Copiii basarabenilor cu CETĂŢENIA ROMÂNĂ ar putea primi alocaţii mai mari din 2020. Acestea ar putea creşte de la 150 lei româneşti, la 300 de lei
5560
Deputații din Comisia de muncă au votat marți un amendament, prin care alocațiile pentru copii se vor dubla de la 150 de lei la 300 de lei. Legea urmează să intre la vot în plenul Camerei Deputaților care este for decizional.
Amendamentul a fost depus de social democratul Adrian Solomon, informează Digi 24.
Articolul propus de președintele comisiei de muncă, Adrian Solomon și adoptat de comisie:
Alocațiile vor fi în cuantum de:
a) 600 de lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap;
b) 300 de lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 și 18 ani;
c) 600 de lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 și 18 ani, în cazul copilului cu handicap.
Au fost 16 voturi pentru și 6 abțineri. S-au abținut de la vot parlamentarii PNL.
Premierul Ludovic Orban s-a arătat nemulțumit de inițiativa social democraților privind alocațiile pentru copii și a declarat săptămâna trecută că PSD a stat trei ani la guvernare şi putea să majoreze alocaţiile pentru copii în această perioadă.
„Acum PSD încearcă să ne copieze pe noi. Cred că această competiţie va fi înţeleasă aşa cum trebuie de toţi românii. PSD a fost trei ani la guvernare. PSD putea în trei ani de guvernare să majoreze alocaţiile pentru copii. Cu toate acestea, alocaţiile au fost majorate de către PNL. Orice fac acum arată că n-au fost în stare timp de trei ani de guvernare să facă absolut nimic decât să facă praf bugetul, să declanşeze cheltuieli nesăbuite, să sifoneze banul public, să-şi angajeze rudele, pilele şi toţi neisprăviţii în administraţia publică, iar acum încearcă să mai obţină încrederea unor oameni venind cu iniţiative populiste pentru care nu există niciun de suport bugetar”, a spus Orban.
14.02.2019
19:23
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
14.09.2026
18:11
14.09.2026
17:45
14.09.2026
17:34
14.09.2026
16:53
14.09.2026
16:51
14.09.2026
16:49
14.09.2026
16:39
14.09.2026
16:22
14.09.2026
15:58
14.09.2026
15:55
14.09.2026
15:52
14.09.2026
15:47
14.09.2026
15:43
14.09.2026
15:42
14.09.2026
15:25
14.09.2026
15:19
14.09.2026
14:53
14.09.2026
14:45
14.09.2026
14:41
14.09.2026
13:56
14.09.2026
13:50
14.09.2026
13:48
14.09.2026
13:23
14.09.2026
13:19
14.09.2026
13:10
INTERVIU // Radiografia pieței imobiliare cu Vlad Musteață, CEO Proimobil: „Cererea pentru terenurile din suburbiile Chișinăului a crescut semnificativ”
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"
















