Ce urmăreşte Băsescu prin discursul său unionist?

Prezentul continuu // Punând problema unirii, preşedintele român nu face decât să crească şansele europene ale Chişinăului

Ultima ieşire la rampă a preşedintelui Traian Băsescu, soldată cu o nouă porţie de argumente în favoarea unirii Republicii Moldova cu România, a injectat şi o altă doză generoasă de adrenalină în mass-media. Multiplele reacţii, mai numeroase, de altfel, decât cele de odinioară, au fost pe cât de diverse, pe atât de previzibile.

Circumstanţe favorabile

Unii i-au analizat mesajul. Alţii l-au dojenit sau chiar combătut. Destui i-au luat apărarea. A intrat în erecţie şi un gălăgios pix sub acoperire de la Radio „Vocea Rusiei” care a profitat de ocazie pentru a băga nişte strâmbe.

S-a creat însă impresia că puţini au înţeles ce urmăreşte cu adevărat Traian Băsescu. Majoritatea criticilor săi înclină să creadă că preşedintele a coborât tema revenirii Moldovei la trupul ţării la rangul unui „subiect găunos de campanie electorală”.

Chiar dacă Traian Băsescu, de bună seamă, doreşte să-şi dreagă imaginea în ochii alegătorilor, un pic şifonată de la un timp încoace, ar fi o imensă greşeală să reducem întregul său discurs unionist la nişte nevoi politicianiste de moment. Preşedintele României este un jucător mult prea abil şi experimentat ca să cadă în derizoriu şi să tăvălească ideea naţională a unirii în praful curselor electorale.

În cazul în care ar fi existat riscul ca noul său „proiect de ţară” să fie discutat doar în registrul minor al campaniei pentru viitoarele alegeri, el ar fi evitat, fireşte, să-l pună pe tapet. Faptul că l-a lansat, totuşi, dovedeşte o dată în plus că există circumstanţe internaţionale favorabile pentru a dezbate public posibilitatea unificării celor două state româneşti.

Cele două ţinte ale preşedintelui

Două ţinte, din punctul nostru de vedere, ocheşte Traian Băsescu. Una pare ceva mai îndepărtată. Alta e mai apropiată, poate chiar imediată.

Cea dintâi e aderarea la UE. Punând problema unirii, preşedintele român nu face decât să crească şansele europene ale Chişinăului. În situaţia în care ar exista primejdia unei întoarceri către Uniunea Euroasiatică, spune Băsescu, „România are obligaţia să-i dea Republicii Moldova posibilitatea de a-şi continua parcursul european prin unirea cu România. Este şi o scurtare a drumului, şi o soluţie certă de continuare a acestuia”, îşi precizează el poziţia.

La mijloc e o abordare eminamente câştigătoare. În noua situaţie, chiar şi acei occidentali care nu văd cu ochi buni unirea celor două state vor trebui să grăbească procesul de integrare europeană a Republicii Moldova, pentru că, în caz contrar, aceasta va trebui s-o ia pe scurtătură, acceptând calea revenirii între frontierele României.

Cea de-a doua ţintă este, după cum arată şi colegul Nicolae Negru, generarea unei noi paradigme pentru cele două state româneşti. Traian Băsescu a scos de sub lacăt o temă tabu şi a pus-o în circulaţie. De acum încolo, unirea celor două state româneşti este pe plan internaţional un subiect la fel de politic corect ca şi unirea celor două state coreene.

Punct ochit, punct lovit

Lipsa unor reacţii negative în Occident este grăitoare din acest punct de vedere. Ca să nu mai vorbesc de noua atmosferă a dezbaterilor pe tema reîntregirii naţionale instalată la Bucureşti. Aici până şi criticii lui Băsescu recunosc în unanimitate cărevenirea Moldovei de Est la România este un act firesc de reparaţie istorică.

Altfel spus, punct ochit, punct lovit. În sfârşit, despre unire clasa politică românească vorbeşte în voie, fără să se ascundă după deget.

Puţini au observat că Traian Băsescu şi-a realizat deja programul-minim. A făcut ca tema unirii, care până mai ieri zăcea în colbul străzii, să plutească în aerul tare al înălţimilor politice.