Putin şi-a făcut-o cu mâna lui: toţi ucrainenii au devenit „banderovişti”

Prezentul continuu

Este la mintea oricui că Putin nu are niciun fel de plan Barbarossa în ceea ce priveşte Ucraina. El improvizează din mers.

Pentru ce a luptat Putin?

Liderul de la Kremlin a fost luat prin surprindere de îndepărtarea bruscă a lui Victor Ianukovici de la putere şi forţat să reacţioneze mai mult din impuls decât în urma unei analize riguroase a situaţiei. Ultimele evoluţii ne întăresc în opinia că toate deciziile sale s-au dovedit a fi eronate, deoarece au fost adoptate la repezeală.

Preşedintele rus a fost prea ocupat de Olimpiada de la Soci ca să poată reacţiona cu promptitudine la evoluţiile adesea surprinzătoare din Ucraina. El a crezut mult timp că va putea tăia elanul Euromaidanului, discreditându-l constant printr-un război informaţional total.

Când a văzut că efectul eforturilor sale este nul sau chiar invers celui scontat, l-a silit pe Ianukovici să pregătească o „acţiune antiteroristă” împotriva protestatarilor. Altfel spus, l-a obligat să disperseze Maidanul printr-o lovitură violentă a forţelor speciale.

Ca să justifice o reprimare crudă a protestelor, Moscova i-a pregătit terenul lui Ianukovici. Putin a trimis la Kiev comandouri în civil sau fără însemne care au tras şi în mulţime, şi în miliţieni pentru a inflama spiritele şi a-i instiga pe unii împotriva altora.

Cum Euromaidanul nu numai că nu a cedat, ci dimpotrivă, s-a înverşunat şi s-a extins iute în toată ţara, Ianukovici s-a speriat pentru sângele vărsat. Frica l-a constrâns să bată în retragere sub presiunea orchestrată a opoziţiei ucrainene şi a emisarilor europeni.

Astfel, Putin pierduse o bătălie, dar nu și războiul. Liderul de la Kremlin spera să-l transforme în unul de uzură şi să-l câştige până la urmă prin inducerea haosului care ar fi intervenit în urma dualităţii puterii dintre noul Guvern şi vechiul preşedinte.

Toate aceste calcule au fost date peste cap de laşitatea lui Ianukovici. Îngrozit de sângele vărsat, dar şi de ameninţările unor grupuri de pe Maidan, acesta, precum se ştie, a dat bir cu fugiţii în cel mai lamentabil mod cu putinţă.

Opoziţia a profitat de acest moment nesperat, iar adepţii lui Ianukovici din Partidul Regiunilor au fost demoralizaţi. Lăsaţi la voia întâmplării de liderul lor, unii dintre ei şi-au luat tălpăşiţa, iar cei care au rămas au votat împreună cu opoziţia îndepărtarea de la putere a preşedintelui.

Când Victor Ianukovici a fost destituit şi s-a oploşit pe teritoriul Rusiei, Putin s-a pomenit într-o situaţie de forţă majoră. Liderul de la Kremlin s-a văzut forţat de circumstanţe să inventeze ceva rapid pentru a nu rămâne cu buzele umflate.

Aşa a apărut planul unei intervenţii sub pretextul apărării minorităţii ruse din Ucraina. Spunând „plan”, exagerez niţel, fireşte. Pentru că la mijloc nu-i decât o vendetă măruntă. O răzbunare în stil mafiot.

Putin îşi varsă mânia pe ucraineni. Îşi scoate pârleala după ce el le-a oferit o cogeamite mită de 15 miliarde de dolari ca să nu se ducă în Europa, iar ei nu s-au arătat deloc impresionaţi. Din contra. Au dat cu piciorul în banii lui şi l-au scuipat între ochi.

Căutând să-şi spele ruşinea de pe obraz, Putin n-a găsit nimic mai de Doamne ajută decât să ordone „speţnaz”-ului GRU să-şi schimbe straiele, să îmbrace uniforme fără însemne, să-şi acopere faţa, precum gangsterii sau teroriştii, cu un ciorap negru, şi să ocupe Crimeea.

Cu ce s-a ales Putin?

Mulţi caută acum să ghicească ce va fi cu această peninsulă de la Marea Neagră. Încotro va merge?

Va fi anexată de Federaţia Rusă? Va deveni o nouă Transnistrie?

Răspunsul corect este: nici una, nici alta. Crimeea geografic e legată de Rusia doar prin strâmtoarea de la Kerci şi contactul normal pe această cale între Moscova şi peninsulă este extrem de anevoios.

Astfel, teritoriul ocupat devine o piatră de moară legată de gâtul lui Putin. Crimeea nu poate exista fără Ucraina. Tocmai de aceea, în treacăt fie spus, Nikita Hruşciov a scos peninsula de sub jurisdicţia Federaţiei Ruse şi a oferit-o Kievului.

Crimeea n-are nici apă potabilă destulă, nici electricitate. Fără Ucraina, locuitorii ei riscă să rămână şi fără mâncare, şi fără băutură, şi fără căldură.

Kievul poate întrerupe oricând aprovizionarea peninsulei, ceea ce va provoca imediat un colaps economic şi social. Acest lucru nu se întâmplă deocamdată doar pentru a nu perturba livrările de gaze ruse în Europa într-un moment când sezonul rece încă nu s-a încheiat. Dar această situaţie nu va dura mult.

Pe urmă, dracul separatist din Est s-a dovedit a fi nu chiar atât de negru după cum părea. Doar Doneţkul şi Harkovul, incitate de provocatorii trimişi de Moscova, se mai agită. Totuşi, oligarhii ucraineni care au preluat conducerea administrativă a zonei restabilesc efectiv ordinea constituţională în teritoriu.

