Banca Mondială spune cum acțiunile BNM au pus în PERICOL economia R. Moldova
1328
captură video privesc.eu Experții Băncii Mondiale susțin că suma enormă alocată de Banca Națională a Moldovei celor trei bănci cu probleme într-un timp foarte scurt creează un șoc pentru economie exprimat prin scumpiri, rate de schimb dezavantajoase pentru populație și subminarea stabilității.
Potrivit economistului superior în cadrul Băncii Mondiale, Ruslan Piontkivski, această datorie suplimentară, pe care statul și-o va asuma, trebuie rambursată, pentru că nicio datorie nu are costuri „zero”.
„Aceasta înseamnă că dobânzile vor fi incluse în Bugetul de Stat pentru mulți, mulți ani înainte. Toți acești bani alocați într-un moment, într-o lună sau într-un trimestru, în economie duce la o presiune adițională uriașă pe prețuri, rate de schimb și la destabilizarea situației”, a declarat Piontkivski.
În același timp, directorul de țară al Băncii Mondiale, Alex Kramer, susține că autoritățile cel mai probabil vor revizui Bugetul de Stat în acest an. „Valoarea pierderilor acestor trei bănci va trebui acoperită din contul Bugetului de Stat. Este foarte important ca, atunci când se va cunoaște exact care este suma, Bugetul de Stat să fie revizuit și aceste costuri să fie incluse”, a declarat Kramer.
Menționăm că Banca Mondială a anunțat ieri că, potrivit prognozelor, în acest an va fi înregistrată o descreștere de 2% a economiei R. Moldova, cu o posibilă recuperare de 1,5% în 2016.
10.11.2023
13:29
28.06.2021
11:45
09.07.2020
16:00
26.06.2020
16:19
05.06.2020
15:57
28.05.2020
19:30
27.05.2020
15:19
26.05.2020
14:00
25.05.2020
09:48
22.05.2020
16:35
20.05.2020
13:45
20.05.2020
09:28
12.11.2026
01:22
11.11.2026
23:21
11.11.2026
23:18
11.11.2026
23:06
11.11.2026
22:42
11.11.2026
22:14
11.11.2026
21:25
11.11.2026
20:48
11.11.2026
20:25
11.11.2026
19:40
11.11.2026
19:26
11.11.2026
19:06
11.11.2026
18:45
11.11.2026
18:39
11.11.2026
18:15
11.11.2026
17:17
11.11.2026
17:02
11.11.2026
16:49
11.11.2026
16:17
11.11.2026
15:38
11.11.2026
15:22
11.11.2026
15:08
11.11.2026
14:50
11.11.2026
14:03
11.11.2026
13:26
11.11.2026
13:23
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Misiunea experților europeni s-a încheiat: Moldova aliniază sănătatea digitală la standardele UE















