Beţi des vin alb sau vin roşu FĂRĂ SĂ CUNOAȘTEȚI ce se ascunde în realitate în sticle
1553
Se spune că un pahar cu vin roşu la masă este 'sfânt'. Nimeni nu vorbeşte însă despre vinul alb, care în timpul verii atrage mai mult ca oricând datorită faptului că se serveşte rece, relatează cotidianul spaniol El Pais, care prezintă opiniile mai multor experţi privind virtuţile vinului.
Care sunt beneficiile vinului? 'Consumul moderat ajută la prevenirea bolilor de inimă şi îmbunătăţeşte sistemul imunitar', spune expertul în nutriţie Rubén Bravo. Vinul conţine o mare cantitate de minerale, precum potasiul, calciul sau magneziul, şi vitamine hidrosolubile, ca B1, B2, B5 şi B6 ('cele din acest grup intervin în funcţionarea sistemului imunitar, nervos şi menţin sănătatea pielii şi tonusul muscular'), iar într-o mai mică măsură, acid folic, vitamina B12 şi vitamina C. Vinul prezintă şi alte avantaje. 'Este bogat în resveratrol, cu dovedite proprietăţi antioxidante', adaugă expertul. Potrivit British Medical Journal (BMJ), cantitatea recomandabilă este de un pahar de vin pe zi (5 mg de alcool).
Ce efecte are consumul de vin asupra sistemului cardiovascular? Există numeroase studii despre posibilele beneficii ale vinului în ceea ce priveşte sănătatea omului, dar problema 'nu este atât de simplă', afirmă cardiologul Esteban López de Sá de la 'Hospital Universitario La Paz' din Madrid. 'Astfel de studii nu se pot face la fel ca atunci când se testează, de exemplu, un medicament. Sunt mai degrabă asocieri: se poate spune că exista un risc mai mic de a suferi de boli coronariene precum angina pectorală sau infarctul miocardic în cazul pacienţilor care consumau acea cantitate moderată de vin roşu. Aceasta nu înseamnă însă că noi, medicii, îl vom recomanda pe reţetă şi cu atât mai puţin cuiva care nu are obiceiul de a consuma vin. Trebuie să spunem, de asemenea, că, de exemplu, consumul lui nu ar fi recomandat pentru o persoană cu insuficienţă cardiacă'. Există chiar curente ştiinţifice care neagă beneficiile vinului.
Cine trebuie să evite consumul de vin? 'De exemplu, trebuie să-l evite femeile însărcinate sau care alăptează, persoanele care iau anumite medicamente şi pacienţii cu boli hepatice', spune medicul Javier Graus de la 'Hospital Universitario Ramón y Cajal' din Madrid.
De ce se recomandă mai mult vinul roşu decât cel alb? Secretul este în pieliţa boabelor de struguri din care se face vinul, pentru că în ea se află acele substanţe benefice. 'Principala diferenţă în ceea ce priveşte elaborarea vinurilor roşii şi albe constă în faptul că vinul alb se face pur şi simplu prin strivirea strugurilor albi pentru a se obţine un lichid (mustul alb) care apoi fermentează singur până se transformă în vin', explică Rafael Somonte, enolog şi director tehnic la cramele 'Dominio de Tares' din provincia León (nord-vestul Spaniei). 'La elaborarea vinului roşu, pieliţa strugurilor roşii, cu înaltul ei conţinut de polifenoli (cu proprietăţi antioxidante), se macerează împreună cu mustul timp de circa 20 de zile'. Vinul roşu fermentează în contact cu tescovina (ceea ce rămâne după stoarcerea strugurilor) şi, astfel, pigmenţii şi diferitele elemente benefice din pieliţă trec în vin.
