Stiri

Ministerul Sănătății caută cei mai buni medici din țară!

Social 24.03.2014 18:05 Vizualizări2539
Ministerul Sănătății caută cei mai buni medici din țară! Sursa: Ministerul Sănătății

Medicii, asistenții medicali, alte cadre medicale și jurnaliștii care scriu pe teme de sănătate pot aplica la Gala Premiilor în Sănătate, ediţia a treia. Competiția este organizată de Ministerul Sănătăţii, în parteneriat cu Oficiul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) în Republica Moldova, Compania Naţională de Asigurări în Medicină şi Centrul pentru Informare şi Comunicare în Sănătate. Evenimentul ţine să premieze performanţele cadrelor medicale din Republica Moldova și este organizat tradiţional cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătăţii.

Nominalizările se vor face la următoarele zece secţiuni:

1. Cea mai bună echipă a medicului de familie

2. Cea mai bună echipă de asistenţi medicali

3. Cea mai bună echipă de urgenţă

4. Cea mai bună echipă/secţie spitalicească

5. Cea mai bună echipă în promovarea sistemului AOAM

6. Cea mai reuşită activitate în domeniul sănătăţii publice

7. Cel mai performant management al instituţiei medicale

8. Performanţă în activitate didactică

9. Cel mai activ ONG în domeniul sănătăţii

10. Jurnalism în sănătate

Înscrierile în competiţie se fac pe site-ul
www.pro-sanatate.md, anunță organizatorii. Pentru concurs pot fi nominalizate echipe şi persoane fizice, instituţii publice şi private din sistemul de sănătate, instituţii de învăţământ, organizaţii neguvernamentale, asociaţii de studenţi, rezidenţi, medici sau pacienţi, dar și autorităţi publice care realizează proiecte de susţinere a sănătăţii.

Oamenii vor putea vota între 31 martie şi 7 aprilie 2014, de pe un singur IP, smartphone sau tabletă o singură dată. Primele trei candidaturi nominalizate din cadrul aceleiaşi secţiuni care vor acumula numărul maxim de voturi din partea publicului vor fi apoi examinate de către un juriu.

Pe lângă cele 10 trofee, organizatorii Galei Premiilor în Sănătate vor acorda două premii de excelenţă – pentru „Cea mai de succes activitate realizată în sănătate de alte autorităţi publice” şi pentru „Întreaga carieră medicală”.

Tema din acest an a Zilei Mondiale a Sănătăţii este dedicată bolilor infecţioase transmise prin vectori, care va fi marcată în Republica Moldova prin diverse acţiuni de informare, transmite Ministerul Sănătății. Gala Premiilor în Sănătate va culmina cu un eveniment festiv la începutul lunii aprilie, în cadrul căruia vor fi înmânate diplomele şi trofeele câştigătorilor.

Autor: Tatiana Scutaru
Top stiri
Horoscopul zilei 31.10.2026 31.10.2026 12:36 124 Horoscopul zilei 31.10.2026

Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.10 1 USD 18.04 1 RON 3.76 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40 Curs BNM din 31.10.2026
Sondaj
Cum comentați proiectul Guvernului privind trecerea de la 32 de raioane la 3 regiuni mari (Nord, Centru, Sud)
Prietenii noștri