„Avia Invest” SRL are DATORII de peste 118 milioane de lei: „Este datoria acumulată urmare a eschivării de la achitarea plăților de supraveghere”
2802
„Avia Invest” SRL, care a luat în concesiune Aeroportul Internațional Chișinău (AIC), s-ar fi eschivat timp de aproape doi ani să plătească plățile de supravegehre, iar în acest sens s-a acumulat o datorie de peste 118 milioane de lei, comunică Autoritatea Aeronautică Civilă (AAC).
„Datoria „Avia Invest” de peste 118 milioane de lei a fost acumulată urmare a eschivării de la achitarea plăților de supraveghere din luna decembrie 2017, până în luna mai 2019, fără vreun motiv plauzibil. Aceste datorii nu au tangență cu datoriile altor agenți aeronautici”, se arată în comunicatul AAC.
Totodată, din luna noiembrie 2018, compania „Air Moldova” nu mai este o întreprindere de stat, fiind privatizată.
„AAC a fost informată repetat de către proprietarii „Air Moldova” S.R.L. despre faptul că urmează să stingă toate datoriile pe care le avea compania la data privatizării. Relațiile contractuale între „Avia Invest” și alți agenți aeronautici, privați sau de stat ține de competența exclusivă a acestor entități juridice. AAC nu intervine în relațiile contractuale între agenții aeronautici, iar orice litigii între aceștia, urmează a fi soluționate conform legislației civile. AAC nu cunoaște despre faptul dacă există la acest moment careva litigii cu privire la recuperarea datoriilor între „Avia Invest” S.R.L. și „Air Moldova” S.R.L”, precizează Autoritatea Aeronautică Civilă.
Sursa citată subliniază că a inițiat mai multe cauze civile împotriva debitorului „Avia Invest” pentru a recupera datoriile.
„Urmare a emiterii încheierilor instanțelor de judecată și a inițierii procedurii de conciliere, pe data de 5 iulie 2019 a fost semnat Contractul de tranzacție, prin care „Avia Invest” s-a obligat să stingă integral datoria acumulată din neachitarea plăților de supraveghere pentru perioada decembrie 2017 - mai 2019, cu plata inițială a penalităților și dobânzilor acumulate pentru neexecutarea în termen a obligațiilor pecuniare, iar ulterior – a sumei de bază, așa cum prevede legislația civilă.
Prevederile Contractului de tranzacție nu au fost contestate de „Avia Invest” și sunt obligatorii pentru părți, iar informațiile dispersate în spațiul public nu au temei juridic”.
AAC a mai adăugat că scopul aplicării măsurilor asiguratorii nu este împiedicarea bunei activități a AIC.
Astfel, AAC spune că și-a exprimat expres disponibilitatea de a analiza și agrea procesarea plăților curente necesare pentru asigurarea securității aeronautice și siguranței zborurilor, cât și măsurile de igienizare din cadrul aeroportului internațional. Astfel, de către AAC vor fi aprobate spre plată doar cheltuielile stringente, în baza facturilor fiscale și numai prin transfer bancar, sub supravegherea executorului judecătoresc.
Totodată, în vederea asigurării achitării salariului pentru luna aprilie, în cadrul procesului de conciliere, mediat de către executorul judecătoresc, AAC a agreat transferul pentru achitarea salariilor angajaților „Avia Invest”.
17.02.2025
15:00
2538
AIC rămâne în proprietatea statului. R. Moldova NU va plătit despăgubirea de 883,7 milioane euro pentru exproprierea pretinsei investiții. „Această hotărâre reprezintă o victorie semnificativă pentru R. Moldova”
21.10.2024
17:35
1985
O nouă licitație ANULATĂ. Doar o singură companie a depus o ofertă pentru ocuparea spațiilor comerciale de la Aeroportul Internațional Chișinău
15.08.2024
15:45
1763
O nouă încercare de a da în ARENDĂ spațiile comerciale de la AIC, utilizate de firmele condamnatului Șor
04.07.2024
15:51
2594
Alte trei curse NOI de pe Aeroportul Internațional Chișinău - Viena, Varșovia și Abu Dhabi
04.03.2024
17:23
3258
O nouă tentativă de a scoate companiile lui Șor din Aeroportul Internațional Chișinău. Autoritățile au inițiat o nouă LICITAȚIE pentru ocuparea spațiilor comerciale
06.02.2024
13:30
2452
APP a identificat un nou administrator la AIC, după ce Constantin Vozian și-a anunțat DEMISIA: „Provocările sunt mari și obiectivele stabilite pentru administrarea Aeroportului sunt ambițioase”
28.09.2023
09:57
2719
Guvernarea de la Chișinău nu intenționează să dea în concesiunea AIC: Caută 200 de MILIOANE de euro pentru construcția unui TERMINAL nou. Cunoscuta taxă de nouă euro, care a fost redusă la jumătate, va fi ANULATĂ
04.09.2023
14:38
2526
