Ce NU trebuie să cumperi din magazine: Care sunt cele mai FALSIFICATE alimente
6672
Chiar dacă o mare parte din populație încearcă să consume alimente cât mai sănătoase, puțini știu că mai multe produse alimentare sunt „falsificate” și pot devein foarte periculoase din cauza aditivilor.
După cum notează unica.ro, cele mai „falsificate” alimente sunt lactatele, mierea și produsele din carne.
Laptele se „falsifică” prin adăugarea apei, prin extragerea grăsimilor şi prin amestecul diferitelor tipuri de lapte. De asemenea, unii producători obişnuiesc să mascheze defectele sau să prevină alterarea cu ajutorul conservanţilor sau al substanţelor de neutralizare.
În smântână se adaugă, uneori, făină, gelatină, lapte bătut, albuş de ou şi chiar cretă sau gips, atenţionează specialistul pentru sursa citată.
Nici untul nu este întotdeauna „curat”. „Untul este cel mai bine imitat de margarinele pe bază de grăsimi hidrogenate, nocive pentru sănătate, obţinute din uleiuri vegetale sau din grăsime de peşte dezodorizată. Untul mai poate fi falsificat cu untură de porc sau seu de vită”, a explicat specialistul pentru sursa citată.
Brânzeturile sunt modificate prin înlocuirea proteinelor din lapte cu proteine de origine animală, adică praf din albuş de ou, plasmă sanguină, proteine vegetale din mazăre, cereale sau soia.
În miere se pot găsi îndulcitori, fie naturali, fie artificiali. De asemenea, mierea se îngroaşă cu amidon, gelatină sau chiar cu clei de oase.
Carnea tocată, dar şi cârnaţii, salamul, mezelurile sunt falsificate prin adăugarea de componente inferioare (şorici, tendoane, aditivi, soia etc.).
Un alt tertip al producătorilor este acela de a refolosi carnea alterată după ce se maschează defectele cu ajutorul condimentelor şi aditivilor. Pentru a prelungi perioada de valabilitate a produselor din carne, se folosesc şi radiaţiile ionizante, acelea de care ne ferim cu toţii.
22.01.2026
14:40
02.09.2025
13:56
21.02.2025
16:15
18.03.2024
13:32
24.11.2022
13:44
12.07.2022
18:05
13.06.2022
12:21
04.05.2022
17:56
26.04.2022
10:12
16.02.2022
19:10
16.07.2026
17:21
16.07.2026
16:46
16.07.2026
16:40
16.07.2026
16:15
16.07.2026
15:45
16.07.2026
15:35
16.07.2026
15:16
16.07.2026
15:12
16.07.2026
14:50
16.07.2026
13:39
16.07.2026
13:35
16.07.2026
13:29
16.07.2026
12:57
16.07.2026
12:13
16.07.2026
11:57
16.07.2026
11:42
16.07.2026
11:31
16.07.2026
10:57
16.07.2026
10:43
16.07.2026
10:34
16.07.2026
10:33
16.07.2026
10:15
16.07.2026
10:08
16.07.2026
09:48
16.07.2026
09:31
Iran ar fi cerut rebelilor Houthi să fie gata să blocheze Marea Roșie dacă SUA atacă infrastructura energetică iraniană
Cine este Serhii Koreţki, noul premier al Ucrainei, managerul din energie chemat să conducă guvernul în plin război cu Rusia
Republica Moldova își creează primul Colegiu Național al Psihologilor, cu registru unic și reguli stricte pentru profesie
Cutremur de 5,9 și avertizare de tsunami lângă poarta de acces spre zona turistică Fiordland din Noua Zeelandă


















