Post-Vilnius: ce câştigăm şi ce pierdem?

Prezentul continuu

Cei mai mulţi spun că Vilniusul e un pas istoric spre modernitate şi progres. Destui însă, din contra, susţin că în curând ne vom frânge gâtul pe drumul european. Unde-i adevărul? Ca de obicei, este undeva la mijloc.

Un imens fief al libertăţii şi justiţiei

Parafarea Acordului de Asociere la UE, neîndoielnic, este un eveniment crucial. Însă ratarea acestei şanse istorice, fără doar şi poate, ne va frânge inima şi ne va îngropa speranţele.

Că Republica Moldova are de fructificat o oportunitate capitală, nu încape discuţie. În faţa-i se deschide un fief al libertăţii şi justiţiei cu o imensă piaţă de 500 de milioane de persoane.

Or, după cum afirmă Paul Krugman, laureat al Premiului Nobel pentru economie, secolul al XXI-lea va fi turnirul pieţelor mari, unde vor conta jucători puternici precum SUA, China, India, Brazilia şi, nu în ultimul rând, Uniunea Europeană. În plus, UE şi Statele Unite sunt exportatoare detaşate de modernitate şi tehnologii avansate pe celelalte meridiane ale globului, fapt ce le rezervă rolul de lideri incontestabili în competiţia globală.

Privită din acest unghi, Uniunea Europeană nu are alternativă, fapt pe care îl acceptă resemnaţi laolaltă şi euroscepticii, şi filoruşii de la Chişinău. Singurele lor argumente se reduc la faptul că Republica Moldova nu ar fi pregătiră să intre în Zona de Liber Schimb, Aprofundat şi Cuprinzător.

Gică Contra: Nu vom putea să ne batem copiii

Se afirmă, de exemplu, că anularea taxelor de import şi export va constitui un pericol pentru producătorii autohtoni. Obiecţia este suptă din deget, întrucât mai întâi se vor deschide larg pieţele europene pentru Republica Moldova, unele dintre ele chiar înainte de termen, precum cea a vinurilor. Numai după implementarea unor măsuri de modernizare economică, vor fi înlăturate toate barierele din calea mărfurilor europene.

De reproşurile unor Gică Contra de la noi care se tem de excesele democraţiei europene nici nu are rost să vorbim. Ele sunt de cele mai multe ori puerile, iar adesea chiar comice. Una dintre aceste voci, bunăoară, se lamenta deunăzi că standardele europene vor suprima tradiţiile strămoşeşti în materie de educaţie. Obişnuinţa părinţilor de a-şi bate copiii, de exemplu.

Apropo, nici curentul politic conservator nu ţine cu dinţii de toate tradiţiile, ci doar de cele care îşi dovedesc în timp utilitatea şi caracterul rezonabil. Încă în anii '50 în unele ţări europene elevilor li se aplicau, după datina veche, corecţii fizice. Până la urmă, s-a renunţat la această practică păguboasă. De ce nu ne-am descotorosi şi noi de unele apucături balcanice sau provinciale?

Ca să faci scrob trebuie să spargi ouăle

Este limpede că orice drum nou, oricât ar părea de promiţător, comportă şi multe riscuri. Cel european nu este o excepţie. Nici în UE nu curg râuri de lapte între maluri de marmeladă.

Oricând ne putem frige din neatenţie sau din neglijenţă. Dar până la urmă, ca să faci scrob, trebuie să spargi ouăle, nu-i aşa?

Ţările europene care s-au asociat cu UE au avut doar de câştigat. Serbia şi Albania au cunoscut un reviriment economic spectaculos. Astăzi, ambele state sunt candidate la aderare.

Şi asocierea celui de-al doilea stat românesc cu Uniunea Europeană va produce schimbări benefice în lanţ pe termen lung. Există însă şi efecte rapide sau chiar imediate. Să le luăm pe rând.

Modernizarea, unul din cele mai importante avantaje pe care ni le oferă UE, a şi început, rezultatele ei vizibile spunându-şi cuvântul preponderent în infrastructură. În ultimii trei ani, s-au primenit în mod uimitor drumurile moldoveneşti. Unele dintre ele se ridică astăzi la standarde europene. S-au reparat, de asemenea, multe apeducte şi reţele de canalizare, toate acestea realizându-se cu bani europeni şi americani.

Restructurarea drumurilor nu s-a încheiat, procesul fiind în derulare. Există suficiente investiţii occidentale care vor schimba la faţă landşaftul autohton. În treacăt fie spus, deja astăzi, din punctul de vedere al infrastructurii, Republica Moldova arată mai bine decât orice regiune din Rusia care, în ciuda grămezilor de petrodolari, continuă să aibă, vorba lui Saltîkov-Şcedrin, două necazuri: proştii şi drumurile.

Independenţa energetică se conturează tot mai pregnant la orizont şi ne permite să privim înainte cu încredere. Construirea gazoductului Iaşi-Ungheni şi conectarea la reţeaua electrică românească conferă puterii de la Chişinău suficientă siguranţă în relaţiile cu Moscova, ca să poată para cu succes orice tentativă de şantaj. Concomitent, implementarea treptată a celui de-al treilea pachet energetic european nu va face decât să întărească această tendinţă.

Asistenţa financiară europeană nu va conteni, ci dimpotrivă, va deveni şi mai generoasă decât până acum, fapt sugerat fără echivocuri de oficialii europeni. Nici nu-i de mirare.

Lupta pentru Republica Moldova, care devine, după cum titra duminică „Le Monde”, noua linie a frontului dintre UE şi Rusia, are un caracter principial şi de aceea reclamă investiţii occidentale consistente. Creditele şi granturile externe vor aduce stabilitate economică şi vor oferi un larg spaţiu de manevră actualei guvernări.

Restructurarea, debirocratizarea şi demonopolizarea economiei vor fi impuse chiar de regulile jocului european. Reforma va lua proporţii, stimulându-se sectorul privat, businessul mic şi mijlociu. Se vor lichida încrengăturile de afaceri dubioase, în ciuda unor împotriviri de natură mafiotă, netezindu-se astfel drumul spre o concurenţă loială.

Abolirea vizelor, deschiderea hotarelor şi pieţelor europene, în mod normal, vor avea un impact palpabil în scurt timp. Asta e clar. Circulaţia liberă a cetăţenilor şi a mărfurilor în ambele sensuri va imprima ideii dulci de libertate o dimensiune practică, încurajând spiritul civic şi iniţiativa privată.

Totodată, călătoriile fără oprelişti de-a lungul şi de-a latul Europei, aplicarea graduală a clauzelor DCFTA vor crea condiţii pentru erodarea nostalgiilor comuniste şi a separatismului transnistrean. Nu degeaba tremură Şevciuk la Tiraspol şi îşi iese din ţâţâni Putin la Moscova.

Una peste alta, europenizarea Republicii Moldova e o cale sigură de salubrizare şi resuscitare a societăţii. Vom pierde pe drum doar prejudecăţile şi sechelele sovietice de tot felul. Experienţa Ţărilor Baltice, a României şi Bulgariei confirmă cu brio acest fapt.