă femeie s-ar purta mai frumos decât tine. Ești inutilă.
20. Ce e în neregulă cu tine? Ai fost scăpat în cap când erai mic? Nu poți face nimic cum trebuie.
21. Ești un copil alintat și patetic.
22. Dacă ai impresia că mă voi ocupa de asta, te înșeli.
23. Tot ceea ce fac este pentru binele tău. Și tu? Tu nici măcar nu poți comunica. Plângi și te plângi mereu. Fii bărbat!
24. Ești distant. Nu îmi arăți niciun pic de afecțiune.
25. Nu ai nicio valoare. Pur și simplu îmi pierzi timpul.
26. Sunt aici doar din milă pentru tine. Nu te-ai descurca niciodată fără mine.
27. Dacă îndrăznești vreodată să părăsești casa asta, îți jur că îți voi face viața un iad. O să plătești pentru tot.
28. Ai foarte mare noroc că mă ai în viața ta, nimeni nu te place cu adevărat.
29. Dacă încerci să pleci sau să-mi faci ceva, o să-mi fac rău, îți jur. Și știi că vei fi responsabil pentru asta, da?
30. Paranoia ta ne distruge relația.
Recunoști aceste cuvinte?
15.12.2023
09:59
3093
VIDEO // Minciunile lui Putin despre R. Moldova, DECONSPIRATE. Gazul „ieftin” livrat de „Gazprom” în R. Moldova, dar și dependența noastră de piața rusească, un FAKE cât Rusia de mare
27.12.2018
08:03
6689
Cum îți dai seama dacă te minte cineva, conform limbajului corpului
10.10.2018
19:02
3986
Cum îți dai seama că ai întâlnit un sociopat SAU un narcisist
13.09.2018
20:05
3896
Scrisoare către fiecare femeie care și-a pierdut sufletul, în lupta cu un narcisist…
02.08.2018
18:01
1993
Câte minciuni spune Donald Trump în fiecare zi. Adevărul şocant
12.04.2018
13:19
2364
Condamnată la ÎNCHISOARE, după ce a mințit că are CANCER în fază terminală
15.03.2018
14:20
2368
Cele mai mari MINCIUNI care ţi s-au spus despre trucuri de a rămâne sănătos
04.11.2017
10:02
3284
A mințit că i-au murit soția și fiul în incendiul din turnul londonez, pentru bani. Cum a fost prins
01.10.2017
12:03
3121
Tânăra care a susținut că s-a VINDECAT de cancer cu tratamente naturiste a fost AMENDATĂ pentru mai multe minciuni
28.04.2017
13:30
2426
Ce se întâmplă după ce te DESPARȚI de un narcisist
19.06.2026
12:46
212
Germania sprijină Republica Moldova să-și consolideze infrastructura calității pentru aderarea la Uniunea Europeană
19.06.2026
12:39
211
Școli și universități modernizate cu sprijinul BEI: Dan Perciun anunță investiții de peste 130 de milioane de euro în infrastructura educațională din Moldova
19.06.2026
11:35
290
Interes record pentru a doua licitație de 170 MW eolian și 44 MWh stocare, cu oferte de peste două ori capacitatea scosă la concurs în Republica Moldova
19.06.2026
11:19
296
SUA acuză, ASML neagă: disputa globală privind posibila prezență a unei mașini EUV în China și viitorul monopolului european pe cipuri
19.06.2026
10:13
295
Programul DIALOG 2026–2028, lansat de Ministerul Educației și ARI, promite să întărească dialogul interetnic și coeziunea socială în Moldova
19.06.2026
09:55
369
Doi recidiviști condamnați la ani grei de închisoare pentru tâlhăria comisă lângă gara feroviară din Chișinău
19.06.2026
08:22
483
Horoscopul zilei 19.06.2026
18.06.2026
20:32
565
Vineri, 19 iunie 2026: vreme mai caldă în Republica Moldova, cu cer variabil
18.06.2026
18:13
600
Moldova caută investiții europene pentru infrastructură și conectivitate regională la Transport Investment Summit 2026
18.06.2026
18:13
609
Reforma „Restart în educație”: ministerul vrea agenții teritoriale subordonate direct MEC pentru administrarea școlilor din toată țara
18.06.2026
17:18
594
Poliția din Otaci, cu sediu nou modern: al doilea sector modernizat în raionul Ocnița
18.06.2026
13:26
855
IGP face front comun cu AO „Acțiune pentru Justiție” pentru integritate și toleranță zero față de corupție în Poliție
18.06.2026
13:10
802
Crima de la Beriozchi: 20 de ani de închisoare pentru uciderea bărbatului dispărut în 2011
18.06.2026
13:05
575
MEC lansează o nouă etapă DigiProf pentru formarea digitală gratuită a peste 8.000 de profesori
18.06.2026
12:41
654
Procuratura Generală intensifică lupta contra violenței în familie: procurori specializați și sancțiuni pentru nedenunțarea abuzurilor
18.06.2026
10:44
965
Fost executor judecătoresc din Chișinău, judecat pentru lovituri care au provocat moartea unui bărbat
18.06.2026
07:54
797
Horoscopul zilei 18.06.2026
17.06.2026
20:40
1052
Vreme mai răcoroasă și mai stabilă în Republica Moldova, joi 18.06.2026
17.06.2026
16:40
1301
Guvernul accelerează îndeplinirea criteriilor economice de la Copenhaga pentru aderarea Republicii Moldova la UE
17.06.2026
15:47
1132
Moldova marchează Ziua Mondială pentru Combaterea Deșertificării și a Secetei: investiții și măsuri pentru protejarea solului și a apei
17.06.2026
14:22
1349
MEC dă startul înscrierilor la repartizarea 2026: tinerii profesori pot depune dosarele între 1 și 15 iulie și primi indemnizații de până la 375 de mii de lei
17.06.2026
13:41
1404
Chișinău deschide calea zborurilor directe spre Regatul Arabiei Saudite: Guvernul dă start negocierilor pentru un nou acord aerian
17.06.2026
13:24
1112
Guvernul aliniază la normele UE regulile pentru punerea pe piață a recipientelor simple sub presiune
17.06.2026
13:22
1149
Guvernul taie birocrația pentru instalarea sistemelor de stocare a energiei electrice și stimularea investițiilor în energie regenerabilă
17.06.2026
13:12
1097
Moldova își formează nucleul de experți în proiectarea Caselor Pasive: 20 de specialiști instruiți, 15 certificați internațional pentru clădiri ultra-eficiente energetic
Germania sprijină Republica Moldova să-și consolideze infrastructura calității pentru aderarea la Uniunea Europeană
Școli și universități modernizate cu sprijinul BEI: Dan Perciun anunță investiții de peste 130 de milioane de euro în infrastructura educațională din Moldova
Interes record pentru a doua licitație de 170 MW eolian și 44 MWh stocare, cu oferte de peste două ori capacitatea scosă la concurs în Republica Moldova
SUA acuză, ASML neagă: disputa globală privind posibila prezență a unei mașini EUV în China și viitorul monopolului european pe cipuri
1 MDL
1 EUR
20.22
1 USD
17.64
1 RON
3.86
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39




Inapoi














