Conducerea R. Moldova, la urne: Dodon s-a săturat de „demagogie”, Maia Sandu vrea să declare „război corupției”, iar Creceanâi este sigură că vom avea primar la Chișinău „din primul tur”
1712
Președintele R. Moldova Igor Dodon, premierul Maia Sandu și spicherul Zindaida Greceanâi au votat astăzi aproximativ în același timp la alegerile locale din Chișinău.
Șeful statului a venit de mână cu soția sa la secția de vot și „cu emoții”, fiindcă și-a adus aminte de alegerile locale din 2011, când a fost marele perdant al scrutinului: „Dar cine știe, tot ce se face - se face spre bine”.
Dodon a îndemnat cetățenii să fie activi astăzi și spune că dânsul a votat „pentru un primar profesionist”.
„Este suficientă atâta demagogie la nivelul conducerii acestui municipiu”, a spus președintele, arătându-se sigur de faptul că „lucrurile în Chișinău se vor schimba în bine”, începând de astăzi.
El a anunțat că îi va telefona, după alegeri, atât pe învingător, cât și pe cel învins.
Și premierul Maia Sandu a îndemnat alegătorii să iasă la vot „pentru a ne ajuta să consolidăm lupta noastră împotriva sistemului mafiot”, întrucât unii reprezentanți ai acestuia ar fi început „să prindă tupeu” și să continue schemele de corupție.
Maia Sandu a recomandat cetățenilor să aleagă „oameni onești” în funcțiile de primari și consilieri: „Dragi cetățeni, am obținut o victorie, dar nu trebuie să ne relaxăm”.
Cât privește municipiul Chișinău în care locuiește prim-ministrul, acesta s-ar confrunta cu multe probleme din cauza unor „persoane iresponsabile”.
Premierul crede că sarcina numărul unu a viitorului primar este „să declare război corupției”, ajutat de un Consiliu municipal „responsabil”, care să nu blocheze inițiativele edilului.
Președinta Parlamentului, Zinaida Greceanâi, s-a arătat sigură, la rândul ei, că Chișinăul va avea primar „din primul tur”.
Greceanâi a spus că a votat pentru „un gospodar”, care „să aibă grijă de toți chișinăuenii”, nu pentru cei care ar folosi alegerile din capitală drept „trambulină politică”.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
26.10.2026
13:50
26.10.2026
13:41
26.10.2026
12:44
26.10.2026
12:35
26.10.2026
12:22
26.10.2026
11:05
26.10.2026
09:41
26.10.2026
09:28
26.10.2026
08:43
26.10.2026
08:41
26.10.2026
04:20
26.10.2026
04:09
26.10.2026
03:30
26.10.2026
02:27
26.10.2026
01:02
25.10.2026
23:13
25.10.2026
22:50
25.10.2026
22:19
25.10.2026
18:37
25.10.2026
18:24
25.10.2026
18:18
25.10.2026
16:33
25.10.2026
14:33
25.10.2026
13:06
25.10.2026
13:01
25.10.2026
12:44
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
INVESTIGAȚIE // Centrul secret al GRU de la Tiraspol: Oamenii, canalele de Telegram și propaganda din spatele protestului anti-Chișinău
Horoscopul zilei 19.10.2026
Clasamentul orașelor din America de Nord după calitatea vieții și costuri, relevant și pentru România
Horoscopul zilei 20.10.2026

















