Chirtoacă e ONORAT de faptul că strada care duce spre Stația de epurare ar putea să-i poarte numele: „Mi se ridică mingea la fileu, mai ales că stația va fi MODERNIZATĂ”
1807
Primarul suspendat al capitalei, Dorin Chirtoacă, spune că este onorat de faptul că un activist civic a venit cu propunerea ca strada Lunca Bâcului, care duce spre Stația de epurare a apelor uzate din Chișinău, să-i poarte numele.
Deși inițiativa de a redenumi strada respectivă a fost făcută pentru a-l agasa pe Chirtoacă, edilul vede partea plină a paharului. „Ar fi o onoare pentru mine ca o stradă să poarte numele meu, fie că e vorba chiar și de drumul care duce spre Stația de epurare. Numai maestrul Eugen Doga și eu am avea denumiri de străzi cât timp mai trăim. Cert este că alde Dodon sau Voronin nu vor avea niciodată denumiri de străzi în Chișinău”, a spus astăzi Dorin Chirtoacă.
Acesta a menționat că autorul acestei inițiative îi ridică mingea la fileu. „Stația de epurare va fi reabilitată în următoarele 900 de zile. Peste 24 de milioane de euro au fost alocate de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și Banca Europeană de Investiţii (BEI) în acest sens. Problema de la Stația de epurare a fost rezolvată în proporție de 80% prin instalarea acelor geo-tuburi. Acum stația va fi reabilitată complet. Faptul că această stație nu a fost construită corect de sovietici nu e vina nimănui”, a punctat acesta.
În alt context, Chirtoacă s-a arătat dezamăgit de faptul că ședința de judecată în dosarul parcărilor cu plată, programată pentru astăzi, a fost amânată. „Am convenit împreună cu judecătorul și procurorul ca ședința să aibă loc astăzi. Deja a fost reprogramată pentru 21 august. E straniu ce se întâmplă. Astăzi urma să fie examinată chestiunea privind înlăturarea avocaților mei. Procurorul nu are dreptul să înlăture avocatul, poate doar să ceară schimbarea acestuia. De asemenea, astăzi urma să fie examinată și o altă contestație a noastră. E vorba de contestarea ordonanței din septembrie 2015, atunci când a fost pornit acest dosar. De fapt dosarul a pornit fără ca să existe infracțiunea”, a mai adăugat primarul suspendat.
De menționat că s-a finalizat licitaţia internaţională privind „Reabilitarea Staţiei de Epurare a Apelor Uzate şi Linia Nouă de Tratare a Nămolului” din cadrul Programului de Dezvoltare a Serviciilor de Alimentare cu Apă din municipiul Chişinău. Ca urmare a procedurii de evaluare a ofertelor, realizate în strictă conformitate cu Politicile şi Regulile de Achiziţie BERD, contractul a fost atribuit către Consortium PASSAVANT ENERGY & ENVIRONMENT GmbH & LUDWIG PFEIFFER Hoch-und Tiefbau GmbH & Co. KG, cu suma de peste 24, 243 de milioane de euro.
Contractul prevede reabilitarea structurilor existente pe linia apei (decantoare primare, bazine de aerare cu nămol activ, decantoare secundare), construcţia unei noi staţii de pompare a apelor uzate şi a deznisipatoarelor, precum şi construcţia liniei noi de tratare a nămolului (îngroşătoare, metantancuri, centrifuge).
Depunerea ofertelor a avut loc pe data de 10 noiembrie 2016. La licitație au participat 15 companii internaţionale din 13 ţări: România, Ucraina, Austria, Franţa, Germania, Italia, Turcia, Bulgaria, Polonia, China, Israel, Slovenia, Cehia.
18.01.2023
14:28
22.12.2022
17:39
05.10.2022
12:59
12.04.2022
16:14
08.11.2021
12:17
28.10.2021
15:08
27.10.2021
09:44
07.07.2021
15:11
05.07.2021
08:29
30.10.2020
12:03
05.09.2026
01:04
05.09.2026
00:42
04.09.2026
23:48
04.09.2026
23:23
04.09.2026
22:18
04.09.2026
21:36
04.09.2026
20:52
04.09.2026
20:48
04.09.2026
20:45
04.09.2026
20:42
04.09.2026
20:29
04.09.2026
19:22
04.09.2026
19:07
04.09.2026
19:05
04.09.2026
19:01
04.09.2026
18:31
04.09.2026
18:25
04.09.2026
18:10
04.09.2026
18:02
04.09.2026
17:52
04.09.2026
17:37
04.09.2026
17:34
04.09.2026
17:25
04.09.2026
17:15
04.09.2026
17:04
Corina Călugăru și reprezentanta UNFPA la Chișinău stabilesc noile priorități ale parteneriatului pentru reziliență demografică și egalitate de gen în Moldova
Guvernul pornește reforma prin care medicina din penitenciare va fi integrată în sistemul public de sănătate
Mihai Popșoi, discuție de rămas-bun cu ambasadorul Poloniei, Tomasz Kobzdej: cooperare strategică și sprijin pentru parcursul european al Moldovei
Mihai Popșoi i-a conferit ambasadorului turc Uygar Mustafa Sertel medalia „Meritul Diplomatic” la încheierea mandatului în Republica Moldova
Expoziția „Produs Autohton” adună la Chișinău peste 300 de producători și pune în valoare tradițiile moldovenești


