Cantitatea substanţelor antioxidante este mai mare în vinul roşu decât în vinul alb, subliniază Vanesa León, nutriţionist în cadrul Asociaţiei de dieteticieni nutriţionişti din Madrid ('Asociación de Dietistas Nutricionistas de Madrid', ADDINMA). În cazul vinului roşu, se menţine pieliţa strugurilor, unde se află cea mai mare cantitate de antioxidanţi, precum celebrul resveratrol, care a trezit un mare interes ştiinţific. Aceste substanţe au capacitatea de a reduce oxidarea unor grăsimi care circulă în sânge, precum colesterolul LDL (colesterolul rău), şi de a evita astfel lipirea de pereţii arterelor. Resveratrolul are o activitate antioxidantă, adică previne îmbătrânirea prematură a celulelor organismului. Totuşi, pentru a se obţine acest beneficiu ar trebui să se ingereze o cantitate de vin mult mai mare decât cea recomandată, fapt pentru care industria a realizat deja diverse preparate cu resveratrol în doze mai mari decât cele prezente în vin, explică nutriţionistul.
Toate vinurile roşii sunt la fel? 'Nu chiar', observă Rubén Bravo. 'În funcţie de tipul strugurilor care se utilizează la elaborarea vinurilor, concentraţiile de resveratrol vor fi mai mici sau mai mari'. Concret, vinurile 'Pinot Noir' sau 'Merlot' vor avea mai mulţi antioxidanţi decât cele produse din alte soiuri de viţă-de-vie.
Care este cantitatea adecvată? Se recomandă limitarea consumului la unul sau două pahare pe zi. Consumul a circa 200-250 de mililitri contribuie la vasodilataţie şi are un efect antioxidant, fapt ce a fost asociat cu o mai mică incidenţă a infarctului miocardic şi a bolii coronariene, în comparaţie cu persoanele care nu consumă deloc vin, după cum explică nutriţionistul Vanesa León. 'Creşterea consumului pentru a beneficia de antioxidanţi poate, din contră, să mărească rata mortalităţii totale şi a celei cauzate de boli cardiovasculare. În exces, provoacă intoxicaţie acută sau cronică, scăderi bruşte ale tensiunii, tulburări psihice şi de ritm cardiac, leziuni neuronale pe termen lung, dependenţă', spune Vanesa León. Javier Graus îi dă dreptate, afirmând că abuzul va înlocui efectul revitalizant prin somnolenţă şi durere de cap, mărind riscul de hepatotoxicitate, în special în cazul femeilor.
Sursa: Agerpres
06.05.2026
09:20
245
Carolina Novac prezintă la IRENA transformarea accelerată a Republicii Moldova în tranziția energetică
06.05.2026
08:17
335
Horoscopul zilei 06.05.2026
06.05.2026
04:09
414
SAP bagă 1,16 miliarde de dolari în Prior Labs și deschide porțile pentru agenții NemoClaw în ecosistemul său AI
06.05.2026
01:23
468
a16z crypto lansează un nou fond de 2,2 miliarde de dolari în plină răcire a pieței cripto
06.05.2026
00:53
483
Șeful ASML, despre dominația în tehnologia AI: „Nimeni nu ne poate ajunge din urmă în următoarele decenii”
06.05.2026
00:08
498
ASML, monopolul care alimentează revoluția AI: noul CEO Christophe Fouquet explică de ce concurența încă nu îl îngrijorează
05.05.2026
23:42
469
Volkswagen detronează Amazon și devine principalul acționar al Rivian, după un parteneriat de miliarde în zona vehiculelor electrice
05.05.2026
22:04
447
Pennsylvania dă în judecată Character.AI după ce un chatbot s-a prezentat drept psihiatru licențiat
05.05.2026
20:38
485
OpenAI introduce GPT-5.5 Instant, noul model implicit ChatGPT, cu mai puține erori și memorie contextuală extinsă
05.05.2026
20:22
563
Vreme senină și vânt mai activ în Republica Moldova, miercuri 06.05.2026
06.05.2026
10:03
4
ULTIMA ORĂ // Vladimir Plahotniuc, prima reacție după condamnarea la 19 ani de închisoare: „A fost triumful puterii politice asupra legii”
06.05.2026
10:03
4
ULTIMA ORĂ // Vladimir Plahotniuc, prima reacție după condamnarea la 19 ani de închisoare: „A fost triumful puterii politice asupra legii”