Aşa fiind, Putin şi-a băgat singur piciorul în capcana numită Crimeea şi nu mai are libertatea de a se mişca în voie prin Ucraina. Este limpede că el nu poate efectiv dezmembra estul ţării fără o intervenţie directă.

Însă o invazie clasică a armatei ar însemna un război în toată legea între Rusia şi Ucraina în urma căruia nici Putin, nici regimul său nu au nicio şansă să supravieţuiască. Liderul de la Kremlin, de altfel, a trecut deja în expectativă, deşi are aprobarea Consiliului Federaţiei să trimită trupe în afara ţării.

Ce-l opreşte pe Putin? Mai mulţi factori interni sau externi care riscă să-i fie fatali. Să-i luăm pe rând.

Şapte consecinţe letale ale războiului cu Ucraina

1. Replica militară a Washingtonului. Chiar dacă acest lucru nu se vede cu ochiul liber, sub aspect militar Kremlinul a fost deja învins. În apropierea Mării Negre şi în Statele Baltice a început desfăşurarea unei forţe armate americane de temut. În portul Pereu, la o azvârlitură de băţ de Marea Neagră, a intrat o armadă americană constituită din circa 20 de vase de război şi trei submarine. Distrugătorul USS Truxton, din escorta portavionului George H Bush, a sosit la Constanța pentru exerciții comune cu marina română și bulgară. În paralel, două avioane de luptă F-15 americane au ajuns în Polonia, iar altele cinci au aterizat ostentativ în Lituania. În consecinţă, în caz de război, NATO, fără a se implica nemijlocit într-o ciocnire militară cu Rusia, poate organiza un pod aerian care va asigura armatei ucrainene o superioritate tehnologică în faţă căreia Moscova este neputincioasă. De altfel, anume un atare gest de sprijin militar a oprit în august 2008 ofensiva trupelor ruse spre Tbilisi.

2. Un război cu Ucraina nu poate fi câştigat niciodată de Rusia. În cazul unei confruntări directe, chiar dacă admitem că armata ucraineană pierde, ceea ce, din motivele arătate mai sus, este imposibil, Rusia nu va câştiga, deoarece ucrainenii vor putea purta la nesfârşit un război de gherilă. Aceştia se vor bucura de sprijinul total al Alianţei Nord-Atlantice care le va asigura, pe deasupra, şi o superioritate tehnologică în faţa unei armate ruse destul de înapoiate. De la 1945 încoace, ei au rezistat mai mult de zece ani în spaţiul închis al URSS, acum însă vor fi imbatabili.

3. În focul războiului, autoproclamata republică nistreană va dispărea. Fără nicio legătură cu bazele ruse, soarta regiunii separatiste este pecetluită. Tiraspolul va fi ocupat de forţele militare sau de cele paramilitare ale Ucrainei.

4. Putin i-a transformat pe toţi ucrainenii în aşa-zişi „banderovişti”. Prin embargouri, propaganda ostilă din ultimele luni, dar mai cu seamă, în urma intervenţiei în Crimeea, Moscova, singură şi nesilită de nimeni, şi-a creat un mare duşman. Putin le-a inoculat un sentiment de ură faţă de moscali până şi ucrainenilor până mai ieri loiali. Acum nu numai vestul, ci şi întreaga ţară a ajuns să trateze Rusia ca pe un inamic al Ucrainei. Atare stări de spirit se înrădăcinează adânc în memoria poporului şi nu pot fi extirpate ulterior de-a lungul deceniilor, ca să nu zic secolelor.

5. Ucraina intră în UE şi NATO. Cu cât mai mult va fi hărţuit de Moscova, cu atât mai larg i se vor deschide Kievului căile de integrare în Uniunea Europeană şi Alianţa Nord-Atlantică. De pe acum este clar că acest proces va fi urgentat şi Ucraina într-un răstimp relativ scurt va deveni o parte integrantă a comunităţii euroatlantice. Ca forţă de şoc, această lovitură politică a Occidentului dată Rusiei este mai devastatoare decât un atac cu rachete balistice.

6. Sancţiunile economice, chit că vor fi limitate şi relativ blânde, vor avea efectul picăturii chinezeşti. Rusia nu va muri sufocată de ele, dar se va pomeni în izolare internaţională, se va vedea silită să se îndrepte spre pieţele orientale , unde va vinde mai ieftin, va intra într-o recesiune prelungă, într-o stagnare tehnologică fără scăpare. În aceste circumstanţe, va creşte fronda oligarhilor nemulţumiţi care vor toci treptat puterea lui Putin, iar dependenţa ţării faţă de China se va resimţi pe zi ce trece tot mai acut, ceea ce va avea un impact demoralizant asupra societăţii.

7. Războiul cu Ucraina, fiind nepopular în Rusia, se va întoarce ca un bumerang împotriva lui Putin. Lucrurile vor lua o întorsătură gravă în momentul în care vor începe să vină primele sicrie de pe frontul ucrainean. Lupta sângeroasă cu fraţii de sânge va deprima Rusia, clătinând periculos temeliile puterii lui Putin. Ca să nu mai vorbesc de infecţia Maidanului care, oricât s-ar împotrivi Kremlinul, va contamina Moscova. Putin nu va scăpa de ceea ce se teme mai mult – exemplul contagios al luptei ucrainenilor cu un autocrat învechit în rele.

Stepan Bandera poate fi satisfăcut. Dansând pe mormântul acestuia, Putin n-a făcut altceva decât să renască, împotriva voinţei sale, cauza naţională ucraineană.