„CREATIVITATE” // A furat într-o noapte 800 de metri de asfalt
2168
sursa: google.ro Un hoţ îndrăzneţ a furat într-o singură noapte aproximativ 800 de metri de asfalt de pe un drum din China pentru a-l vinde şi a câştiga astfel o sumă de bani, conform unor informaţii publicate în presa chineză, transmite Agerpres.
Locuitorii din localitatea Sankeshu din provincia Jiangsu (est) au fost cei care au telefonat la poliţie pe 24 ianuarie pentru a semnala dispariţia misterioasă a segmentului de drum, potrivit China News Service.
Sătenii au bănuit iniţial că în zonă se efectuau lucrări de reabilitare a căii de acces. Însă, poliţia a descoperit curând un alt scenariu: un bărbat închiriase un buldo-excavator cu care a decupat drumul, apoi a încărcat bucăţile de pavaj în camioane şi le-a vândut unei companii de materiale de construcţii.
Bărbatul, lipsit de scrupule, a căutat astfel o metodă pentru a face bani. El a văzut în recuperarea şi vânzarea asfaltului o bună „oportunitate comercială”, iar amenajarea unui nou drum în apropiere i-a uşurat „misiunea”.
„Nimeni nu trecea pe aici. Deci de ce să nu recuperez bucăţile de beton pentru a face nişte bani?”, a declarat bărbatul, potrivit China News Service.
Hoţul a strâns în total 500 de tone de asfalt pe care le-a vândut cu 5.000 de yuani (640 de euro).
Această poveste amuzantă a generat vineri pe reţelele de socializare din China zeci de mii de comentarii. „Sărăcia l-a făcut să devină creativ”, a scris pe un ton admirativ un utilizator al platformei de microbloging Weibo.
Un alt internaut a fost, însă, mai dur: „Cea mai potrivită sancţiune ar fi aceea de a repara drumul”.
15.04.2020
12:59
30.01.2019
19:30
28.01.2019
08:02
26.01.2019
10:01
25.01.2019
08:30
23.01.2019
17:40
23.01.2019
10:04
21.01.2019
19:30
19.01.2019
08:02
17.01.2019
13:25
17.01.2019
08:30
12.11.2026
10:29
12.11.2026
10:05
12.11.2026
09:37
12.11.2026
09:00
12.11.2026
07:57
12.11.2026
03:24
12.11.2026
03:21
12.11.2026
01:22
11.11.2026
23:21
11.11.2026
23:18
11.11.2026
23:06
11.11.2026
22:42
11.11.2026
22:14
11.11.2026
21:25
11.11.2026
20:48
11.11.2026
20:25
11.11.2026
19:40
11.11.2026
19:26
11.11.2026
19:06
11.11.2026
18:45
11.11.2026
18:39
11.11.2026
18:15
11.11.2026
17:17
11.11.2026
17:02
11.11.2026
16:49
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei
