VIDEO // Șeful Poliției de Frontieră, Rosian Vasiloi, sancționat cu „mustrare aspră” în urma atacului armat de la AIC, soldat cu MOARTEA a doi ofițeri. Un secretar de stat urmează să fie DEMIS, iar patru ofițeri au fost deja eliberați din funcții
07.08.2023
11:14
8619
Negocieri FINALIZATE: Două companii aeriene low cost vor intra din toamnă pe piața din R. Moldova
06.07.2023
16:59
2568
Premierul Recean, noi DEZVĂLUIRI despre atacul ARMAT de la AIC
15.02.2026
00:26
322
Zelenski cere garanţii de securitate pe 20 de ani de la SUA pentru a semna acordul de pace şi pregăteşte negocierile de la Geneva cu Rubio, Witkoff şi Kushner
14.02.2026
22:06
389
Discursul „liniștitor” al lui Marco Rubio către Europa, văzut ca un „cadou otrăvit” care împinge continentul spre agenda MAGA
14.02.2026
20:56
388
Schimbare spre ploi și lapoviță în Republica Moldova, duminică 15.02.2026
14.02.2026
20:13
521
Viktor Orban își intensifică atacul împotriva „pseudo-organizațiilor civice” și mizează pe sprijinul lui Trump înaintea alegerilor din aprilie
14.02.2026
18:54
562
Zelenski acuză Washingtonul că cere concesii doar Ucrainei și denunță excluderea Europei de la negocierile de pace cu Rusia
606
Maia Sandu, la Conferința de Securitate de la München: „Moldova poate fi în prima linie a războiului hibrid purtat de Rusia, dar locul ei este în Uniunea Europeană”
14.02.2026
16:23
718
Marea Britanie acuză Kremlinul că l-a ucis pe Aleksei Navalnîi cu o toxină extrem de letală din pielea unei broaște din America de Sud
14.02.2026
15:35
677
Regatul Unit își trimite portavionul HMS Prince of Wales în Atlanticul de Nord și Arctica și cere o Europă mai puternică în fața amenințării Rusiei
14.02.2026
14:33
820
Zelenski ironizează vârsta lui Putin la Conferința de la Munchen: „Nu mai are mult timp, sunt mai tânăr și un om liber”
14.02.2026
14:29
593
Ministerul Educației marchează Ziua Națională a Lecturii și promovează programul „Citește-mi 100 de povești” pentru toți copiii
14.02.2026
14:04
749
China cere Europei să intre la masa negocierilor pentru pacea din Ucraina și pledă pentru reformarea ordinii globale
14.02.2026
13:45
798
Ursula von der Leyen cere renunţarea la unanimitate în UE şi activarea clauzei de apărare mutuală 42.7 pentru o Europă mai rapidă şi fermă în faţa ameninţărilor
14.02.2026
12:50
653
Rubio: Washingtonul caută pacea în Ucraina, dar nu ştie dacă Rusia chiar vrea să oprească războiul
14.02.2026
11:40
746
Marco Rubio întinde ramura de măslin Europei la München: susţine o alianţă occidentală reînnoită, cu o Europă mai puternică şi cu o ONU profund reformată
14.02.2026
11:19
571
143 de elevi dau startul olimpiadelor naționale la Concursul de Științe și Inginerie „Mold SEF”
14.02.2026
11:06
668
Rubio evită întâlnirea cu liderii europeni la München pe tema Ucrainei, nou semnal de distanțare a administraţiei Trump de Europa
14.02.2026
10:05
636
Securitatea internă a SUA, blocată de un nou „shutdown” prelungit pe fondul disputei politice privind poliţia de imigrare
14.02.2026
09:04
720
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului: lumea a intrat într-o nouă eră în 2014, odată cu „lovitura de stat din Ucraina”
14.02.2026
08:21
704
Peste 177.000 de militari ruși uciși în Ucraina, confirmați nominal de presa independentă rusă
14.02.2026
07:55
636
Horoscopul zilei 14.02.2026
14.02.2026
07:38
739
Zelenski, discuții la München cu Reza Pahlavi despre sprijin pentru poporul iranian și sancțiuni împotriva regimului de la Teheran
14.02.2026
06:46
642
Armata SUA își pregătește strategia pentru o campanie militară de durată împotriva Iranului
14.02.2026
06:25
707
Negocieri paralele la Geneva: Iran dimineața, Ucraina după-amiaza, cu participarea lui Jared Kushner și a emisarului Steve Witkoff
13.02.2026
22:10
772
Trump îl presează pe Zelenski să încheie rapid un acord cu Rusia înainte de negocierile de la Geneva
13.02.2026
21:41
993
Atac cu cuțit la Arcul de Triumf: un jandarm îl împușcă grav pe agresor, Parchetul Antiterorist deschide anchetă
13.02.2026
21:09
749
Moldova se încălzește: vreme mai blândă și cer mai senin sâmbătă, 14.02.2026
Scenariile prin care se preluau afacerile în era lui Plahotniuc
VIDEO // Noi imagini în care Dodon se laudă lui Plahotniuc cum „striga” la Kozak
VIDEO // Noi FILMĂRI cu Dodon, Plahotniuc și Iaralov. Șeful statului povestește că merge la RAPORT la conducerea Federației Ruse: „Eu scriam notele lui Putin...”
DOC // Platon ar cere DESPĂGUBIRI de 250 de MILIOANE de dolari de la R. Moldova, prin intermediul juriștilor săi
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
16.93
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39



Inapoi














