Cinci investigații pe care este util să ți le efectuezi cel puțin o dată pe an
2439
Sursa: libertateapentrufemei.ro Sănătatea este cel mai de preț lucru. Și pornind de la acest aspect admitem și faptul că este important să conștientizăm care este rolul pe care trebuie să îl ocupe în viața fiecăruia dintre noi. Așadar, starea de bine și de echilibru se obține în momentul în care lucrurile sunt așezate din mai multe puncte de vedere: medical, emoțional, relațional și evident, spiritual.
Și pentru că și ție ți s-a întâmplat din diverse motive să îți amâni controale medicale de rutină, noi am întocmit o listă cu unele dintre cele mai importante investigații pe care ar trebui să ți le efectuezi cel puțin o dată pe an, după cum urmează:
Control ginecologic
Chiar dacă de foarte multe ori el este asociat ca o investigație neplăcută pentru cele mai multe femei, controlul ginecologic este extrem de necesar. Efectuat la timp, el reprezintă o măsură esențială pentru sănătatea feminină. Chiar și în eventualitatea unui control de rutină sau a depistării vreunei afecțiuni, medicul specialist poate recomandă efectuarea unei videocolposcopii. Ea reprezintă o metodă prin care este investigat vaginul, vulva și colul uterin cu ajutorul tehnicilor de microscopie directă, cu ajutorul unui colposcop (un tip special de microscop). Foarte important de reținut este faptul că această investigație are scopul de a diagnostica anumite leziuni la nivelul aparatului genital inferior.
Analize de sânge
Acestea sunt extrem de importante deoarece pot indica diverse patologii și ajută medicul în stabilirea unui diagnostic și începerea unei scheme de tratament (acolo unde este cazul). Pentru tine este important să înțelegi că efectuarea lor în timp util te va feri de eventuale neplăceri. Mai mult decât atât, interpretarea rezultatelor este esențială, iar recomandările medicului pot indica adesea schimbări asupra stilului de viață.
Mamografie
Chiar dacă în cadrul unui consult ginecologic îți sunt examinați și sănii e bine să știi că un control amănunțit nu strică niciodată, mai ales după vârstă de 35 de ani. Conform specialiștilor mamografia este considerată cea mai importantă metodă de diagnostic imagistic mamar. Acest tip de investigație efectuată la timp îți poate salva viața, ca atare e bine să lași deoparte spaimele și fricile și să te programezi la specialist.
Și pentru că ea nu este întotdeauna concludentă, medicul îți poate solicita și recomandă alte cercetări suplimentare.
Control stomatologic
Zâmbetul sănătos poate fi considerat unul dintre cele mai valoroase accesorii. O dantură strălucitoare și o bună sănătate a cavității orale începe cu educație și trebuie să se continue și să se îmbunătățească în cabinetul stomatologului.
Chiar dacă și în acest caz, probabil că frica este cea care îți da mari bătăi de cap, să știi că tehnicile și metodele de lucru au cunoscut schimbări semnificative. Inovația a ajuns în acest domeniu la un nivel înalt de execuție și performanță, prin urmare putem vorbi despre servicii și proceduri efectuate la rang de artă.
Consult oftalmologic
Cum pentru fiecare zonă a corpului tău îți manifești interes și grijă, poate că nu ar trebui să uiți nicio secundă de sănătatea ochilor. Efectuat cu profesionalism, un simplu control oftalmologic poate scoate la iveală o serie de probleme pe care le poți avea și de care să nu fii foarte conștientă. Iar dacă petreci foarte mult timp în față computerului, în preajma oricărui dispozitiv care îți solicită vederea sau chiar la volan, probabil că nu mai trebuie să îți amâni foarte mult vizita la oftalmolog.
Sursa: libertateapentrufemei.ro
15.12.2018
13:00
4155
EFECTELE gândirii negative asupra sănătății!
13.12.2018
08:30
4914
CINCI rezoluții de Anul Nou recomandate de medici
12.12.2018
08:30
2714
Impactul condimentelor asupra sănătății tale
10.12.2018
20:02
2753
Cine ALIMENTEAZĂ furia francezilor? Descoperirile unor INVESTIGAȚII de securitate cibernetică
10.12.2018
14:38
4040
Lipsa de socializare îți poate afecta sănătatea
05.12.2018
17:04
3691
Mitul PROTEINELOR și consumul de carne
26.11.2018
14:39
2368
R. Moldova, statul din Europa care alocă cei mai puțini bani pentru SĂNĂTATE: Măsurile pe care trebuie să le întreprindă autoritățile pentru a redresa situația
18.09.2018
13:19
2913
Ce beneficii au pentru sănătate NUCILE?
