Cel mai prost președinte și marele zid chinezesc

Trustia, elegii politikoase

Ieri am discutat despre președinții proști ca nopțile polare. De ce unele popoare au norocul unor președinți deștepți, inteligenți, înțelepți, iar noi ne-am ales cu cel mai prost de pe arena internațională, conform estimărilor unui expert rus? Spuneau cronicarii că ne aflăm în calea tuturor răutăților, se căină Colesovnazadov. După huni și tătari, după jugul turcesc și alipirea rusească, după pactul Molotov-Ribbentrop și tranziție, după AIE cu Filat, Ghimpu și Plahotniuc, ne-am pricopsit cu un Dodon!

Să privim și la partea plină a paharului, i-am propus eu. Fii de acord că președintele nostru corespunde statului pe care îl reprezintă. Așa stat, așa președinte! Îți imaginezi ce dezastru ar fi fost dacă Dodon era președintele Ucrainei, sau, doamne ferește, al României, sau al Germaniei, Franței, SUA etecetera și viceversa. Ar fi fost un dezastru regional, european și global. Iar nouă el ni se potrivește ca o căciulă de cârlan. Și am putea pretinde să fim înscriși în cartea recordurilor – Ghinesbuc, pentru că am reușit să-l alegem pe cel mai prost președinte din lume și din lumile paralele. Iar publicitatea negativă e chiar mai eficientă decât cea pozitivă. În loc să ne lamentăm, dacă am fi mai deștepți, am putea atrage turiști să vină să-l vadă pe cel mai prost președinte și pe alegătorii săi. S-ar buluci turiștii din lumea întreagă, Dodon și noi, alegătorii săi, am putea concura cu turnul Eiffel sau piramida lui Keops sau marele zid chinezesc…

Acum stau și mă gândesc că după „cel mai sărac stat din Europa” ar fi firesc să aspirăm la statutul de „stat cu cei mai proști alegători din lume” și atunci nimeni nu s-ar mira că președintele nostru e Dodon la cap.

Al vostru decolmator, Ion Buraga