Semnul că Tiraspolul pregăteşte o provocare primejdioasă

Prezentul continuu

Precum fantoma unui mort neîngropat, KGB-ul de la Tiraspol iar a ieşit la rampă. Acesta a considerat de cuviinţă să vină marţi cu nişte precizări pe marginea ultimatumului scandalos, pe care i l-a dat Chişinăului acum o săptămână şi ceva.

De ce KGB vorbeşte în numele Tiraspolului?

KGB stăruie asupra propriei declaraţii de la 22 ianuarie 2014 prin care soma autorităţile moldovene să-și retragă, într-o lună, poliția din Tighina. Cum experţii naţionali şi cei internaţionali au catalogat acest gest ca fiind nefondat şi provocator, securiştii Tiraspolului au mai aruncat o fumigenă.

Ei susţin că numărul poliţiştilor moldoveni ar fi mai mare decât cel prevăzut prin acordul de încetare a focului. Ca şi în declaraţia anterioară, KGB nu aduce nicio probă în sprijinul afirmaţiilor sale.

Contează însă nu atât conţinutul „explicaţiilor”, cât semnatarul lor. Mult mai interesant este „cine spune” decât „ce se spune”. Or, de la un timp încoace, în numele regiunii rebele vorbeşte cu preponderenţă KGB.

În ultimele zile, „urmaşii” lui Felix Dzerjinski din stânga Nistrului au făcut trei declaraţii. În afară de cele două legate de prezenţa poliţiei moldoveneşti la Tighina, la 21 ianuarie, KGB a mai difuzat un comunicat prin care anunţă limitarea accesului pe teritoriul autoproclamatei republici nistrene a reprezentanților OSCE, acuzându-i de parţialitate şi de nerespectarea „mandatului”.

Toate aceste gesturi frizează absurdul şi sunt parcă desprinse din operele lui Kafka. În cazul poliţiei de la Tighina, securitatea de la Tiraspol şi-a asumat rolul ministrului de Interne, al Guvernului sau al Preşedinţiei. În cazul OSCE a vorbit în locul Ministerului de Externe.

În toată lumea, cu excepţia celor mai bestiale tiranii, serviciile speciale acţionează discret. Ele monitorizează, filează, operează în secret şi colectează informaţii fără să iasă la suprafaţa evenimentelor. Din acest punct de vedere, declaraţiile oficiale ale kaghebiştilor sunt efectiv trăsnite.

Ce se întâmplă? S-a produs la Tiraspol vreo lovitură de stat în urma căreia KGB-ul a preluat întreaga putere şi acum se pronunţă în numele administraţiei din regiunea separatistă?

Aşchia nu sare departe de trunchi

Autoproclamata republică nistreană de-a lungul anilor a întreprins o sumedenie de acţiuni menite să întărâte malul drept. De fiecare dată erau băgaţi la înaintare ba pretinsul „preşedinte al Nistreniei”, ba aşa-zisul ministru de externe. Alteori, în prim-plan ieşeau ori „guvernul”, ori „sovietul suprem”.

Faptul că de data aceasta anume KGB îşi arogă funcţiile oficiale ale lui Evgheni Şevciuk sau ale Ninei Ştanski pare sinistru. Vrând-nevrând, îţi zboară gândul la practicile sovietice de tristă amintire.

Dacă se urzea vreo provocare sângeroasă, în URSS ieşea în faţă cu declaraţii belicoase nu „politbiuroul”, ci ori KGB, ori „TASS împuternicit să declare”. Aşa s-a întâmplat, bunăoară, înaintea invaziei sovietice în Ungaria (1956), în Cehoslovacia (1968), în Afganistan (1979). Anume KGB anunţa în ajunul agresiunii că fel de fel de spioni şi trădători subminează cauza socialismului.

Pot fi aduse cu nemiluita şi alte exemple care demonstrează că atunci când se puneau la cale diversiuni riscante, conducerea sovietică se dădea la o parte pentru a face loc kaghebiştilor în faţa reflectoarelor, radiomicrofoanelor şi camerelor de luat vederi. Cunoscând bine apucăturile imperiului răului, a cărui aşchie este regimul separatist, nu putem exclude faptul că se pregăteşte o provocare primejdioasă.

O dezgheţare a conflictului transnistrean pare astăzi mai convenabilă ca orând Kremlinului, întrucât ciocnirile violente ar putea fi folosite de Putin pentru a nu permite Chişinăului să semneze Acordul de Asociere cu UE. Nu-i exclus ca acest KGB să se expună deliberat pentru a proteja astfel ştabii regimului secesionist.