14.09.2018
08:20
2798
Fiecare contact cu APA înseamnă un minut în plus în viața noastră!
21.08.2018
09:30
2708
De ce este important SOMNUL pentru sănătate
02.08.2018
09:02
2389
Obiceiuri DEZASTRUOASE pentru sănătatea ta
09.06.2026
20:40
411
Miercuri, 10 iunie 2026: timp mai cald și cer în mare parte senin în Republica Moldova
09.06.2026
19:10
424
Școala din Bălțata, model de eficiență energetică: încălzire cu pelete, confort sporit și facturi de patru ori mai mici
510
Vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, discută la Chișinău cu senatori francezi despre reintegrare, securitate regională și sprijinul Parisului pentru parcursul european al Republicii Moldova
09.06.2026
17:51
480
EcoVoucher impulsionează reciclarea: peste 300 de tone de frigidere și mașini de spălat vechi, colectate în Moldova
09.06.2026
16:50
528
Ministerul Energiei testează prin exercițiu „Table Top” reacția instituțiilor în crize de aprovizionare cu gaze naturale
09.06.2026
11:01
621
Chișinăul devine centru regional pentru sportul de masă: training internațional ACT RISE unește specialiști din Moldova, România și Ucraina
09.06.2026
08:50
763
MAIA își prezintă în Consiliul Economic planul de integrare europeană a agriculturii și sistemele digitale pentru gestionarea plăților către fermieri
09.06.2026
08:00
703
Horoscopul zilei 09.06.2026
08.06.2026
23:10
881
Alibaba, Baidu, BYD și Unitree, trecute de Pentagon pe lista companiilor care sprijină armata chineză
08.06.2026
20:57
806
Vreme plăcută și stabilă în Republica Moldova, marți, 09.06.2026
943
Platforma „Clusters Meet Clusters” lansează cooperarea națională a celor 21 de clustere economice din Republica Moldova
08.06.2026
15:33
1093
Profesorii de română din școlile minorităților naționale, trimiși la perfecționare în centre universitare din România
08.06.2026
15:09
931
Bătălie pentru robotaxiuri la Londra: Uber mizează pe Wayve, în timp ce Waymo își extinde testele autonome în capitala britanică
08.06.2026
13:38
1067
Eugeniu Osmochescu promovează la Riga investițiile și integrarea europeană a Republicii Moldova la reuniunea anuală a BERD
990
Poliția Națională și Ambasada României își reafirmă parteneriatul la finalul mandatului atașatului de afaceri interne
08.06.2026
10:28
998
Polițiști cu experiență în misiuni internaționale, dialog deschis despre participarea echilibrată a femeilor și bărbaților în operațiuni de pace
08.06.2026
10:06
969
Vinificatorii moldoveni, palmares impresionant la VINARIUM 2026: 80 de medalii pentru Vinul Moldovei
08.06.2026
09:36
1025
Ministra Agriculturii Ludmila Catlabuga discută la Istanbul extinderea cooperării agroalimentare dintre Moldova și Turcia
08.06.2026
09:34
1080
Ludmila Catlabuga, la Zero Waste Forum de la Istanbul: infrastructura post-recoltare, prioritate pentru agricultura Moldovei
08.06.2026
08:45
812
Horoscopul zilei 08.06.2026
08.06.2026
06:57
1483
Alertă în Orhei: Un aparat de zbor necunoscut, cel mai probabil o dronă, a EXPLODAT lângă satul Lopatna
1196
Cardiologul Ștefan Busnatu, pe lista lui Tomac pentru Ministerul Sănătății: prevenție, digitalizare și inovare pentru un sistem medical modern
07.06.2026
18:49
1276
Vremea în Republica Moldova între 8 și 14 iunie: început de vară cu soare, nori și averse de scurtă durată
07.06.2026
08:33
1174
Horoscopul zilei 07.06.2026
06.06.2026
20:38
1450
Duminică, 7 iunie 2026: răcire ușoară și ploi frecvente în Republica Moldova
06.06.2026
08:02
1580
Horoscopul zilei 06.06.2026
Miercuri, 10 iunie 2026: timp mai cald și cer în mare parte senin în Republica Moldova
Școala din Bălțata, model de eficiență energetică: încălzire cu pelete, confort sporit și facturi de patru ori mai mici
EcoVoucher impulsionează reciclarea: peste 300 de tone de frigidere și mașini de spălat vechi, colectate în Moldova
1 MDL
1 EUR
20.07
1 USD
17.35
1 RON
3.83
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39


Inapoi