06.05.2026
09:20
216
Carolina Novac prezintă la IRENA transformarea accelerată a Republicii Moldova în tranziția energetică
06.05.2026
08:17
325
Horoscopul zilei 06.05.2026
06.05.2026
04:09
408
SAP bagă 1,16 miliarde de dolari în Prior Labs și deschide porțile pentru agenții NemoClaw în ecosistemul său AI
06.05.2026
01:23
463
a16z crypto lansează un nou fond de 2,2 miliarde de dolari în plină răcire a pieței cripto
06.05.2026
00:53
475
Șeful ASML, despre dominația în tehnologia AI: „Nimeni nu ne poate ajunge din urmă în următoarele decenii”
06.05.2026
00:08
492
ASML, monopolul care alimentează revoluția AI: noul CEO Christophe Fouquet explică de ce concurența încă nu îl îngrijorează
05.05.2026
23:42
465
Volkswagen detronează Amazon și devine principalul acționar al Rivian, după un parteneriat de miliarde în zona vehiculelor electrice
05.05.2026
22:04
442
Pennsylvania dă în judecată Character.AI după ce un chatbot s-a prezentat drept psihiatru licențiat
05.05.2026
20:38
480
OpenAI introduce GPT-5.5 Instant, noul model implicit ChatGPT, cu mai puține erori și memorie contextuală extinsă
05.05.2026
20:22
555
Vreme senină și vânt mai activ în Republica Moldova, miercuri 06.05.2026
05.05.2026
19:52
558
Kaspersky descoperă un backdoor în Daemon Tools, atribuit unor hackeri chinezi, într-un atac pe scară largă asupra utilizatorilor Windows
05.05.2026
19:11
512
Gigantul Instructure, lovit de un atac cibernetic: hackeri fură datele a milioane de studenți din aproape 9 000 de școli
05.05.2026
19:10
477
Meta introduce AI care analizează înălțimea și structura oaselor pentru a depista și șterge conturile copiilor sub 13 ani de pe Facebook și Instagram
05.05.2026
18:26
489
ElevenLabs atrage BlackRock și vedete de la Hollywood într-o rundă de finanțare de 500 de milioane de dolari și ajunge la o evaluare de 11 miliarde
557
Chișinăul uniformizează treptat regimul fiscal și de mediu pentru agenții economici din regiunea transnistreană
05.05.2026
17:11
468
Coinbase concediază 700 de angajați și pariază pe inteligența artificială într-o restructurare amplă
05.05.2026
15:47
666
Sentință la Chișinău într-un dosar de abuz de serviciu și delapidare: 14 ani de închisoare pentru un inculpat, prescrierea pedepsei pentru altul și internare psihiatrică pentru al treilea
05.05.2026
14:27
732
VIDEO // Guvernul Bolojan a fost DEMIS cu 281 de voturi! Ultimele cuvinte ale premierului demis înainte de vot
05.05.2026
12:41
705
Ex-executor judecătoresc și doi complici, pedepse cu închisoarea și interdicții pentru licitații trucate și vânzarea la preț derizoriu a unui apartament
05.05.2026
12:18
630
Republica Moldova găzduiește pentru prima dată seria de evenimente „Study in Europe”, pentru integrarea în Spațiul European al Învățământului Superior
05.05.2026
10:51
623
FOTO // Ediția 2 Romanian Property Investments Day: investitorii revin în București pentru noi proiecte
05.05.2026
10:45
640
Bărbat din Chișinău, condamnat la 4 ani de închisoare pentru hărțuirea sexuală a unei colege cu dizabilități de auz și vorbire
05.05.2026
10:27
672
Dorin Junghietu, discuții la Bruxelles cu UE și SUA despre securitatea energetică și proiectele strategice ale Republicii Moldova
Carolina Novac prezintă la IRENA transformarea accelerată a Republicii Moldova în tranziția energetică
Horoscopul zilei 06.05.2026
SAP bagă 1,16 miliarde de dolari în Prior Labs și deschide porțile pentru agenții NemoClaw în ecosistemul său AI
a16z crypto lansează un nou fond de 2,2 miliarde de dolari în plină răcire a pieței cripto
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.26
1 RON
3.86
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39


Inapoi














