Caz UNIC în lume: Cvadrupleții născuți de o mamă de 65 de ani
1427
agerpres.ro
La trei luni de la naștere, cvadrupelții născuți prematur în Germania de o mamă în vârstă de 65 de ani au fost externați și duși acasă, a anunțat joi spitalul în care au văzut lumina zilei și au fost îngrijiți.
„Când copiii prematuri se apropie de data nașterii prevăzută inițial, este momentul să părăsească spitalul”, a spus Christoph Buhrer, șeful serviciului de neonatologie al spitalului Charite din Berlin, citat de 7sur7.be și Agerpes.
Cei trei băieți — Dries, Bence și Fjonn — și sora lor, Neeta, care cântăreau între 655 și 960 de grame la naștere (la 19 mai), au în prezent peste 2,5 kilograme. Ei urmează să fie duși regulat la controale medicale.
Mama lor, Annegret Raunigk, a recurs la fecundare in vitro în Ucraina și a născut cvadrupelți după numai 26 de săptămâni de sarcină. Potrivit profesorului Wolfgang Heinrich, director al serviciului de obstetrică al spitalului, este vorba despre „un caz unic în lume”.
Raunigk, profesoară de rusă și engleză aflată la pensie, avea deja 13 copii, cu cinci parteneri diferiți, și șapte nepoți, încheie 7sur7.be.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
13.11.2026
07:32
13.11.2026
06:32
13.11.2026
06:23
13.11.2026
04:10
13.11.2026
04:02
13.11.2026
03:31
13.11.2026
02:26
13.11.2026
02:23
13.11.2026
00:57
12.11.2026
23:26
12.11.2026
22:57
12.11.2026
22:15
12.11.2026
22:13
12.11.2026
21:57
12.11.2026
20:51
12.11.2026
20:43
12.11.2026
19:54
12.11.2026
19:49
12.11.2026
19:45
12.11.2026
19:38
12.11.2026
18:47
12.11.2026
18:43
12.11.2026
18:31
12.11.2026
18:22
12.11.2026
17:41
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei
Proiectul Legii farmaciei, rescris după consultări: acces la medicamente în fiecare localitate
ANALIZĂ // Cum a zădărnicit Chișinăul „operațiunea politică specială” a Kremlinului în cazul Krasnoselskii
Igor Dodon anunță în LIMBA RUSĂ că socialiștii BOICOTEAZĂ ședința Parlamentului cu participarea Martei Kos: „Nu vrem să fim figurație”
FOTO // Generația Aldea-Teodorovici merge mai departe. Doinița îi seamănă bucățică ruptă lui Cristofor
















