S-a deschis drumul european, nu vă răsturnaţi!
2203
Prezentul continuu
Drumul Republicii Moldova spre Uniunea Europeană este deschis. Pe raza Chişinăului nu-i exclus însă un accident de proporţii.
La un pas de UE
Mai rămâne de făcut un singur pas pentru a circula fără vize în UE. Comisia pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne (LIBE) a Parlamentului European a votat miercuri în favoarea eliminării vizelor de călătorie pentru cetățenii moldoveni. Decizia urmează să fie supusă votului în plen, la Strasbourg, pe 25 februarie 2014.
Este limpede că UE forţează adoptarea cât mai grabnică a Republicii Moldova. Urmează de îndeplinit doar o procedură tehnică, pentru că zarurile opţiunilor politice au fost deja aruncate.
Asistăm astfel la o cursă contracronometru în care marii jucători caută să ajungă primii la linia de sosire. Miza, după cum am spus anterior, este mai mult decât Ucraina, Georgia sau Republica Moldova.
A fi sau a nu fi un nou imperiu la frontiera estică a Uniunii Europene. Aceasta-i întrebarea.
Un „Mercedes Benz” de clasă mare
Privită din acest unghi, eliminarea vizelor e cel mai performant vehicul care trebuie să ducă Republica Moldova în Europa. Acest „Mercedes Benz” de clasă mare, un model de top cu linii elegante şi nivel ridicat de siguranţă, este o limuzină cu destinaţii şi efecte multiple.
În primul rând, Bruxellesul urmăreşte, bineînţeles, să crească atractivitatea UE în mijlocul populaţiei şi, implicit, sprijinul pentru partidele proeuropene de la Chişinău. Asta este una din măsurile occidentale capitale menite să asigure continuitatea actualului curs politic al Republicii Moldova.
În al doilea rând, metaforic vorbind, vehiculul pus la dispoziţie îşi propune să captiveze locuitorii din stânga Nistrului, dar şi minorităţile naţionale de pe malul drept. Altfel spus, deschiderea drumului european trebuie să diminueze potenţialul lor destabilizator.
În al treilea, dar nu şi în ultimul rând, eliminarea vizelor ţinteşte descurajarea unor eventuale sancţiuni ruse. Pe această cale, UE avertizează Moscova că o posibilă expulzare a migranţilor moldoveni din fosta metropolă nu-şi va atinge scopul, deoarece aceştia vor avea şansa să se îndrepte spre piaţa muncii din Uniunea Europeană.
Nimeni nu admite să piardă
Totuşi, oricât de bune ar fi veştile ce ne parvin de la Bruxelles, nu-s motive să ne lăsăm pe tânjală. Dimpotrivă. Autorităţile moldovene trebuie să aibă grijă la drum.
Deşi orizonturile ce ni se deschid sunt promiţătoare, există riscul de a deraia de pe pistă exact când ne e lumea mai dragă. Şi nici nu-i de mirare. Suntem în mijlocul unei lupte care pe care, nemaivăzute de la prăbuşirea URSS încoace.
Puterile intrate în cursă dau totul pentru a-şi înfrânge adversarii. Nimeni nu admite să piardă.
După încheierea Jocurilor Olimpice, Putin neîndoios va forţa un blitzkrieg pe contrasens. Mai cu seamă că terenul deja e pregătit, fiind împânzit cu mine, capcane şi obstacole camuflate, dar şi cu trădători care ne vor înfige cuţitul în spate când ne vom răsturna însângeraţi din maşina accidentată.
Ca să nu capotăm, trebuie să fim cu ochii în patru şi să nu uităm că nu există cale de mijloc. Ori străbatem drumul european, ori cădem în şanţul rusesc. Terţul exclus.
30.09.2016
10:00
23.09.2016
15:16
21.09.2016
11:22
15.09.2016
14:00
09.09.2016
13:03
02.09.2016
12:12
29.08.2016
16:19
28.08.2016
12:30
18.08.2016
12:00
11.08.2016
13:05
03.08.2016
12:38
26.07.2016
12:40
15.09.2026
05:00
15.09.2026
01:30
15.09.2026
00:27
15.09.2026
00:13
14.09.2026
23:50
14.09.2026
22:08
14.09.2026
21:58
14.09.2026
20:45
14.09.2026
20:30
14.09.2026
19:53
14.09.2026
19:43
14.09.2026
19:13
14.09.2026
18:19
14.09.2026
18:11
14.09.2026
17:45
14.09.2026
17:34
14.09.2026
16:53
14.09.2026
16:51
14.09.2026
16:49
14.09.2026
16:39
14.09.2026
16:22
14.09.2026
15:58
14.09.2026
15:55
14.09.2026
15:52
14.09.2026
15:47
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"
Horoscopul zilei 08.09.2026
















