Ce înseamnă să ai conştiinţă în lumea lui Putin? Ludmila Uliţkaia: „E greu să te impui când statul încurajează violenţa împotriva celor care gândesc liber”

Ea este „Coloana a Cincea”. Are gura mare şi aurită. Este păzită de Rusia lui Putin pentru că are conştiinţă într-o mare de naţionalism şi extremism. Cu Ludmila Uliţkaia, cea mai tare ficţionară a lumii treze de astăzi, am stat de vorbă la Bucureşti.

Reporter: Aţi trăit comunismul, trăiţi putinismul. Lungi pauze morale în Rusia. Sunteţi o persoană morală?

Ludmila Uliţkaia: Să fim serioşi, singură nu am cum să mă autoevaluez. Morală-imorală, vinovată, nevinovată. Alţii o pot face. Eu mă comport aşa cum se cuvine, cum trebuie. Conform mie.

Ce-nseamnă asta?

Vă dau un exemplu. Există mulţi cerşetori în Rusia. Este o chestie de stare, le dau, nu le dau bani. Vreau sau nu, ţine de mine. Un lucru însă e obligatoriu. Eu cu sfinţenie îmi plătesc taxele. Dacă există lucruri impuse de lege, le facem obligatoriu. Dacă sunt lucruri care ţin de suflet, ţine de libertatea noastră interioară. În toate epocile există o singură regulă: Nu-i face rău Celuilalt.

Comunism. Cum de n-aţi făcut rău Celuilalt?

Vă daţi seama cum arăta în comunism etica lui „ce ţie nu-ţi place altuia nu-i place”? Pur şi simplu, se trăia amoral. Puterea era în mâna Partidului Comunist, ce puteai să faci?

Să taci. Era tăcerea soluţie?

Nu era o alegere să taci sau să trăieşti. Îţi rămânea un singur sens al vieţii. Important era să faci corect tot ce făceai, fie de erai doctor sau săpător de şanţuri.

Bun, dar lucrai bine pentru Sistem. De ce?

Da. În state de acest fel devii mecanismul sistemului. Tot ce poţi este să fii cât mai puţin dependent de sistem, de stat, cum am ales eu.

Ce înseamnă să ai conştiinţă în lumea lui Putin?

Cândva, în Codul Penal, erau condamnaţi prin lege cei care deţineau/distribuiau cărţi interzise. Am prieteni care au făcut închisoare. Era foarte important pentru că era dreptul nostru de a avea conştiinţă. În Rusia de astăzi mişcări extremiste închid spectacolele. Intervin în existenţa noastră culturală. Aceste mişcări extremiste naţionaliste nu răspund conform legii. Pare că statul le susţine în tăcere. Conştiinţă? Statul, care ar trebui să fie un arbitru, se implică, încurajează exact lipsa conştiinţei. Eu sunt numită Coloana a cincea în societatea lui Putin. Sunt cu mult mai urmărită de instituţii decât aceste mişcări. Sunt eu mai periculoasă decât aceste mişcări? Cât de greu este să te impui, să gândeşti limpede atunci când statul se implică în acest fel. Impunând frica, încurajând violenţa împotriva celor care gândesc liber?

Putin, iepure sau lup?

Nu răspund pentru ceea ce a ales poporul. Poporul a ales un produs KGB, impus de KGB. Aş prefera un preşedinte ca Havel. Dacă poporul a ales, a ales. A ales în frunte un fel de a te purta şi a subordona societatea.

Care-i rostul ficţiunii astăzi? De ce să scrii ficţiune într-o lume care întrece imaginaţia?

N-are niciun sens să scrii literatură. Mie îmi place asta şi asta fac. E o mare iluzie că o carte schimbă conştiinţe. „Arhipelagul Gulag e marele exemplu. Soljeniţîn a făcut închisoare pentru cartea asta. Era condamnabilă de codul penal. Acest popor care a citit această carte, după câţiva ani, a ales un preşedinte KGB. Este cel mai bun exemplu despre cum a funcţionat literatura. Şi cartea nu are nimic abscons (greu de înțeles). Poporul a ales ce a ales.

LUDMILA ULIȚKAIA, una dintre cele mai importante și apreciate voci ale literaturii contemporane, s-a născut într-un sat din Urali în 1943. După ce își ia licența în biologie la Universitatea din Moscova, lucrează în cadrul Institutului de Genetică. La sfârșitul anilor ’70 se angajează consilier la Teatrul Evreiesc din Moscova și scrie scenarii de film. Primul său roman, Soniecika (1995; Humanitas, 2004), îi aduce instantaneu notorietatea, fiind nominalizat pe lista scurtă la Premiul Booker pentru Literatura Rusă și recompensat cu premiile Médicis étranger și Giuseppe Acerbi. Următorul roman, Medeea și copiii ei (1996), îi sporește renumele cu o nouă nominalizare la Premiul Booker, pe care și-l adjudecă în 2001 pentru Cazul Kukoțki, roman încununat și cu Premiul Penne (2006).

Înmormântare veselă (1997; Humanitas, 2005), unul dintre cele mai apreciate romane ale autoarei, este tradus în peste douăzeci de limbi. De același succes se bucură volumul de povestiri Fetițele (2002; Humanitas Fiction, 2013), precum și romanele Minciunile femeilor (2003; Humanitas, 2005) și Al dumneavoastră sincer, Șurik (2003; Humanitas Fiction, 2008), câștigător a mai multe premii: Romanul anului 2004 în Rusia, Premiul Național pentru Literatură în China (2005) și Grinzane Cavour în Italia (2008).

Daniel Stein, traducător (2006; Humanitas Fiction, 2011) a fost încununat cu premiile: Bolșaia Kniga (Marea Carte), Părintele Alexandru (Germania–Rusia, 2008) și Simone de Beauvoir pentru libertatea femeilor (Franța, 2011).

În 2010, Ulițkaia publică romanul Cortul verde, tradus în română cu titlul Imago (Humanitas Fiction, 2016), primit elogios de presa internațională, iar în 2015, Scara lui Iacov.

Cărțile Ludmilei Ulițkaia s-au vândut până în prezent în peste două milioane de exemplare. În 2013 i s-a acordat distincția Officier de la Légion d’honneur și în 2014, Premiul de Stat al Austriei pentru Literatură Europeană.

Sursa: gandul.info